AIPA oferă detalii despre perchezițiile CNA. Câți angajați au fost reținuți?

Cinci angajați ai Agenție de Intervenție și Plăți pentru Agricultură au fost vizați de perchezițiile, din 24 ianuarie, efectuate de ofițerii Centrului Național Anticorupție în cadrul instituției. Agenția anunță că o persoană a fost reținută, în urma controalelor. 

„S-au efectuat controale la unul dintre angajații din cadrul oficiului teritorial UTA Găgăuzia, la doi angajați ai oficiului teritorial Bălti și la alți doi angajați din cadrul oficiului Central al Agenției. Menționăm că din informația oferită de către CNA, un singur angajat al AIPA a fost reținut”, se arată în comunicatul AIPA.

În urma acestor verificări, din Agenție au fost preluate, pentru documentarea cauzelor, un hard disk și șapte dosare de solicitare a sprijinului financiar pentru acordarea subvențiilor post-investiționale, alte mecanisme de subvenționare nefiind solicitate spre verificare.

Totodată, Agenția precizează faptul că în perioada 2021-2023, a gestionat în exclusivitate surse financiare din bugetul de stat, care sunt alocate anual conform Legii Bugetului.

Amintim că ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au inițiat percheziții la persoane publice din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), dar și la autorități publice locale, precum și agenți economici. Sunt vizate localități din toată țara. Informația a fost confirmată pentru NM de către Angela Starinschi, ofițer de presă al CNA.

Potrivit CNA, este vorba despre suspiciuni de acordare ilegală a subvențiilor în agricultură.

„Efectuăm acțiuni de urmarire penală în nordul, centrul și sudul țării în dosare care vizează acordarea ilegală de subvenții în agricultură. La această oră, desfășurăm percheziții la persoane publice din cadrul AIPA, autorități publice locale și la mai mulți agenți economici. Vom reveni cu detalii pe parcurs”, a precizat Starinschi.

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a confirmat perchezițiile desfășurate de ofițerii CNA, pe 24 ianuarie, la domiciliile și birourile de serviciu a unor angajații ai instituției. Agenția a publicat o declarație în care precizează că persoanele vizate sunt „suspectate de depășirea atribuțiilor de serviciu”.

Ulterior, în urma celor 68 de percheziții efectuate, șase persoane au fost reținute, șase persoane sunt cercetate în stare de libertate, iar alte 24 de persoane urmează a fi audiate în calitate de bănuiți pentru abuz de putere, corupere pasivă, corupere activă, trafic de influență și spălare de bani.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

O dronă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborurile în nordul și centrul țării, restricționate temporar (UPDATE)

(ACTUALIZARE 17:58) Ministerul Apărării a informat că drona a părăsit spațiul aerian național.

În urma reevaluării situației privind securitatea spațiului aerian național, la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în după-amiaza zilei de 31 octombrie, fiind detectată inițial în direcția localității Plopi, raionul Rîbnița. Aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării, care a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian a fost închis temporar în nordul și sudul țării.

Potrivit instituției, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat zborul neautorizat la ora 16:24. Drona se deplasa din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană.

Ulterior, aparatul de zbor a fost identificat în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Din motive de securitate, la ora 16:46 a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la ora 16:52 – în zona centrală.

La ora 16:54, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în apropierea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

În acest context, Ministerul Apărării a îndemnat cetățenii să nu se apropie de aparatele de zbor suspecte sau de eventualele fragmente ale acestora și să nu le atingă ori să le deplaseze, deoarece pot conține elemente explozive.

Persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt rugate să rețină locul în care se află, să se îndepărteze la o distanță de cel puțin 500 de metri și să evite utilizarea telefonului în apropierea acestora. Ulterior, trebuie să apeleze Serviciul 112.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: