tvc.ru

A violat repetat o fetiță și a fugit de justiție. Un moldovean a fost condamnat la 18 ani de închisoare, însă e de negăsit

Un bărbat de 35 de ani a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru violul repetat al unei fetițe. Vârsta exactă a victimei nu a fost menționată de procurori, însă aceștia au precizat că minora are mai puțin de 14 ani.

Judecătoria Cahul, sediul Central, a condamnat la 18 ani de închisoare un bărbat de 35 de ani, care a fost recunoscut vinovat de violul unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani. Acesta își va executa pedeapsa în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, în două zile diferite ale lunii iunie 2013, a constrâns o minoră să urce în automobilul său, prin amenințare cu răfuială fizică, iar ulterior, tot prin aplicarea constrângerii fizice și psihice, amenințând-o cu un cuțit, a întreținut cu aceasta rapoarte sexuale forțate.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul s-a eschivat de la organul de urmărire penală, precum și de la prezentarea în ședințele de judecată, la moment acesta fiind anunțat în căutare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Cahul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Cât câștiga Tofan?/ Guțul nu vrea să lucreze în închisoare/ Turcia îi va învăța română pe găgăuzi

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Turcia reafirmă sprijinul pentru Găgăuzia
— Guțul nu a cerut să muncească și a fost transferată la Rusca
— Turcia va ajuta studenții Colegiului „Erdoğan” să învețe limba română
— Darea în exploatare a liniei Vulcănești–Chișinău, amânată din nou
— Alegeri noi în Chirsova: primarul, lipsit de funcție pentru jumătate de an
— Experții: înregistrarea cu Dodon, Plahotniuc și „Kuliok”-ul nu a fost modificată
— Caniculă în toată Moldova: până la 36 de grade și debite scăzute ale râurilor
— Repetiții pentru paradă: circulație sistată pe Bulevardul Ștefan cel Mare
— Averea premierului: milioane de dolari și investiții internaționale
— SIS demontează scenariul unei „bombe” la Cobasna. Ce riscuri există?
— Explozii în apropierea graniței: punctul de trecere Mirnoe-Tabachi, sistat
— ANRE a decis: gazul se scumpește din 1 septembrie
— Gaz mai scump, proteste la sediul ANRE: „Vrem să știm pe ce plătim”
— Scandalul cu vodka: deputată PAS, plângere împotriva unui membru „Democrația Acasă”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: