Aici e casa ta. Reportaj NM din „Parisul moldovenesc”

La 27 august 2021, Moldova a marcat 30 de ani de la proclamarea independenței. Chiar dacă această zi este festivă, pentru mulți este tristă: în timp ce politicienii și activiștii polemizau, cu cine și încotro să meargă acum Moldova independentă, cetățenii care au rămas fără un loc de muncă și fără bani plecau din țară pentru a supraviețui, pentru a se întreține pe sine și pe cei dragi.

La 30 de ani de la proclamarea independenței, nimeni nu știe cu exactitate, câți dintre ei trăiesc în străinătate. Conform estimărilor aproximative ale MAEIE, 1,1-1,25 milioane de cetățeni ai Moldovei locuiesc acum peste hotare. Aceste cifre sunt valabile doar pentru țările în care există misiuni diplomatice ale Moldovei.

În ajunul zilei festive, NM a fost la nordul Moldovei, în satul Corjeuți, raionul Briceni, localitate pe care presa a „botezat-o” acum șase ani „Parisul moldovenesc”, „mica Franță”, „oază a bunăstării”. Reporterii NM au încercat să afle dacă satul moldovenesc are viitor, care sunt avantajele migrației forței de muncă și de ce unele sate sunt pe cale de dispariție, iar altele prosperă.

Corjeuți

Satul Corjeuți se află practic la extremitatea de nord a Moldovei. Până la frontieră e o aruncătură de băț, iar cele mai apropiate orașe mari din Ucraina și din România se află la o distanță mult mai mică decât Chișinău.

Priveliștea colinelor și a povârnișurilor acoperite cu un mozaic multicolor din câmpii și pajiști compensează din plin drumul lung spre Corjeuți. În stânga și în dreapta noastră, cât poți cuprinde cu ochiul, se întinde o fâșie verde de nuci. Apropiindu-ne de sat, constatăm a câta oară și starea bună a drumurilor, și automobilele luxoase care tot mai adesea apar în calea noastră.

Corjeuți ne întâmpină cu eleganță: case – mai mari și mai mici – îngrijite, cu acoperișuri preponderent roșii și albastre, străzi curate și nivelate, stații de așteptare a transportului proaspăt zugrăvite și copii care se plimbă cu bicicletele. În una dintre clădirile recent renovate este ușor de ghicit școala, puțin mai departe – grădinița, luminoasă, cu tobogane și scrâncioburi.

Potrivit statisticii, satul are aproximativ 8 mii de locuitori. Aproape o treime din aceștia (2500-2800) trăiesc și lucrează în străinătate. Cei mai mulți – în Franța, dar sunt și dintre cei care lucrează în Italia, Spania, Austria. Primii săteni au început să plece în Franța în anii 97-98. După ei, au plecat rudele și cunoștințele, iar acestea au fost urmate de alte rude. Legăturile de rudenie, care sunt înrădăcinate în Moldova, au devenit aici un sinonim al oportunităților și schimbărilor spre bine.

Așadar, suntem în centrul satului. Pe ici colo sunt parcate automobile luxoase, în schimb, oamenii aproape că lipsesc. Într-o parte de noi este „Paris” – un restaunt care este totodată și un loc pitoresc din acest sat, iar de cealaltă parte e primăria. Vom intra neapărat în restaurant, dar deocamdată ne așteaptă Victor Andronic, primarul satului.

Cu drag din Moldova

Victor Andronic ne întâmpină lângă primărie și ne invită înăuntru. Se pare că nu demult, în clădirea primăriei s-au efectuat lucrări de reparație: balustradele sunt din inox, pe pereți – tencuială venețiană, iar în blocul sanitar – apă caldă.

Victor Andronic este primar de Corjeuți deja de 14 ani. Și este gata să ne vorbească ore în șir despre sat și despre oamenii care locuiesc aici, despre cei care au locuit cândva sau pur și simplu au venit în ospeție.

 

 

Potrivit afirmațiilor primarului, aproape toți locuitorii adulți ai satului au fost peste hotare.

«Ei au lucrat acolo, au văzut de toate, iar acasă vor să-și realizeze visurile și ideile. Oamenii depun foarte multe eforturi. Construiesc case. Investesc bani. Acolo, suntem oaspeți, dar dacă te-ai născut aici – casa ta e aici».

În timp ce primarul ne vorbește, orologiul bate la fiecare zece minute. „E un ceas vechi, din anul 1831”, precizează el. Fabricat în Franța. Se pare că cei de aici preferă tot ceea ce e franțuzesc. Chiar și localnicii cu care ne vom întâlni mai târziu ne cer scuze pentru că mai confundă cuvintele din limba română cu cele din franceză.

Și primarul a fost de mai multe ori în străinătate, dar își vede viitorul doar acasă. În sat, trăiește fiul său, iar în Franța – fiica. În Moldova, aceasta a absolvit Universitatea de Medicină. A plecat încolo să-și continue studiile și a rămas să lucreze, dar și-a cumpărat deja un teren în sat și intenționează să-și construiască o casă.

„Ai noștri”

„Ai noștri” – un pronume pe care primarul îl va folosi mai des decât altele. Ei și case construiesc, și în sat investesc, și ajută cu ce pot.

„O femeie s-a căsătorit cu un francez. Acesta are o afacere în Franța, dar aici vin în concediu, pe 1-1,5 luni. De-ați vedea, ce casă au construit. În stil high-tech. Acum, el planifică să construiască o piscină în Corjeuți. Dar el construiește pentru noi, că nu va lua cu el piscina. Iar investițiile sunt uriașe, mai ales potrivit standardelor unui sat – 1,2 milioane de euro”.

 „Băieții noștri au construit un restaurant aici. Au lucrat și ei în străinătate. Din cauza pandemiei, e mai dificil, desigur, dar cerere există – vin aici și din Briceni, și din Edineț”.

„Consătenii noștri locuiesc și în Austria. Unul dintre ei ne-a cumpărat o autospecială pentru pompieri, apoi am decis s-o renovăm – am luat alta, nouă. Înainte, aici era un GAZ-66 – rămas încă din perioada sovietică. Am găsit pompieri. Unul este de gardă la primărie, altul este de rezervă. Acum, deservim Corjeuți și satul vecin. Autospeciala ne-a salvat de mai multe ori”.

Наталия Титова / NewsMaker

 

„Un consătean de-al nostru – un băiat foarte tânăr – este antrenorul echipei de fotbal pentru juniori a clubului Paris Saint Germain. El vrea să organizeze o echipă de fotbal în satul nostru. USAID ne-a susținut să construim stadionul. Preconizăm să finisăm lucrările de construcție în anul viitor. Bineînțeles, acesta nu va fi ca la Paris Saint Germain, dar cu siguranță, nu ne va fi rușine”.

 „Ai noștri comunică între ei. Există chiar și o organizație a diasporei care este deosebit de activă în ultimul an. Intenționăm să achiziționăm echipamente sportive și să le instalăm în parc. Este vorba despre două mii de euro. Și, apropo, ei [diaspora] decid, pentru ce să cheltuiască banii colectați”.

Apropo, în timpul călătoriei noastre vom mai auzi câteva istorii ca aceasta. Iar mulți localnici trăiesc în două țări: cât reușesc – lucrează în Moldova, dar imediat ce banii sunt insuficienți, oamenii pleacă la muncă peste hotare.

 „Cineva crede că dorim să câștigăm din aceasta”

Primarul ne spune că cei mai mulți dintre sătenii plecați la muncă peste hotare locuiesc în Franța. Vin rar – în concediu sau cu chestiuni familiale. Mulți dintre s-au adresat de nenumărate ori către primar cu rugămintea de a deschide un azil pentru bătrâni. Atunci s-au găsit și voluntari din străinătate. Ne-au ajutat și reprezentanții concernului Mercedes.

„Ei au venit cu materialele proprii, singuri au făcut totul. Iar până la urmă… a ieșit greșit. Când au terminat lucrările de reparație la etajul doi al clădirii fostului spital, au apărut probleme privind autorizația din partea consiliului raional. Probabil, cineva se gândește că dorim să câștigăm din aceasta. Dar totul poate fi verificat. Reiese că oamenii sunt dispuși să achite câte 200 de euro lunar pentru ca mama sau tata să fie sub supraveghere, iar noi nu putem ajuta”.

În azilul de bătrâni ar putea fi cazate până la 40 de persoane. Cei de la primărie speră „să rezolve această chestiune” și „să dea azilul în mâini private”.

Ieșind din biroul primarului, observăm un șir drept de borcane cu conserve. S-a constatat că este producția uzinei de conserve care se află tot aici, în Corjeuți. În anticameră, primarul ne arată un monitor pe care sunt reprezentate înregistrările video de pe camerele de supraveghere instalate pe străzile satului.

 

În hol, își ia rămas bun de la noi bustul din bronz, încruntat, al lui Ștefan cel Mare și unicul pompier care este mereu la legătură.

Corjeuți-Paris

Cu siguranță, nu toți parizienii știu despre existența satului Corjeuți, dar toți locuitorii acestui sat știu despre Paris. O dată pe săptămână, un autocar mare pleacă din sat pe ruta Corjeuți – Paris, iar câteva microbuze mai mici – de câteva ori pe săptămână. În toiul pandemiei, acestea au transportat colete, iar acum, tot mai mult călătoresc și oamenii.

La Corjeuți există și restaurantul „Paris”. Acesta este împrejmuit pe perimetru de un rând drept de tuia piramidale și de brazi, iar pe terasa de vară sunt amenajate ghivece cu oleandru. Câteva grupuri de tineri și familii cu copii s-au așezat la mese. Se pare că exact aceeași imaginie poate fi observată undeva în Chișinău, București și, probabil, chiar și în Paris.

 

În curtea din spatele restaurantului este o nouă atracție turistică – o copie în miniatură a Turnului Eiffel. În jurul acestuia s-au adunat femei și bărbați eleganți, care au venit la o nuntă. Dar numai noi îl examinăm și îl fotografiem pentru a prinde cel mai bun cadru în care turnul s-ar încadra în întregime.

 

„Agricultura e ca prima dragoste”

Lângă „Paris” au parcat frații Ivan și Victor Zosim, despre care ne-a vorbit primarul. Cu o zi mai devreme, aceștia au revenit din Parisul cel adevărat, iar în această primăvară, au adus de peste hotare puieți de paulownia și i-au plantat pe un teren de șase hectare.

Am auzit oare până acum de această plantă? Bineînțeles că nu?

Se pare că mirarea este o reacție firească pentru cele văzute sau auzite la Corjeuți.

Paulownia este un arbore care poate fi plantat în livadă și în parc. Este considerat unul dintre copacii cu cea mai rapidă creștere din lume (crește de la 2,5 până la 5 m anual, în funcție de climă și specie). Lemnul de paulownia este ușor și moale. Acesta este utilizat pentru fabricarea instrumentelor muzicale, mobilei, obiectelor pentru copii, tocătoarelor, schiurilor de munte și snowboard-urilor. Se mai folosește pentru fabricarea paletelor pentru tenisul de masă.

Istoria lui Ivan, fratele mai mare, este una dintre cele mai obișnuite. Încă de când era mic, își ajuta părinții la lucrările de câmp și vindea cartofi la piața locală. Mai târziu, și-a cumpărat un tractor mic și vechi și a semănat de unul singur un hectar de cartofi, apoi încă unul și încă unul. La un moment dat, au fost semănate 20 de hectare cu cartofi – o cultură tradițională pentru aceste locuri. Iar acum trei ani, Ivan a ajuns în Franța, unde atunci lucra deja fratele său mai mic, Victor.

„Ca și majoritatea moldovenilor, lucram în construcții, dar pentru că toată viața m-am ocupat de agricultură, analizam în paralel, ce se cultivă acolo, ce este solicitat și ce s-ar putea cultiva în Moldova”.

În timp ce Ivan ne povestește istoria sa, fratele său Victor adaugă zâmbind:

„Da, el este patriot. Niciodată nu și-a dorit să plece din Moldova. Iar agricultura e ca și prima dragoste – n-o poți uita”.

Paulownia sau copacul lui Adam

Lucrând în construcții în Franța, Ivan a decis să se ocupe de creșterea paulownia – un arbore al cărui lemn este foarte apreciat în Europa. Au găsit și au procurat puieți de paulownia în Spania, dar această specie este prevăzută pentru regiunile noastre și ar trebui să supraviețuiască pe timp de iarnă, spune Ivan.

Ivan ne povestește că în Spania i-a fost propus teren și toate cele necesare pentru creșterea acestor arbori, dar el a refuzat, pentru că oricum avea de lucru. Avea și un scop – să revină acasă. În același timp, Ivan este foarte atent în ce privește estimările și planurile pentru viitor: „Deocamdată, aceasta este doar o probă. Apoi, dacă totul va fi bine, vom planta mai mulți. Nu se știe cum se va comporta acest arbore la temperaturile noastre”.

Ivan a investit deja 30 mii de euro în „pădurea” sa exotică, care crește în locul cartofilor. Cei doi frați ne propun să mergem s-o vedem și noi pornim la drum.

Asfaltul obișnuit pentru Corjeuți se termină la marginea satului: aici, printre floarea soarelui și porumb, crește în rânduri drepte paulownia, care de departe amintește de floarea soarelui, cu frunze verzi, imense, suculente. Ivan ne povestește cu pasiune și despre arbori, și cum vor fi aceștia peste patru ani, când vor putea fi tăiați.

Ivan spune că intenționează să vândă lemnul în Moldova, pentru că în țară există cerere, dar toți îl aduc din străinătate. Și menționează că paulownia este cultivat și în România. Există o plantație la Ungheni, ce-i drept, e o altă specie.

 „A vândut mașina ca să pot pleca”

În timp ce Ivan încerca să dezvolte agricultura în Moldova, fratele său mai mic Victor lucra în Franța.

„Eu am plecat în anul 2008, imediat după ce am absolvit școala. Atunci, viza costa trei mii de euro. Fratele avea o mașină. A vândut-o, iar banii mi i-a dat ca să pot pleca. Un verișor de-al nostru trăia deja în Franța. Dar peste zece zile, am rămas fără documente. În orice moment, poliția putea să mă prindă și să mă deporteze din țară. Am riscat – toți au riscat. Inițial, nu știam limba și timp de trei ani, nu am fost acasă niciodată. Dar peste un an, vorbeam deja bine în franceză, iar peste trei ani, mi-am făcut cetățenia română. Acum, desigur, e cu mult mai simplu. Dar oricum, e foarte greu să câștigi bani”.

Când revenim în Moldova, ne simțim ca acasă, continuă Victor. Și imediat rectifică: aici, noi suntem acasă.

 

Pentru a destinde cumva atmosfera, îl întrebăm pe Victor dacă a restituit banii pentru mașină. (Zâmbește). Iar fratele Ivan adaugă trist: i-a restituit, și nu numai pentru una.

Victor trimitea bani acasă, iar familia îi investea în agricultură.

Ivan a menționat că mai mulți consăteni plecau la muncă peste hotare. Câștigau bani, reveneau în Moldova. Îi investeau, dar ceva nu mergea. Plecau din nou și iarăși se întorceau în Moldova. Și iarăși „falimentau”.

Mai târziu, plimbându-ne prin sat, vom mai auzi istorii de-ale localnicilor care, în timpul sezonului, lucrează în camp, iar în afara sezonului – câștigă bani sau își acoperă pierderile cu speranța că la anul va fi mai bine.

„Cinci ore am stat în rând doar pentru a vota”

Victor ne spune că mulți au plecat din sat acum 20 de ani și că nici nu au de gând să revină.

 „Atunci, cu 20 de ani în urmă, Corjeuți arăta cu totul altfel. Acum, ei se întorc, văd și aud că viața se schimbă. Sunt foarte entuziasmați. Vor să revină și să schimbe ceva. Și această dorință este enormă, dar deocamdată nu se pot decide să facă acest pas. Doar înțelegeți că acolo, ei au salarii de două mii de euro și mai mult, iar aici – câteva sute. Casele, mașinile pe care, cu siguranță, le-ați văzut, sunt costisitoare. În plus, oamenii au plecat din Moldova fiind foarte dezamăgiți”.

Victor a remarcat că deși trăiește în Franța deja de 13 ani, merge la alegeri de fiecare dată. Își amintește că ultima dată, a stat în rând timp de cinci ore, pentru că guvernul precedent „a întrecut orice măsură”. Bărbatul regretă și faptul că multor oameni din Moldova „le convine chiar și o asemenea viață, de aceea și guvernarea s-a schimbat atât de greu. Omul trebuie mereu să caute noi oportunități și soluții pentru problemele proprii, dar să nu se mulțumească cu ceea ce este”.

Să construim ca să trăim

După ce am admirat paulownia, revenim în sat.

Ivan și Victor nu au găsit o modalitate mai bună de a răspunde la întrebarea dacă intenționează să locuiască în Moldova decât să ne invite la ei. „Veți vedea cum trăim și veți decide singure, dacă vom rămâne aici”, a propus Ivan.

În timp ce mergem, întrebăm despre comunicații.

În mai multe case din sat există apeduct centralizat. Datorită granturilor pe care le-a câștigat primăria, autoritățile locale au forat câteva fântâni arteziene și au construit câteva turnuri de apă. Ultimul turn va fi dat în exploatare la începutul lunii septembrie. Ivan spune că sistemul de canalizare este propriu, dar autoritățile locale soluționează și această problemă.

Cei doi frați locuiesc chiar la marginea satului. Casele lor sunt construite practic gard în gard. În curtea unuia aleargă copii. Ivan are patru copii, dar toată familia trăiește împreună, precizează el. Deocamdată, în Franța.

Ivan mai spune că nu e atât de simplu să găsești în sat un teren pentru construcții. Iar în centrul satului, casele și terenurile nici nu se vând.

 „E un mare noroc să găsești un teren bun. Uneori, un teren pentru construcții în centrul satului poate costa și 20 mii de euro. La periferie e mai ieftin. Și nu pentru că pământul valorează atât de mult, ci pentru că nimic nu se vinde. Mai sunt și dintre cei care susțin că nu au nevoie de casă, dar nici de bani nu duc lipsă”.

Luându-ne rămas bun de la cei doi frați, mergem înapoi.

Case în locul unui bloc cu mai multe apartamente

În centrul satului, vis-a-vis de grădiniță, este curățat un teren pentru construcții. Primarul ne spune că aici vor fi construite case pentru cei care doresc, dar au posibilitatea să-și cumpere o casă în centrul satului Corjeuți. La început, presupuneau că va fi un bloc cu cinci etaje, cu 45 de apartamente, ar au renunțat rapid la această idee.

Și frații Zosim au vorbit despre aceasta. Tot ei ne-au arătat și proiectul acestor case.

De fapt, se construiește nu numai lângă grădiniță: de-a lungul drumului, în centru sau la periferia satului, sunt case noi în diferite etape de construcție: cu acoperișuri conice sau plate, cu arcuri mici sau geamuri panoramice.

Și chiar și casele mai vechi sunt cu acoperișuri renovate și geamuri PVC.

Există, desigur, și case tradiționale pentru un sat moldovenesc, dar și acestea sunt foarte curate și îngrijite.

Și doar roletele ridicate de pe porțile, geamurile și ușile acestor case ne reamintesc, unde suntem și ce se află în spatele bunăstării exterioare.

Care e secretul?

În căutarea răspunsului la întrebarea: care este secretul bunăstării de la Corjeuți, noi ne continuăm plimbarea prin sat. Adresam oamenilor mereu aceleași întrebări și primeam cam unul și același răspuns – secretul constă în sârguință și dorință.

Pe drum ne-am întâlnit cu un cuplu cu un copil mic. Bărbatul s-a prezentat Vasile. El ne-a spus că în ultimii șapte ani, trăiește în sat. Împreună cu soția, s-au mutat la Corjeuți din raionul Telenești. La început, se apuca de orice muncă, a fost și la strâns cartofi, iar în ultimii ani, se ocupă de lucrări de fațadă.

Trăind deja în sat, cei doi soți și-au ajutat și părinții să se mute. Și aceștia lucrează: cineva – în câmp, altcineva – în construcții. Aici, ei nu au propria locuință. Împreună, închiriază o casă, cu o mie de lei.

Bărbatul a spus că o casă poate fi închiriată și cu 200-300 de lei. În schimb, chiriașii au grijă de casă și de curte. Vasile cunoaște vreo 30 de astfel de persoane care au venit aici din diferite raioane ale Moldovei. Și adaugă că în sezonul lucrărilor de camp, sunt foarte mulți oameni care vin aici și stau chiar la stațiile de așteptare a transportului. El a recunoscut că anul trecut, a încercat să plece la muncă în Franța, dar l-a împiedicat pandemia. Intenționează să plece anul acesta: „În Moldova, trebuie să lucrezi foarte mult ca să-ți întreții familia – cam 15-18 mii de lei lunar, iar oamenii lucrează în câmp pentru 250 de lei pe zi. De aceea intenționez să plec în Franța, să câștig bani și să cumpăr o casă în Corjeuți”.

Bărbatul câștigă în construcții de la 350 de lei pe zi. Ne spune că s-a întâmplat să primească și câte 500-600 de lei pe zi. Mult depinde de ceea ce poți face și de lucrările pe care le execuți. Iar în Franța, pentru același lucru, se plătesc 125 de euro pe zi, mai spune el.

În timp ce discutam, pe drum s-a oprit un microbuz. Șoferul era un cunoscut de-al lui Vasile. Și acesta lucrează în construcții, ne-a spus că nu poate găsi lucrători auxiliari pentru aceiași 350 de lei pe zi.

Viață în două țări

La un moment dat, se pare că fiecare dintre cei pe care îi întâlnim are o istorie proprie.

Am făcut cunoștință cu o femeie care a plecat în Franța în anul 1997, printre primii săteni. Ea trăiește și acum acolo, iar la Corjeuți vine doar vara. A amenajat lângă casă o masă pe care vinde lucruri de care nu mai are nevoie. Multe dintre ele sunt absolut noi.

O altă femeie ne-a spus că a fost cu soțul său în Franța, dar numai pentru trei luni. „Lui nu i-a plăcut acolo și este categoric împotrivă să lucrăm peste hotare. De aceea suntem nevoiți să ne descurcăm și să lucrăm în camp”.

Un alt bărbat, care trăiește într-o casă mare și nouă, ne-a spus că se ocupă de agricultură, dar a fost și peste hotare: „De câteva ori m-am ars și, pentru a acoperi pierderile, am fost la muncă în străinătate. Așa și trăiesc, în două țări”.

„Desigur, aici nu sunt Alpii, dar și la noi e frumos”

O particularitate specifică pentru localnici este de a le compara pe toate cu Franța, de aceea primarul ne-a spus încă de cu zi să cutreierăm împrejurimile. „La noi natura e frumoasă. Aici se poate și trebuie să fie dezvoltat turismul, să fie lansate niște proiecte. Băieții care lucrează în Franța sunt dispuși să investească bani în acest sens: o parte – ei, altă parte – statul și investitorii. Sunt francezi care doresc să vină aici, dar trebuie să le prezentăm ceva. Desigur, aici nu sunt Alpii, dar și la noi e frumos. Celor care au fost le-a plăcut”.

Satul Corjeuți este situat în zona toltrelor Prutului – munții moldovenești care se întind de-a lungul râului Prut. Chiar la marginea satului se află stânca Țiglău, iar jos – firul de apă al râului Lopatnic, care străbate satul de la nord spre sud.

Frații Zosim ne-au prezentat frumusețile satului. Ei ne-au mai spus că în susul apei, era cândva un lac. Acum, acesta este în paragină, dar un cunoscut de-al lor intenționează să-l ia în arendă, să-l curățe și să amenajeze acolo locuri de agrement.

Călătoria noastră se apropie de sfârșit. „Parisul moldovenesc” își ia rămas bun de la noi, cu rândurile drepte de porumb și de floarea soarelui. Și se pare că aici, demult s-au găsit răspunsuri simple la niște întrebări dificile: ce este patria și ce am obținut noi de Ziua Independenței.

 

Video: Daria Slobodcicova