Președinția a sesizat Procuratura privind înțelegerile de cartel pe piața de carburanți (DOC)

Consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, a sesizat Procuratura în privința înțelegerilor de cartel pe piața de carburanți. Potrivit documentului publicat pe 30 martie, acesta cere procurorilor inițierea urmăririi penale pentru limitarea concurenței libere.

Potrivit lui Tofilat, încă în 2019 președintele Consiliului Concurenței, Marcel Răducan, anunța că ei dețin probe directe și indirecte, că vor aplica sancțiuni, însă nu au întreprins nimic.

„Companiile petroliere nici nu se ruşinează să vorbească deschis despre coordonarea preţurilor, iar conducerea Consiliului Concurenţei doarme, fix cum a procedat conducerea BNM când a fost furat miliardul. Încă în 2019 preşedintele Consiliului Concurenţei, Marcel Răducan, anunţa că ei deţin probe directe şi indirecte, că vor aplica sancţiuni, însă nu au întreprins nimic”, a scris Tofilat și a publicat o secvență video cu declaraţiile lui Răducan, din cadrul şedinţei Comisiei economie, buget şi finanţe din 24 iulie 2019.

Sergiu Tolifat a precizat că schimbarea coordonată a preţurilor, cu încălcarea metodologiei, este imposibilă fără o coordonare prealabilă: „Atât fixarea preţurilor, cât şi neglijenţa în serviciu sunt infracţiuni penale. Cerem Procuraturii Generale să investigheze acest caz şi să atragă la răspundere persoanele vinovate. Dacă au nevoie de ajutor, le sunt la dispoziţie. Prima companie petrolieră care va recunoaşte înţelegerea de cartel poate beneficia de o reducere sau chiar scutire de amendă, conform politicii de clemenţă. Vă recomand să vă grăbiţi”.

Consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, a sesizat Procuratura în privința…

Publicată de Președinția Republicii Moldova pe Marţi, 30 martie 2021

Consilierul prezidențial a anunțat că va expedia Parlamentului denunțul depus la Procuratură împreună cu solicitarea de a iniția o evaluare externă a activității Consiliului Concurenței.

***

Pe 26 februarie, președinta țării Maia Sandu a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate, pentru a discuta despre scumpirea carburanților. Ulterior, aceasta a declarat că este vorba despre o „acțiune concertată” din partea companiilor petroliere. Șefa statului susține că soluția imediată trebuie aplicată de Consiliul Concurenței (CC), care poate să intervină prin înghețarea prețurilor. Totodată, aceasta a recomandat legislativului să accepte o evaluare externă a CC, dar și a ANRE.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stopfals.md

Cum a fost transformată o posibilă colaborare medicală cu Ucraina într-o campanie de dezinformare. Investigație StopFals

Mai multe canale de Telegram și site-uri din Rusia și Republica Moldova au răspândit informații potrivit cărora autoritățile de la Chișinău ar fi decis să finanțeze din bugetul de stat tratamentul militarilor ucraineni. În realitate, autoritățile doar au discutat posibilitatea unui proiect comun de tratare și reabilitare a veteranilor ucraineni, iar sursele de finanțare nu au fost stabilite, scrie StopFals.md.

Informațiile au fost răspândite începând cu 7 octombrie, în contextul unei petiții online împotriva tratamentului militarilor ucraineni în instituțiile medicale din Republica Moldova. Mai multe publicații au prezentat petiția drept o expresie a nemulțumirii generale a populației, deși pe pagina acesteia nu este indicat numărul total al semnatarilor. Prin urmare, nu există date care să demonstreze că inițiativa reflectă un protest în masă.

Autorul petiției, identificat drept Vasile Ceban, s-a prezentat ca operator de utilaje agricole la compania MolSalvia SRL. Totuși, compania a declarat pentru StopFals.md că acesta nu este angajatul lor.

Ce au discutat autoritățile din Moldova și Ucraina

Pe 21 septembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, s-a întâlnit cu ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Păun Rohovei. Cei doi au discutat posibilitatea lansării unui proiect comun pentru tratarea și reabilitarea fizică și psihologică a veteranilor ucraineni de război în instituțiile medicale din Republica Moldova.

Inițiativa ar putea include recuperare postoperatorie, protezare și tratamentul rănilor provocate de explozii. Ministerul Sănătății a precizat că proiectul trebuie analizat în funcție de necesitățile medicale și de capacitățile sistemului național de sănătate.

„Cu referire la aspectele de finanțare, va fi necesară o analiză separată a oportunităților disponibile, inclusiv a posibilităților de a atrage asistența partenerilor internaționali”, au menționat reprezentanții instituției.

Ministerul a subliniat că eventualele măsuri de sprijin nu trebuie să afecteze accesul pacienților din Republica Moldova la servicii medicale și de reabilitare.

O campanie mai amplă de dezinformare

Potrivit StopFals.md, informațiile despre petiție au apărut după alte afirmații neconfirmate potrivit cărora Republica Moldova ar urma să devină un centru medical și logistic pentru armata ucraineană, inclusiv prin crearea unor centre medicale și asamblarea dronelor.

Pe 1 octombrie, reprezentantul Rusiei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Dmitrii Poleanski, a făcut declarații similare despre presupuse planuri de creare a unor centre medicale pentru militarii ucraineni în Republica Moldova. StopFals.md susține că aceste afirmații nu au fost probate și se înscriu în narațiuni pro-Kremlin despre presupusa militarizare a țării și atragerea ei în război.

Printre sursele care au distribuit informațiile despre petiție se numără agențiile rusești RIA Novosti și Sputnik, precum și publicațiile Canal 5, Комсомольская правда в Молдове și eNewsmd, pe care StopFals.md le asociază cu răspândirea unor informații manipulatorii.

Potrivit analizei, discuțiile reale despre cooperarea moldo-ucraineană în domeniul sănătății au fost prezentate drept o decizie deja luată de a cheltui bani publici pentru militarii ucraineni, în detrimentul pacienților moldoveni, deși finanțarea și condițiile unui eventual proiect nu au fost încă stabilite.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: