Air Moldova, reacție după ce i s-a interzis efectuarea zborurilor către Moscova

Air Moldova reacționează la directiva emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă prin care i se interzice efectuarea zborurilor către Moscova. Compania spune că va comunica cu Autoritatea pentru a soluționa situația, iar „în cazul nesoluționării problemei”, Air Moldova își rezervă dreptul de a apela în instanță.

Compania Air Moldova spune că va comunica cu Autoritatea Aeronautică Civilă în vederea soluționării situației privind actele menționate în Directiva emisă.

„În cazul nesoluționării acestei probleme cu Autoritatea Aeronautică Civilă, ne rezervăm dreptul de a apela în instanță”, comunică reprezentanții companiei.

Într-o adresare către pasageri, Air Moldova spune că nu va putea opera zborurile spre și din Moscova începând cu 1 octombrie, precum a anunțat anterior. Astfel, vânzările biletelor spre/din Moscova au fost sistate.

„Pasagerii care au procurat bilete pentru zborurile din 1 octombrie 2022 sunt rugați să expedieze un email la adresa [email protected] pentru rambursare”, susține compania.

De menționat că Autoritatea Aeronautică Civilă a R. Moldova a emis o directivă operațională prin care se interzice efectuarea operațiunilor aeriene în spațiul aerian al Federației Ruse de către operatorii aerieni naționali. Anunțul a fost făcut pe 10 septembrie de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

În cadrul unei emisiuni din 9 septembrie curent, Spînu a declarat că astfel de zboruri sunt riscante și a rugat cetățenii să nu se lase mințiți. Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că anunțul Air Moldova „este un instrument de manipulare și dezinformare”

Amintim că Air Moldova a anunțat pe 9 septembrie, că va relua operarea zborurilor spre Moscova începând cu data de 1 octombrie, după sistarea acestora din februarie 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un nou sistem informațional pentru un mecanism mai eficient de garantare a depozitelor: FGDSB avansează în procesul de digitalizare

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDSB) a implementat un nou Sistem Informațional de Management (MIS FGDSB), menit să modernizeze și să automatizeze procesele instituționale, să consolideze capacitatea operațională a Fondului și să contribuie la eficientizarea mecanismelor de protecție a deponenților. Proiectul reprezintă un pas important în procesul de transformare digitală a FGDSB și de aliniere la bunele practici europene în domeniul garantării depozitelor. 

Noul sistem informațional integrează mai multe funcționalități care permit automatizarea activităților interne, eficientizarea proceselor de raportare și digitalizarea operațiunilor aferente compensării deponenților.

Una dintre componentele importante ale MIS FGDSB este Platforma de Compensare, o soluție digitală care va permite deponenților eligibili, în eventualitatea activării mecanismului legal de garantare a depozitelor, să acceseze online informații privind depozitele garantate, valoarea compensației cuvenite și să solicite plata acesteia fără a fi necesară deplasarea la bancă.

Platforma va oferi inclusiv posibilitatea solicitării compensațiilor suplimentare, în situațiile expres prevăzute de legislație, prin transmiterea online a documentelor justificative necesare.

„Obiectivul nostru este ca procesul de compensare să fie cât mai accesibil, previzibil și eficient pentru fiecare deponent. Platforma va simplifica interacțiunea cu deponenții, va reduce etapele administrative și va facilita accesul la compensațiile garantate, inclusiv prin posibilitatea de a solicita și primi plățile de la distanță. Prin digitalizarea acestor procese, consolidăm capacitatea operațională a FGDSB și contribuim la modernizarea mecanismelor de protecție a deponenților.”, a declarat Dionis Catanoi, Director General FGDSB.

Informații utile pentru deponenți

MIS FGDSB este proiectat astfel încât să permită integrarea cu infrastructurile naționale de plăți, inclusiv cu Sistemul Automatizat de Plăți Interbancare (SAPI) și serviciul MIA Plăți Instant, asigurând transferul rapid și sigur al compensațiilor direct în contul deponentului.

În prezent, nivelul de acoperire este de 200.000 de lei per deponent, per bancă, calculat prin agregarea tuturor depozitelor eligibile deținute de acesta în banca respectivă. Prin digitalizarea proceselor interne, FGDSB urmărește eficientizarea întregului proces al compensării, de la transmiterea și validarea informațiilor privind deponenții și depozitele acestora până la efectuarea plăților.

Pentru a facilita procesul de obținere a compensațiilor de către deponenți, este important ca datele de identificare ale acestora, înregistrate la bănci, să fie corecte și actualizate. FGDSB încurajează deponenții să verifice periodic aceste informații, ca parte a unei bune gestionări a relației cu instituția bancară.

Implementarea MIS FGDSB este inclusă în Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (PNA) și contribuie la modernizarea infrastructurii instituționale, consolidarea capacităților operaționale și apropierea de standardele și bunele practici europene în domeniul garantării depozitelor.

Despre FGDSB: Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDSB) a fost constituit ca persoană juridică de drept public la 01 iulie 2004 și are menirea de a garanta depozitele constituite în bănci, a proteja interesele deponenților și a contribui la stabilitatea sistemului financiar din Republica Moldova. 

FGDSB administrează Fondul de acoperire a depozitelor bancare (FADB) și Fondul de rezoluție bancară (FRB).  Fondul de acoperire a depozitelor bancare garantează depozitele în monedă națională și în valută străină deținute de persoane fizice și persoane juridice, atât rezidente cât și nerezidente, în toate instituțiile membre. Prin urmare, în cazul în care depozitele unei bănci devin indisponibile, FGDSB garantează compensarea acestora fiecărui deponent în limita nivelului de acoperire. 

Orice bancă licențiată de Banca Națională pentru activitatea de atragere a depozitelor devine, în mod obligatoriu, instituție membră a Fondului de acoperire a depozitelor bancare din ziua intrării în vigoare a deciziei privind eliberarea licenței.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: