Accident cu implicarea unui Land Rover: mașina aparține unui polițist, care ar fi fugit de la locul faptei
Full Article 1 minutes read

Accident cu implicarea unui Land Rover: mașina aparține unui polițist, care ar fi fugit de la locul faptei

Ieri seara, oamenii legii au fost sesizați despre un accident rutier produs la Sîngerei, cu implicarea unui automobil de model „Land Rover”. Conducătorul mașinii a părăsit locul accidentului, iar polițiștii au stabilit că automobilul ar aparține unui coleg de-al lor – angajat al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP). Totuși, reprezentanții Poliției declară că urmează a fi stabilite toate circumstanțele inclusiv dacă la volan se afla polițistul. 

Despre producerea accidentului rutier în orașul Sîngerei, Poliția a fost sesizată ieri seara, în jurul orei 19:30.

La fața locului, s-a stabilit că în accident a fost implicat un Land Rover, inversat pe carosabil, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.

Ulterior, polițiștii au constatat că mașina aparține unui coleg, angajat al INSP din cadrul Secției de patrulare Nord.

Potrivit unui comunicat al Poliției, la locul accidentului s-a deplasat conducerea INSP, cât și angajații Direcției Inspectare Efectiv din cadrul IGP pentru a stabili toate circumstanțele, inclusiv dacă la volan se afla polițistul și dacă era sau nu în stare de ebrietate.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: