airmoldova

Air Moldova, înecată în datorii? Directorul AAC: „Este trist, dar cel mai probabil ei nu vor relua operațiunile”

Compania Air Moldova ar putea să nu mai revină cu operațiuni pe Aeroportul Internațional Chișinău. Declarația a fost făcută de directorul Autorității Aeronautice Civile, Vasile Șaramet, în cadrul emisiunii „Descifrat”, de la Agora. Șeful AAC susține că conducerea companiei nu reușește, deocamdată, să identifice resurse financiare pentru a întoarce datoriile.

„Ei (Air Moldova – n. r.) și-au anunțat pasagerii că vor anula zborurile până pe data de 30 iunie. Ei sunt în procedura de restructurare a datoriilor, fac demersuri la adresa tuturor creditorilor pentru a-și revedea modul în care întorc datoriile. Din câte cunosc eu o mare parte dintre creditori nu le satisface această cerere. Nu știm cum va evolua, este trist, dar cel mai probabil ei nu vor relua operațiunile”, a spus Șaramet.

Directorul Autorității Aeronautice Civile a explicat și ce se va întâmpla cu biletele care au fost cumpărate din timp pentru zboruri cu această companie avia.

„Când cumpărăm un bilet cu cardul bancar, prin intermediul paginilor web, la bancă se blochează o anumită sumă din acești bani, special pentru a întoarce costul biletului în cazul în care pasagerul nu a zburat. Dacă pasagerul nu a zburat, poate merge la bancă și să retragă banii. La momentul când Air Moldova și-a sistat activitatea, aveau în conturi undeva 150-160 de milioane de lei. Ieri era aproximativ jumătate de sumă, ceea ce înseamnă că pasagerii singuri au extras banii prin intermediul acestui instrument”, a menționat acesta.

Amintim că, pe 7 iunie, Air Moldova a anunțat că își sistează toate zborurile până la începutul 30 iunie.

Precizăm că problemele cu care se confruntă Air Moldova au ajuns în vizorul autorităților, dar și a societății civilie, după ce compania a început să își anuleze masiv zborurile, din aprilie, curent. Mai târziu, pe rețelele de socializare a apărut o petiție în care angajații Air Moldova i-au cerut Maiei Sandu să intervină și să prevină falimentul companiei aeriene. Angajații Air Moldova au mai susținut că nu și-au mai primit salariile de câteva luni. Air Moldova a declarat atunci că a ajuns în această situație din cauza unei condiționări a băncii de a majora suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate.

În răspuns, șefa statului a declarat că cererea nu intră în prerogativele Președinției și că „resursele financiare sunt la bugetul de stat”, însă datoriile acumulate de Air Moldova trebuie să le întoarcă „cei care le-au făcut”. În același timp, președinta a menționat că autoritățile așteaptă „noutăți de la Procuratură despre modul în care a fost falimentată această companie atunci când era în proprietatea statului, după care privatizată”.

Situația din jurul companiei aeriene a fost comentată și de președintele Parlamentului, Igor Grosu, dar și premierul Dorin Recean. Oficialii au declarat că Air Moldova ar fi fost fraudată și furată deliberat de politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la închisoare în dosarul „frauda bancară”. Mai târziu, compania a negat implicarea lui Șor în activitatea Air Moldova și a respins acuzațiile primelor persoane în stat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari/NewsMaker

Oficial: Moldova a deschis negocierile cu UE pentru încă 17 capitole. Declarații după reuniunea de la Luxemburg (LIVE)⚡️⚡️⚡️

Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru încă două grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Reuniunea a avut loc pe 13 octombrie, la Luxemburg. NewsMaker transmite în direct declarațiile comisarei europene pentru Extindere, Marta Kos, ministrului de stat irlandez pentru Afaceri Europene și Apărare, Thomas Byrne, și viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

Cele două grupuri cuprind 17 capitole de negociere. După deschiderea grupului „Valori fundamentale”, pe 15 iunie, și a celui privind relațiile externe, pe 14 iulie, numărul capitolelor deschise ajunge, astfel, la 24 din cele 33.

Chișinăul intră „într-o cursă contra cronometru”? Reacții la Chișinău

Premierul Vasile Tofan a fost primul oficial de la Chișinău care a anunțat deschiderea celor 17 capitole. Oficialul spune că evenimentul este un pas important, dar avertizează că urmează o etapă și mai solicitantă. Potrivit lui, acum Moldova este „într-o cursă contra cronometru” pentru a încheia negocierile de aderare până în 2028.

„Hotărârea noastră de a merge în UE este mai puternică decât obstacolele care ne stau în față. Vrem ca cetățenii și antreprenorii din Moldova să beneficieze de aceleași drepturi și oportunități ca în orice stat membru. Mulțumesc tuturor colegilor implicați în acest proces și felicitări nouă, tuturor, pentru acest progres. Continuăm drumul spre Uniunea Europeană!”, a scris Tofan pe rețele.

Și președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a salutat decizia celor 27 de state membre și le-a mulțumit celor implicați în pregătirea aderării.

„Decizia celor 27 de state membre arată că progresele noastre sunt recunoscute și că putem înainta atunci când ne facem bine temele. Vă mulțumesc, dragi prieteni europeni, pentru sprijin și pentru că munca moldovenilor este răsplătită. Noi vom munci în continuare, cu mai multă determinare, pentru a pregăti țara de aderare. Să avem încredere în Moldova și în oamenii ei. Să fim generația care duce Moldova în marea familie europeană!”, a scris Grosu pe rețele.

Ce beneficii vor aduce cetățenilor cele două capitole

Grupul „Piața internă” cuprinde nouă capitole și vizează libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor. Moldova trebuie să-și alinieze legislația și standardele la cele europene în domenii precum siguranța produselor, protecția consumatorilor, concurența, serviciile financiare și sănătatea publică.

Printre beneficiile urmărite se numără mai multe oportunități de muncă și afaceri în UE, recunoașterea calificărilor profesionale în condițiile normelor europene, protejarea drepturilor sociale și accesul companiilor moldovenești la o piață de peste 450 de milioane de consumatori.

Grupul „Competitivitate și creștere incluzivă” cuprinde opt capitole. Acesta include transformarea digitală, fiscalitatea, politica economică și monetară, ocuparea forței de muncă, industria, cercetarea, educația, cultura și domeniul vamal.

Reformele asumate urmăresc modernizarea economiei, consolidarea drepturilor angajaților, dezvoltarea serviciilor digitale, îmbunătățirea educației și alinierea politicilor fiscale și vamale la cele ale UE.

Ce urmează după deschiderea capitolelor

Deschiderea negocierilor nu înseamnă încheierea reformelor, precizează Biroul de reintegrare. Republica Moldova va trebui să îndeplinească angajamentele asumate, reflectate în Programul Național de Aderare, iar UE va evalua progresele înregistrate și respectarea condițiilor pentru închiderea negocierilor.

În paralel, vor fi negociate perioadele de tranziție solicitate de Guvern. Acestea ar permite aplicarea treptată a unor reguli europene după aderare, în domenii justificate și pentru intervale limitate.

Moldova urmărește și accesul la anumite oportunități înainte de aderare. Printre obiective se numără recunoașterea semnăturilor electronice moldovenești în cadrul mecanismului european relevant, obținerea statutului de țară asociată la Erasmus+ și participarea mai strânsă la sistemele europene de protecție a consumatorilor, securitate socială și supraveghere financiară.

***

Reamintim, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, alături de Ucraina. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024.

Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial primul cluster de negocieri de aderare cu Moldova și Ucraina. Clusterul „Valori fundamentale” – primul deschis și ultimul închis – este considerat coloana vertebrală a întregului proces. Acesta acoperă statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și lupta împotriva corupției și acționează ca o axă centrală a întregului proces de aderare.

Pe 14 iulie, Moldova și Uniunea Europeană au deschis negocierile de aderare pentru clusterul 6 – „Relații externe”, în cadrul celei de-a treia Conferințe interguvernamentale Republica Moldova–Uniunea Europeană, care a avut loc la Bruxelles.

Chișinăul speră să deschidă toate clusterele de negociere cu UE până la sfârșitul anului 2026.

În total, negocierile de aderare la UE se desfășoară pe baza a 33 de capitole ale legislației europene. Acestea sunt împărțite, în linii mari, în șase blocuri tematice (clustere): „Valori fundamentale”; „Piața internă”; „Relații externe”; „Concurență și creștere incluzivă”; „Ecologie, transport și energie”; „Resurse, agricultură și coeziune politică”. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: