Agresiv și în stare de ebrietate la volan. Un șofer care conducea cu 116 km/h prin Bălți, riscă dosar penal
Full Article 2 minutes read

Agresiv și în stare de ebrietate la volan. Un șofer care conducea cu 116 km/h prin Bălți, riscă dosar penal

Un bărbat de 34 de ani a fost surprins de polițiștii de patrulare în timp ce conducea prin orașul Bălți cu 116 km/h , unde limita admisibilă este de 50 km/h. Șoferul a fost stopat, însă a manifestat un comportament agresiv față de oamenii legii, deteriorându-le uniforma de serviciu. Potrivit INSP, de la șoferul BMW-lui se simțea un miros puternic de alcool.

Fiind avertizat să se subordoneze cerințelor legale ale polițiștilor și sa fie testat alcoolscopic, conducătorul mijlocului de transport a refuzat categoric. În rezultat, polițiștii au aplicat legal mijloacele speciale și l-au mobilizat.

Bărbatul a fost escortat la sediul Direcției patrulare Nord a INSP unde a fost identificat și documentat conform legislației. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al satului Pociumbeni din raionul Rîșcani, de 34 de ani.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru refuzul stabilirii stării de ebrietate. Totodată a fost inițiată procedură contravențională pentru opunerea de rezistență colaboratorilor poliției aflați în exercițiul funcțiunii și i-a fost întocmit proces-verbal pentru depășirea limitei de viteză cu aplicarea amenzii în sumă de 1800 de lei și 5 puncte de penalizare.

În context, Poliția îndeamnă repetat participanții la trafic, să respecte regulile de circulație, să nu urce băuți la volan.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: