ziuadeazi.md

Administrația Drumurilor îi răspunde primarului de Leova: absența nu constituie temei de amânare a recepției

Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a declarat pentru NewsMaker că l-a informat pe edilul de Leova despre finalizarea lucrărilor de la punctul de trecere a frontierei (PTF) Leova – Bumbăta și a drumului de ocolire a orașului. Totodată i-au solicitat să delege un reprezentat al Primăriei pentru a participa în comisia de recepție la terminarea lucrărilor. Bujorean le-ar fi spus că nu va delega o persoană pe motiv că „nu dispune de specialiști autorizați care ar putea estima prețul real al lucrărilor constructive”. Astfel, Administrația susține că absența „nu constituie temei de amânare a recepției” și că aceasta s-a petrecut în strictă conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului. „Temeiurile de amânare sunt expres prevăzute în actul normativ”, a evidențiat Administrația. 

Direcția de comunicare a Administrației de Stat a Drumurilor a declarat pentru NewsMaker că pe 13 iunie ASD a expediat în adresa primarului orașului Leova Alexandru Bujorean o scrisoare.

Bujorean a fost informat, potrivit Administrației, despre finalizarea lucrărilor la obiectivul „Construcția drumului de acces de la punctul de trecere a frontierei de stat Leova-Bumbăta, către drumul național G99, ocolind or. Leova, L – 3,59 km”. Totodată, Administrația i-a solicitat „delegarea pentru 18 iunie 2024, ora 10:00, a reprezentantului instituției pentru a participa în comisia de recepție la terminarea lucrărilor”.

„La 14 iunie 2024, întreprinderea a recepționat scrisoarea primarului or. Leova prin care a comunicat că din considerentul că „nu dispune de specialiști autorizați care ar putea estima prețul real al lucrărilor constructive” își rezervă dreptul de a nu delega un reprezentant în comisia de recepție”, au relatat reprezentanții întreprinderii de stat.

Potrivit Administrației, absența de la recepția la terminarea lucrărilor a unor persoane sau delegați nu constituie temei de amânare a recepției.

„Astfel, conform Hotărârii Guvernului nr. 285/1996, potrivit căreia situaţiile de absenţă a unor persoane sau delegaţi convocaţi vor fi consemnate în procesul-verbal de recepţie, Comisia de recepție la terminarea lucrărilor s-a convocat la data și ora comunicată. Subliniem că absența de la recepția la terminarea lucrărilor a unor persoane sau delegați nu constituie temei de amânare a recepției, or, temeiurile de amânare sunt expres prevăzute în actul normativ indicat. Recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul „Construcția drumului de acces de la punctul de trecere a frontierei de stat Leova-Bumbăta, către drumul național G99, ocolind or. Leova, L – 3,59 km” s-a petrecut în strictă conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 285/1996”, au conchis reprezentanții Administrației.

Amintim, primarul orașului Leova Alexandru Bujorean a declarat că reprezentanții Primăriei locale vor contesta „legalitatea procesului de recepție” a drumului, de ocolire a orașului, către PTF Leova – Bumbăta. El a spus că autoritățile locale nu au participat la finalizarea lucrărilor, chiar dacă „orice recepție trebuie și poate avea loc cu participarea membrilor din oficiu ai comisiei, inclusiv care reprezintă autoritățile publice locale, pe teritoriul căreia a fost efectuată lucrarea”. Aleșii locali nu ar fi participat pe motiv că nu pot semna „un proces verbal de recepție a unui obiectiv asupra căruia planează bănuieli rezonabile privind volumele și costurile de realizare a acestuia”. Anterior, primarul a spus la o emisiune TV că drumul Leova-Bumbăta ar putea deveni „primul muzeu al corupției în aer liber” din Republica Moldova și că ar fi fost constatate costuri supraestimate între trei și patru milioane de euro (circa 76 de milioane de lei). Pe 18 iunie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a publicat 117 documente referitoare la construcția obiectivului PTF Leova – Bumbăta „pentru cei care mai au întrebări”. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: