Adunarea ONU a adoptat o rezoluție privind un „armistițiu umanitar imediat” între Israel și Hamas. Moldova s-a abținut de la vot
Full Article 3 minutes read

Adunarea ONU a adoptat o rezoluție privind un „armistițiu umanitar imediat” între Israel și Hamas. Moldova s-a abținut de la vot

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat pe 27 octombrie o rezoluție prin care se solicită un armistițiu umanitar imediat între Israel și gruparea teroristă Hamas, permiterea livrării asistenței umanitare în Fâșia Gaza, și protejarea civililor palestinieni. Totuși, documentul nu menționează nimic despre atacul Hamas asupra Israelului și victimele pe care le-a provocat. Rezoluția a fost adoptată cu susținerea a 120 de țări. 14 state au fost împotriva acesteia, iar 45 s-au abținut de la vot, printre care și Republica Moldova. 

The Times of Israel scrie că textul rezoluției, care a fost prezentat de Iordania în numele țărilor arabe, solicită „un armistițiu umanitar imediat, durabil și sustenabil care să ducă la încetarea ostilităților”, precum și „acordarea imediată a unui acces umanitar complet, durabil, sigur și neîngrădit pentru Agenția ONU de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat”. Rezoluția solicită, de asemenea, eliminarea „oricărei încercări de a transfera cu forța populația civilă palestiniană” și solicită anularea ordinului Israelului de a transfera civili din nordul Fâșiei Gaza în sud.

Documentul a fost susținut de 120 de țări, 14 țări s-au opus, iar 45 – s-au abținut. Printre statele care s-au abținut de la vot se numără Moldova, Ucraina, România, Bulgaria, Canada și altele. Împotriva rezoluției au fost Israel, Statele Unite și Austria.

De altfel, Canada a încercat să adauge un paragraf la rezoluție prin care este condamnat atacul terorist al Hamas și luarea de ostatici, dar amendamentul nu a trecut, 88 de țări votând pentru și 55 – împotrivă.

Adunarea ONU a adoptat o rezoluție privind un „armistițiu umanitar imediat” între Israel și Hamas. Moldova s-a abținut de la vot

timesofisrael.com

Reprezentantul permanent al Israelului la ONU, Gilad Erdan, a criticat documentul, remarcând că acesta nu face nicio referire la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie sau la victimele acestuia.

Ziua de astăzi va rămâne în istorie ca o zi de infamie. Am fost cu toții martori că ONU nu mai are nicio urmă de legitimitate sau relevanță. Această organizație a fost înființată după Holocaust pentru a preveni atrocitățile, iar spectacolul la care tocmai am asistat nu lasă nicio îndoială că ONU este angajată, din păcate, în mod tragic, nu pentru a preveni atrocitățile, ci pentru a se asigura că acestea continuă. Israelul tocmai a suferit cel mai mare masacru de evrei de la Holocaust încoace, dar, potrivit majorității așa-numitei familii de națiuni, Israelul nu are dreptul să se apere”, a adăugat Erdan, potrivit BBC.

Publicația menționează, de asemenea, că rezoluțiile Adunării Generale a ONU nu sunt obligatorii, dar ele reflectă starea de spirit a comunității mondiale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: