Aliona Levcă — noul Președinte al Comitetului de Conducere FinComBank

Profesionistă împlinită, dar deschisă spre noi oportunități, Aliona Levcă s-a alăturat echipei FinComBank S.A. în august 2018 și doar într-un an și jumătate, grație circumstanțelor, a devenit Președintele Comitetului de Conducere al Băncii.

În contextul situației dificile din acea perioadă, Consiliul băncii a considerat experiența ei raportată la perseverență și o determinare uimitoare, drept cele mai potrivite pentru această funcție. Având în vedere că era unul din scenariile posibile în derularea ulterioară a evenimentelor, ea a acceptat propunerea, conștientizând cu certitudine provocarea deloc ușoară cu care urmează să se confrunte.

Într-un interviu acordat în exclusivitate editorului revistei «Bănci și Finanțe», Aliona Levcă, al doilea în istoria băncii Președinte al Comitetului de Conducere FinComBank, a relatat despre obiectivele care i-au fost trasate în ceea ce privește dezvoltarea ulterioară a băncii, asigurând transformarea rapidă a acesteia într-o bancă digitală.

Doamnă Levcă, ce v-au urat colegii, prietenii și persoanele apropiate atunci când v-au felicitat cu ocazia numirii în funcția de Președinte al Comitetului de Conducere FinComBank?

Aliona LEVCĂ: M-au felicitat mulți, și, apropo — cu sinceritate, căldură și bunăvoință. Deși, mi se pare, puțini înțeleg că ar trebui nu doar să felicite, dar și să compătimească, în sensul bun al cuvântului. Majoritatea văd în primul rând funcția și cât de frumos sună, «Președinte al Comitetului de Conducere al Băncii»! Însă foarte puțini sunt conștienți de profunzimea deplină a responsabilității și volumul de muncă pe alocuri aproape insurmontabil ce revin persoanei în această funcție.

Pe lângă felicitări, sunt binevenite urările de putere, sănătate și energie continuă, suficientă în realizarea sarcinilor atribuite de către acționari atât mie personal, cât și întregii bănci.

De mult timp lucrați la FinComBank?

Aliona LEVCĂ: Din august 2018. Luând în calcul standardele și principiile sectorului bancar, putem spune că de foarte puțin timp.

Dar nici novice nu sunteți! Cât timp ați analizat propunerea de a prelua conducerea băncii?

Aliona LEVCĂ: Există o teorie, conform căreia toate deciziile importante sunt luate în câteva secunde. După, căutăm doar scuze care să argumenteze refuzul sau, dimpotrivă, argumente în favoarea acceptului, deși decizia propriu-zisă a fost deja luată. Acest lucru este cel mai bine ilustrat de situația în care o persoană aruncă o monedă și, dacă aceasta cade așa cum persoana și-ar fi dorit-o, atunci, ceva plăcut zvâcnește în piept — «așa e»! Și în cazul în care cade fațeta mai puțin dorită, devine clar că calea aleasă este una greșită.

Astfel, consimțământul meu a fost dat practic imediat și cu deplină conștientizare a tuturor consecințelor ulterioare.

A fost nevoie să vă consultați cu persoanele apropiate?

Aliona LEVCĂ: Decizia a fost luată destul de rapid, de aceea nu am avut timp pentru consultări, căutare de scuze sau argumente în favoarea acesteia. Da, deja post factum, am discutat toate aspectele în detaliu cu cel mai apropiat prieten, partener
de viață și de afaceri înainte de a lucra la bancă — soțul meu. Pot spune că pentru mine el este cea mai importantă persoană și cel mai bun consilier.

V-a susținut în totalitate?

Aliona LEVCĂ: El este acel munte care protejează și susține, care oferă ajutor și mă motivează să merg în direcția corectă.

Atunci când au decis să vă numească Președinte al Comitetului de Conducere, acționarii, cu siguranță, v-au trasat sarcini concrete. Ce așteptări credeți că au de la Dvs. în calitate de Președinte al Comitetului de Conducere al Băncii?

Aliona LEVCĂ: În principiu, se dorește realizarea acelorași taskuri și obiective care au fost stabilite mai devreme. Știu că se dorește ca banca să se dezvolte în direcția planificată mult mai repede.

În ultimii câțiva ani, banca și-a setat un reper foarte bun și corect pentru dezvoltarea ulterioară. Și anume — confortul clienților! Am lucrat mult timp în calitate de consultant în afaceri și, la nivel profesional, mi-am dezvoltat o metodă de evaluare a modului în care sunt puse în funcțiune procesele de muncă într-o anumită organizație. De fiecare dată când intram într-o bancă, rămâneam cu o senzație de nedumerire — de ce totul este aranjat așa, de ce oamenilor li se creează în continuu inconveniențe?

Orice client este deranjat și nervos din cauza cozilor, a pierderii de timp, a obligativității lipsite de sens de a merge undeva, de a decide ceva cu funcționarii băncii în multitudinea de ferestre, completând documente de neînțeles și deseori inutile. Fiți de acord — toate acestea nu sunt relevante ritmului actual în societate și nu corespund stilului de viață al unei persoane de vârstă mijlocie, ca să nu mai vorbim de tinerii avansați în utilizarea tehnologiilor moderne. Prin urmare, unul dintre obiectivele băncii este de a trece la deservirea la distanță, care va rezolva majoritatea problemelor clienților, precum cele menționate anterior.

În fiecare lună, din ce în ce mai multe produse și servicii sunt transferate în mediul online. De fapt, ne străduim să organizăm serviciile în așa fel încât clientul nostru să aibă nevoie să vină la bancă personal doar o singură dată. Iar, ulterior, să poată face toate operațiunile online. Avem servicii de Internet Banking minunate, iar aplicația mobilă FinComPay Business este una dintre cele mai practice și confortabile de pe piața serviciilor bancare locale.

Recunosc că am încercat și am studiat bine aplicațiile de Internet Banking ale multor bănci naționale și, prin urmare, în cunoștință de cauză, pot spune că aplicația mobilă FinComPay pentru persoane fizice, lansată recent, are toate șansele de a ocupa o poziție de lider în ceea ce privește comoditatea în utilizare. Este foarte practică și plăcută pentru utilizator — nu este necesar să parcurgeți 20 de file, pentru a găsi funcția sau informațiile necesare sau pentru a efectua o operațiune.

Anume abordarea prin care clientul este «pus în capul mesei», asigurându-i-se confortul, stă la baza dezvoltării ulterioare a băncii. Scopul nostru principal este să fim aproape de client, să-i înțelegem necesitățile și preocupările, să îl ajutăm, încercând în multe cazuri să anticipăm toate nevoile și solicitările sale. Și să transferăm toate acestea rapid în digital. Există un termen bun — bancă digitală, iar noi suntem pe drumul către un astfel de viitor.

Dar ce ține de sarcinile legate de rentabilitatea activelor (ROA), capitalului (ROE), numărul în creștere a clienților, volumul împrumuturilor și calitatea portofoliului?

Aliona LEVCĂ: Consider că acestea reies în consecință.

Reiese că acești indicatori se vor aplica singuri, în condiția în care clientul se va simți confortabil și comod în banca Dvs.?

Aliona LEVCĂ: Totul este de fapt mult mai simplu. De unde vin banii în bancă?

Presupun că în primul rând de la clienți.

Aliona LEVCĂ: Și în ce caz aceștia încredințează banii sau afacerea unei bănci? Desigur, atunci când le este interesant și comod. Este puțin probabil ca un client să ducă banii la bancă dacă acest lucru nu presupune o necesitate. Imaginați-vă inconveniența acestuia — «O, Dumnezeule, trebuie să merg din nou la bancă!». Dar atunci când clientul interacționează direct cu aplicația oferită de bancă, considerând-o convenabilă, comodă, și chiar, dacă doriți, palpitantă, se creează o relație complet diferită între client și bancă, garantând ambelor părți atât venit, cât și profit.

Putem considera că, Dumneavoastră, în calitate de Președinte nou ales al Comitetului de Conducere, vedeți potențialul și rezerva pentru dezvoltarea ulterioară a FinComBank, în ceea ce este convenabil, interesant și util pentru clienții săi?

Aliona LEVCĂ: Se poate de spus că aceste lucruri reprezintă vectorul de dezvoltare externă a băncii. Iar, în ceea ce privește vectorul intern, întotdeauna există rezerve care pot fi utilizate în mod avantajos. De fapt, nici nu le numesc rezerve, dar mai curând — punctele forte ale organizației.

Iar staff-ul este cea mai puternică latură, echipa unită a băncii poate face minuni. Organizarea corectă și eficientă a muncii angajaților băncii ne va permite să obținem rezultate și mai impresionante.

Aș dori să menționez ca fapt pozitiv indicatorii financiari ai FinComBank la sfârșitul anului 2019. Fără cuvinte mari, voi spune că, ținând cont de capital și active, indicatorii demonstrează performanțe decente. De exemplu, dacă vorbim despre profitul net din active și din capitalul băncii, atunci deținem ferm a patra și a cincea poziție în sistemul bancar. În același timp, nimic supranatural nu a fost întreprins. Acesta a fost rezultatul lucrului în comun al unei echipe de oameni cu gândire similară — clară și coerentă. Subliniez faptul că pentru 2020 ambițiile noastre sunt și mai mari, valoarea indicatorilor a crescând și mai mult.

Dvs. menționați «echipa băncii» — câți angajați aveți?

Aliona LEVCĂ: La momentul actual sunt peste 650 de angajați, personal activ, dintre care aproximativ 40% — în oficiul central, iar 60% — în diviziunile structurale și reprezentanțele FinComBank pe teritoriul întregii țări.

Presupune obținerea rezultatelor financiare extinderea numărului de personal și a reprezentanțelor în anul 2020?

Aliona LEVCĂ: Nu, deoarece orientarea noastră către o bancă digitală, nu presupune extinderea suplimentară a rețelei. În prezent, conform acestui indicator ne poziționăm pe locul patru în sistem, deținând 88 de subdiviziuni.

Serviciile noastre sunt disponibile în toate regiunile și orașele mari, chiar și acolo unde prezența altor bănci este limitată în acest moment. Prin urmare, la această etapă nu avem argumente în favoarea extinderii geografice. Extinderea noastră nu se va datora prezenței fizice a băncii, ci unei game largi de produse și servicii, pe care, în viitorul apropiat, le vom transforma în servicii online.
Pot spune că extindem în permanență gama de servicii online, iar, în acest moment avem așa servicii, cum ar fi deschiderea cardului, inclusiv de tip premium și pentru copii, transferuri P2P de la card la card, primirea transferurilor internaționale la card sau cont, conectarea online la Internet Banking FinComPay, solicitarea online a împrumuturilor de consum, inclusiv a cardurilor de credit. Toate cererile online pentru acordarea creditelor persoanelor fizice sunt aprobate în maxim cinci minute. Clientul primește o decizie preliminară privind acordarea unui împrumut sub formă de SMS, pentru aceasta, nu este necesar să veniți la bancă.

Dar după aprobarea preliminară, totuși… trebuie să venim la bancă?

Aliona LEVCĂ: Desigur! Aceasta este o cerință a legislației și a reglementărilor Băncii Naționale. Identificarea clientului este o condiție obligatorie, nu poate fi făcută deocamdată de la distanță.

Credeți că există la bancă o scădere a predispunerii deponenților de a plasa fonduri disponibile din cauza ratelor mai mici ale dobânzii datorate faptului că regulatorul a scăzut rata de bază de la 7,5% la 5,5%?

Aliona LEVCĂ: Trebuie să spun că astfel de stări de spirit s-au remarcat printre deponenți un timp destul de îndelungat. Observăm pe piață o cerere eterogenă de împrumuturi și o scădere clară a interesului public față de depozitele bancare.

Ce-i drept, dacă e să ne uităm la tendințele actuale, comparându-le cu situația de pe piețele vecinilor occidentali, realizăm faptul că situația de la noi în acest sens se va agrava. Din fericire, noi deocamdată avem rate pozitive.

Pur și simplu pe piața din Moldova lipsesc alte tipuri de instrumente financiare. Și, îndată ce acestea vor apărea, băncile vor avea deturnare a banilor de pe depozite.

Aliona LEVCĂ: Nu trebuie să uităm că în prezent rezervele obligatorii constituie 41,5% în moneda națională, ceea ce pare a fi un nivel excesiv de ridicat de rezervare aplicat de autoritatea de reglementare.

Vreți să spuneți că BNM în cazul unui flux de bani din depozite va reduce rezervarea?

Aliona LEVCĂ: Presupun că da, pentru că este complet logic. Motivul unor astfel de norme ridicate este tocmai existența lichidității excesive pe piață. Și pentru a steriliza o sumă excesivă de bani, regulatorul recurge la rezervare, pe lângă alte instrumente utilizate.

Banca noastră are în prezent o bază de resurse considerabilă, care, în opinia mea, este suficientă pentru a trece de la indicatorii financiari actuali ai reglementării la alții, care vor fi mult mai blânzi pentru bănci. Contăm și pe activizarea împrumuturilor externe, deoarece, din cauza actualului rating al țării, practic nu putem atrage finanțare externă în condiții acceptabile.

Moldova, din păcate, este la nivelul Iranului în clasamentele internaționale. Prin urmare, dacă totul va fi bine și, cel mai important, stabil, atunci atractivitatea Moldovei pentru potențialii investitori, cu siguranță, va crește, ceea ce va permite în viitor obținerea resurselor externe în condiții favorabile, atât pentru structurile statului, cât și pentru structurile corporative, inclusiv băncile.

Deocamdată însă, dacă e să vorbim de indicatorul pe lichidități, FinComBank a depășit semnificativ normele. Nu întâmpinăm probleme de lichiditate, nici în lei, nici în valută. În această situație, atragerea de resurse externe nu este rezonabilă. Aș spune că dezvoltarea Băncii în această situație limitează, mai degrabă, capitalul, și nu lichiditatea.

Suma medie a creditului oferit de bancă în 2019 în mediu a constituit 320 de mii de lei. Cât de convenabil este să lucrați cu această categorie de debitori?

Aliona LEVCĂ: Foarte convenabil, deoarece cu astfel de creditare, banca are o expunere redusă la riscuri. Suntem mândri de calitatea portofoliului de credite, indicatorul băncii noastre fiind cel mai bun din sistem. Am realizat acest lucru datorită strategiei noastre de dezvoltare bine gândite.

FinComBank oferă credite mai mult persoanelor fizice, precum și întreprinderilor mici și mijlocii. Avem un portofoliu de credite foarte diversificat, majoritatea fiind procesate printr-un sistem automatizat de aprobare.

Ce inovație va lansa banca în 2020?

Aliona LEVCĂ: În momentul de față, ne îndreptăm în mod activ către instrumentele de plată electronice. Această tendință se răspândește tot mai mult atât pe piețele occidentale, cât și la vecinii din est. În prezent, instrumentele de plată introduse deja pe piața din Moldova au o funcționalitate foarte limitată, în special în ceea ce privește utilizarea acestora în afara țării. Unul dintre proiectele noastre în această direcție este legat de sistemul internațional de plăți, ceea ce va oferi instrumentelor electronice FinComBank o serie de avantaje.

În paralel cu alte proiecte importante, continuăm să dezvoltăm platforma www.clickpay.md, care este una nouă și unică pe piața din Moldova. Grație Clickpay.md, au devenit reale transferurile de la card la card cunoscând doar numărul de telefon mobil al destinatarului. Continuăm să dezvoltăm serviciul Primește transferuri internaționale de bani online pe un card sau cont. Recent am lansat o astfel de oportunitate pentru sistemul de transfer de bani Zolotaya Korona, totodată, în ultimii doi ani, am lucrat cu succes pe acest principiu cu sistemele RIA Money Transfer, Contact, Unistream. Planificăm dezvoltarea ulterioară a acestui serviciu.

Aveți una-două-trei sarcini pe care trebuie să le realizați în primele 100 de zile de la preluarea președinției?

Aliona LEVCĂ: Dacă ar fi numai atâtea, atunci aș fi fericită (râde sincer și tare). Sunt mult mai multe. Pe orice direcție ne-am axa, există o listă întreagă de sarcini și un plan pe care va trebui să îl implementăm împreună cu echipa. Dacă ați avut în vedere rezultatele financiare, atunci, desigur, e vorba și de acestea, deoarece nicio schimbare într-o bancă, oricât de înalt ar fi nivelul acesteia, nu poate anula buna rentabilitate a capitalului și a activelor.

Asta ar însemna că profitul la finalul anului 2020 va fi aproape de valoarea de 100 de milioane de lei?

Aliona LEVCĂ: Da, aveți dreptate, putem spune că va fi aproximativ de așa mărime. Valorile planificate ar fi fost și mai mari, dacă nu ar fi intervenit modificările ratei de bază din 11 decembrie 2019, ceea ce a afectat serios prognosticurile noastre privind profitul. Cu toate acestea, am rămas în limitele stabilite în cadrul strategiei noastre de dezvoltare pe următorii trei ani, care includ astfel de cifre de control.

Ce rezultat se așteaptă în privința pachetului de acțiuni scos la vânzare pe piața publică: tindeți să credeți că aceste acțiuni vor fi achiziționate de investitor la permisiunea BNM sau banca va trebui să cumpere aceste acțiuni folosind propria trezorerie?

Aliona LEVCĂ: Cunoaștem că există cumpărători reali pentru aceste acțiuni.

Vorbiți despre ei la plural. Înseamnă că există mai mulți?

Aliona LEVCĂ: Nu avem informații viabile privind etapa la care se află fiecare dintre potențialii cumpărători în procesul de obținere a autorizațiilor relevante și care sunt planurile specifice fiecăruia dintre ei. În același timp, înțelegem că este posibil ca banca să fie nevoită să cumpere acțiunile proprii, în cazul în care niciunul dintre potențialii investitori nu va decide să cumpere acest pachet. O astfel de probabilitate există; a fost calculată în detaliu de specialiștii pe riscuri. Și aici vă anticipez întrebarea — vom rămâne cu suficient capital în același timp? Pot spune că în acest caz, capitalul băncii va rămâne în cadrul standardelor de suficiență stabilite de normele autorității de reglementare.

Dar acționarii au posibilitatea să declare o emisiune închisă pentru a-și ajuta banca?

Aliona LEVCĂ: Dacă cumpărăm acțiuni folosind trezoreria, nu înseamnă că ne vom opri la acest pas. Este clar că pentru noi ar fi o măsură coercitivă. În viitor, vom continua să căutăm un investitor strategic, pentru a dezvolta banca împreună. Dar aceasta nu va fi decizia Comitetului, ci a acționarilor, viziunea lor asupra structurii viitoare a acționarilor și a perspectivelor de dezvoltare ale FinComBank.

Potențialii investitori, care sunt atrași de acțiunile vândute la burse, au făcut evaluarea băncii?

Aliona LEVCĂ: Desigur. Având în vedere faptul că își exprimă în continuare interesul, putem spune că le-a plăcut ceea ce au văzut.

Vă mulțumim pentru interviu! Redactorii revistei vă doresc implementarea cu succes a sarcinilor Dvs. pentru viitoarea dezvoltare a FinComBank.

Cine este noul Președinte al Comitetului de Conducere FinComBank?

Jurist de specialitate, Aliona Levcă, a absolvit Facultatea de Drept Economic la Universitatea de Stat din Moldova și deține, de asemenea, diploma MBA și DipIFR. Imediat după absolvire, a plecat la Moscova, unde a activat în domeniul consultanței în management, lucrând cu multe companii din Moscova și din alte regiuni mari din Rusia în segmentul optimizării și restructurării afacerii.

După un șir de proiecte în Federația Rusă, a revenit în Moldova și a colaborat strâns cu o companie internațională de consultanță, evaluând și analizând piața instituțiilor financiare. A studiat activitatea băncilor pe piețele europene, euro-asiatice și asiatice. Cu participarea Alionei Levcă, au fost pregătite informații de analiză pentru donatorii financiari majori, inclusiv Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.

«Am avut șansa de a lucra cu un număr mare de bănci din aceste regiuni», rezumă noul top manager FinComBank.

De asemenea, Aliona Levcă a reușit să își încerce abilitățile în antreprenoriat, deschizându-și propria afacere, principalul profil al acesteia fiind consultanța în management. Compania a colaborat îndeaproape cu organizații din Moldova și România.

Activitatea în cadrul FinComBank a fost o adevărată provocare, fiind însoțită de dorința de a-și încerca capacitățile într-o nouă funcție.

«Am citit pe pagina FinComBank anunțul privind postul de Director Financiar și am expediat CV-ul», își amintește ea. Vorbind despre activitatea ei la bancă în calitate de Director Financiar, atrage atenția asupra rezultatelor financiare ale băncii pentru anul 2019, indicând faptul că, împreună cu echipa, a obținut performanțe de invidiat.

fincombank.com

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Evgeniy Maloletka/AP Photo/picture alliance

Bilanțul atacului rusesc asupra localității Kamîșevaha a ajuns la 55 de morți. Încă 9 victime, descoperite sub dărâmături

Numărul persoanelor ucise în urma atacului rusesc asupra localității Kamîșevaha din regiunea Zaporojie, aflată în apropierea liniei frontului, a ajuns la 55. Anunțul a fost făcut de Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei în dimineața de sâmbătă, 7 noiembrie.

„În ultimele 24 de ore, în timpul operațiunilor de căutare, salvatorii au descoperit și au scos de sub dărâmături trupurile și rămășițele a încă nouă persoane. În pofida condițiilor dificile și a riscului permanent de noi atacuri rusești, salvatorii și echipele canine continuă să îndepărteze dărâmăturile și să cerceteze zona în căutarea victimelor”, a anunțat instituția, transmite DW.

Atacul a avut loc pe 2 noiembrie. Potrivit autorităților ucrainene, au fost lovite un centru de distribuire a ajutoarelor umanitare, amenajat într-o școală, și un adăpost. Atacul a fost condamnat ferm de coordonatorul ONU pentru probleme umanitare în Ucraina, Matthias Schmale. Anterior, autoritățile locale anunțaseră că în Kamîșevaha, situată în apropierea liniei frontului, mai rămăseseră aproximativ 200 de persoane. Toți copiii din localitate fuseseră evacuați.

Infrastructura energetică ucraineană, bombardată

În noaptea de 7 noiembrie, armata rusă a lansat un atac masiv asupra mai multor obiective energetice din Ucraina. Ministerul Energiei a comunicat că, în urma bombardamentelor, alimentarea cu energie electrică a fost parțial întreruptă în regiunile Dnipropetrovsk, Donețk, Kiev, Jitomir și Harkov.

Instituția a precizat că au fost înregistrate numeroase avarii la rețelele de transport și distribuție a energiei electrice. Totodată, o parte dintre consumatori au fost deja reconectați la rețeaua electrică. Consiliul Municipal Cernihiv a anunțat că și orașul a rămas fără electricitate în urma atacului rusesc.

Compania de stat „Naftogaz Ucraina” a anunțat că, în cursul nopții, armata rusă a atacat de trei ori unul dintre obiectivele sale din sectorul petrolier și al gazelor naturale, situat în centrul țării. În urma atacului, s-a produs o explozie și a izbucnit un incendiu. Nimeni nu a fost rănit, a precizat compania. Pagubele sunt în curs de evaluare.

Regiunea Dnipropetrovsk, atacată cu drone

În regiunea Dnipropetrovsk au fost înregistrate 20 de atacuri cu drone în patru raioane, a anunțat pe Telegram șeful administrației militare regionale, Aleksandr Ganja. În orașul Pavlograd au fost avariate mai multe locuințe, iar trei persoane au fost rănite, printre care o fetiță de 11 ani.

În cursul nopții, armata rusă a atacat și Kievul, avariind clădiri rezidențiale și obiective de infrastructură. Șase persoane au fost rănite. Administrația Militară Regională Kiev a anunțat că un bărbat de 66 de ani, scos de sub dărâmături în seara precedentă, în urma unui atac rusesc, a murit ulterior.

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Premieră pentru Moldova: Ina Cernei a urcat pe podiumul Campionatului mondial de sambo pentru nevăzători

Sportiva Ina Cernei a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de Sambo pentru Nevăzători, desfășurat la Tașkent, Uzbekistan. Aceasta este prima medalie mondială câștigată de un reprezentant al Republicii Moldova la această competiție, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Ina Cernei a concurat la categoria de greutate de până la 59 kg și a ajuns în finală după ce le-a învins pe Rukayat Taiwo Suleimon din Nigeria și Ainagul Berik din Kazahstan. În ultimul act, sportiva moldoveancă a fost învinsă de reprezentanta Rusiei, Alsu Nasyrova, și a obținut medalia de argint.

Medalia de bronz a revenit sportivei din Nigeria, Rukayat Suleimon.

Potrivit MEC, aceasta este a doua medalie de argint câștigată de Ina Cernei în competițiile internaționale din acest an. Anterior, sportiva a obținut aceeași performanță la Cupa Mondială de Para Sambo, desfășurată la Erevan, Armenia.

Campionatul Mondial de Sambo a ajuns la cea de-a 50-a ediție și a reunit aproximativ 700 de sportivi din 100 de țări.

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Facebook/Alexandru Bujorean

Descoperire la Leova: un beci istoric, scos la iveală în timpul reconstrucției trotuarelor

În orașul Leova a fost descoperit un nou beci istoric în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Primarul localității, Alexandru Bujorean, a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că intrarea în beci va fi conservată, iar locul ar putea deveni o nouă atracție turistică.

Potrivit edilului, pavajul va fi instalat pe o placă de beton provizorie, astfel încât intrarea în beci să fie păstrată.

Bujorean a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locația urmează să fie amenajată pentru a deveni un obiectiv turistic al orașului.

„Istoria își face loc. Frumos!”, a scris primarul pe Facebook.

Sursa foto: garwarefibres/imagine simbol

Două aerostate au traversat neautorizat spațiul aerian al Moldovei. Precizările Ministerului Apărării

Două obiecte de tip aerostat au pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova, în raioanele Drochia și Soroca, în dimineața zilei de 7 noiembrie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării într-un comunicat.

Potrivit instituției, primul aerostat a fost detectat la ora 09:15, în apropierea localității Moșeni, raionul Drochia. Acesta a părăsit spațiul aerian al țării șapte minute mai târziu, în apropierea localității Elizavetovca din același raion.

Al doilea caz a fost semnalat la ora 10:35, când un alt aerostat a traversat neautorizat frontiera de stat din direcția localității Vinița, Ucraina, spre localitatea Trifăuți, raionul Soroca. Un minut mai târziu, obiectul a părăsit spațiul aerian național, în apropiere de localitatea Ruslanovca.

Centrul Operații Aeriene continuă să monitorizeze spațiul aerian, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Licența BPAY, suspendată pentru 6 luni după depistarea mai multor încălcări. Decizia luată de BNM

Banca Națională a Moldovei (BNM) a suspendat pentru șase luni licența companiei „BPAY” SRL, care activează în domeniul emiterii de monedă electronică și al serviciilor de plată. Măsura intră în vigoare sâmbătă, 7 noiembrie.

Potrivit unui comunicat emis de BNM, în urma unui control tematic desfășurat în perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026, au fost constatate nereguli legate de cerințele de licențiere și de desfășurare a activității, dar și de sistemul de control intern și gestionarea riscurilor.

De asemenea, compania nu ar fi respectat unele prescripții ale Băncii Naționale.

Astfel, pe 5 noiembrie, Comitetul executiv al BNM a decis suspendarea licenței BPAY.

Pe durata suspendării, BPAY va trebui să păstreze posibilitatea utilizatorilor de a verifica soldurile conturilor și de a solicita extrase. Totodată, compania trebuie să asigure gestionarea obligațiilor pe care le are față de clienți.

„Banca Națională a Moldovei a dispus «BPAY» S.R.L. și măsuri de remediere a încălcărilor, pe perioada suspendării activității”, a precizat instituția.

Reacția BPAY

În reacție, compania a transmis că, după hotărârea BNM, cardurile BPAY vor fi indisponibile pe durate suspendării.

„Această decizie ne-a luat prin surprindere și înțelegem că suspendarea serviciilor vă poate afecta plățile de zi cu zi. Fondurile din conturile BPAY vor putea fi retrase prin transfer bancar într-un cont deschis pe numele dumneavoastră la o altă instituție sau în numerar la ghișeele BPAY”, a adăugat firma.

***

Nu este pentru prima dată când BPAY ajunge în vizorul Băncii Naționale. În 2018, BNM a suspendat pentru șase luni licența companiei „Artosis” SRL, care ulterior și-a schimbat denumirea în „BPAY”. Compania activează pe piața serviciilor de plată din Republica Moldova din 2010, oferind portofele electronice, transferuri de bani, achitarea facturilor și soluții de plată pentru comercianți.

Conform datelor financiare pentru 2025, BPAY a înregistrat venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei, dar și o pierdere netă de circa 11,2 milioane de lei, față de 468 000 de lei în 2024.

În prezent, BPAY are nouă fondatori. Cel mai mare pachet de părți sociale, de 25%, este deținut de Artiom Vasiliev. Câte 9,9% revin lui Alexandru Harin, Andrei Sîrbu, Mircea Maleca, Vladimir Cebotari, Dumitru Rotari și Valeriu Galbici, iar alte două cote de câte 7,8% aparțin lui Igor Prodan și Alexandru Romanciuc, notează Mold-Street.

Potrivit unei investigații RISE Moldova, schimbarea denumirii companiei în 2018 a avut loc pe fondul unor scandaluri. În 2017, autoritățile au inițiat un dosar penal care viza compania și directorul acesteia, Artiom Vasiliev, cu puțin timp înainte ca BNM să-i suspende licența.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: