“A stat la bazele aviației civile din Moldova”. Air Moldova, detalii despre moldoveanul mort în Sudan
Full Article 3 minutes read

“A stat la bazele aviației civile din Moldova”. Air Moldova, detalii despre moldoveanul mort în Sudan

Air Moldova a confirmat că moldoveanul, care a decedat în urma unui accident aviatic în Sudan, era angajat al companiei aeriene și se numea Anatolie Ungureanu. Bărbatul a lucrat în cadrul companiei de la fondarea acesteia. Echipa Air Moldova a transmis condoleanțe familiei.

„Colegul nostru, Anatolie Ungureanu a fost tehnician aviație din anul 1991 și a activat cu dedicație și pasiune în cadrul companiei aeriene Air Moldova, încă de la fondarea acesteia. A fost unul dintre cei mai destoinici specialiști care a stat la bazele Aviației Civile a Republicii Moldova. Un coleg de încredere și un specialist iscusit cu o experiență de peste 30 de ani. Îndurerată, echipa Air Moldova transmite sincere condoleanțe familiei. Zbor lin, drag coleg”, a scris Air Moldova pe Facebook.

Amintim că un cetățean al Republicii Moldova a decedat în urma unui accident aviatic, în Sudan. Diplomația de la Chișinău anunță că rudele acestuia au solicitat asistență pentru repatrierea corpului, iar responsabilii consulari din cadrul MAEIE depun efortul necesar pentru a acorda ajutor.

Potrivit Autorității Aeronautice Civile (AAC), bărbatul avea peste 35 ani de experiență în domeniul aviatic, fiind personal tehnic. El era licențiat B2, specializat în apărătura electronică de bord. Totodată, era licențiat pentru mai multe tipuri de aernove: AN-26, AN-28, AN-32, TU-134,  linia Airbus 320. Bărbatul a activat în cadrul mai multor companii aeriene naționale, printre care Valan și Air Moldova.

O internaută a scris pe Facebook că, bărbatul ar fi mers la muncă sezonieră pentru că nu ar fi primit salariul de mai bine de jumătate de an. Acesta ar avea trei copii și anul acesta s-ar fi pensionat.

***

Pe 7 iunie, Air Moldova a anunțat că își sistează toate zborurile până la începutul 30 iunie.

Precizăm că problemele cu care se confruntă Air Moldova au ajuns în vizorul autorităților, dar și a societății civilie, după ce compania a început să își anuleze masiv zborurile, din aprilie, curent. Mai târziu, pe rețelele de socializare a apărut o petiție în care angajații Air Moldova i-au cerut Maiei Sandu să intervină și să prevină falimentul companiei aeriene. Angajații Air Moldova au mai susținut că nu și-au mai primit salariile de câteva luni. Air Moldova a declarat atunci că a ajuns în această situație din cauza unei condiționări a băncii de a majora suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate.

În răspuns, șefa statului a declarat că cererea nu intră în prerogativele Președinției și că „resursele financiare sunt la bugetul de stat”, însă datoriile acumulate de Air Moldova trebuie să le întoarcă „cei care le-au făcut”. În același timp, președinta a menționat că autoritățile așteaptă „noutăți de la Procuratură despre modul în care a fost falimentată această companie atunci când era în proprietatea statului, după care privatizată”.

Situația din jurul companiei aeriene a fost comentată și de președintele Parlamentului, Igor Grosu, dar și premierul Dorin Recean. Oficialii au declarat că Air Moldova ar fi fost fraudată și furată deliberat de politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la închisoare în dosarul „frauda bancară”. Mai târziu, compania a negat implicarea lui Șor în activitatea Air Moldova și a respins acuzațiile primelor persoane în stat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: