Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) i-a adresat o scrisoare premierului Vasile Tofan, în care acuză Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) că ar promova promovează modificări legislative care ar favoriza „scheme de corupție” și interese de grup sub pretextul armonizării legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.
Asociația „Forța Fermierilor” a declarat, într-o scrisoare adresată inclusiv ministrei Finanțelor și Ministerului Agriculturii, că nu acceptă propunerea de majorare a cotei TVA de la 8% la 12% pentru cereale și oleaginoase. Asociația a declarat că majorarea ar putea fi „ultima picătură care ar provoca faliment masiv al fermierilor micro,
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că va avea întotdeauna un „dialog deschis” cu reprezentanții Găgăuziei care acționează în interesul cetățenilor și al Republicii Moldova, însă precizează că nu poate „legitima sau negocia” cu persoane asociate grupărilor care servesc interesele fugarului condamnat Ilan Șor și ale Kremlinului. Reacția vine după ce
Așa-numitul minister de externe de la Tiraspol cere Chișinăului să restituie peste 28 de milioane de dolari. Autoritățile nerecunoscute susțin că banii ar fi fost acumulați din taxele plătite de agenții economici din regiune, începând cu 2024. Tiraspolul a anunțat, pe 7 mai, că a transmis o solicitare autorităților constituționale,
Opoziției nu îi place că proiectul noului Cod al Parlamentului privind organizarea și funcționarea abordează foarte serios problema traseismului politic. Declarația a fost făcută pe 9 aprilie de președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, în reacție la adresarea comună a liderilor fracțiunilor de
Ministerul Sănătății este la curent cu scandalul din jurul Institutului de Neurologie și Neurochirurgie. În urma unui control, s-a ajuns la concluzia că directorul institutului are actele în regulă. Cu toate acestea, a fost recepționată o scrisoare din partea colectivului, iar în continuare vor fi efectuate evaluări ale institutului și
Scrisoarea apărută în spațiul public nu este biletul de adio lăsat de Ludmila Vartic în ziua decesului. În materialele dosarului se regăsesc două documente – cel identificat în ziua decesului și cel apărut în spațiul public. Textul din spațiul public a fost prezentat poliției de către Dumitru Vartic, care, la
Fostul vicepreședinte al raionului Hîncești, Dumitru Vartic, confirmă că scrisoarea scursă joi, 19 martie, în spațiul public aparține soției sale, Ludmila Vartic, care a decedat după ce ar fi căzut de la înălțime. El a precizat că mesajul, pe care l-a numit unul „de adio”, se regăsește printre materialele dosarului
Fracțiunile de opoziție din Parlament au transmis o scrisoare comună mai multor misiuni diplomatice acreditate la Chișinău. Socialiștii, comuniștii, „Democrația Acasă”, „Partidul Nostru” și „Alternativa” solicită întrevederi „de urgență” cu mai mulți ambasadori acreditați în țara noastră, pentru a discuta modificările operate de majoritatea parlamentară la procedura de numire a
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că „nu se mai simte obligat” să se gândească doar la pace, după ce nu a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2025. Afirmația a fost făcută într-o scrisoare transmisă lui Jonas Gahr Støre, prim-ministrul Norvegiei — țara care găzduiește Comitetul Nobel. Textul scrisorii