George Simion. Foto: euractiv.com

Amânare în dosarul lui George Simion în cazul interdicției de intrare în R. Moldova

Ședința de judecată în care urma să fie examinată solicitarea liderului AUR, George Simion, de a-i anula interdicția de intrare în Republica Moldova a fost amânată.

Pe 19 mai, Judecătoria Chișinău urma să examineze solicitarea lui George Simion privind ridicarea interdicției de intrare pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit corespondentului NewsMaker de la fața locului, la Judecătoria Chișinău s-au prezentat reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate și Inspectoratului General pentru Migrație. Reprezentanți ai lui George Simion nu au fost prezenți.

O nouă ședință de judecată a fost programată pentru 2 iulie, la ora 14:30.

***

George Simion a fost expulzat din Republica Moldova pe 1 octombrie 2018 și declarat persona non grata pentru 5 ani. Potrivit TV8, interdicția a fost pusă după ce pe 27 august 2018, unui grup de cetățeni români, participanți la Marșul Unirii, nu i s-a permis trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova. Motivul inițial a fost comportamentul provocator al unor persoane, refuzul de a se conforma procedurilor legale și o serie de amenințări în discuțiile cu reprezentanții Poliției de Frontieră. Autoritățile din România au negat afirmațiile, declarând că tinerii au avut un comportament adecvat. 

În februarie 2024, Inspectoratul General pentru Migrație a anunțat că Simion a fost interzis în Republica Moldova pentru încă 5 ani. Tot în luna februarie, premierul de la Chișinău Dorin Recean a spus că George Simion participă la un efort de destabilizare în Republica Moldova. De cealaltă parte, George Simion crede că este interzis în Republica Moldova pentru activitatea sa unionistă. George Simion are interdicție și în Ucraina.

În luna mai curent, George Simion a fost întrebat cum rămâne cu interdicțiile de intrare în Republica Moldova și Ucraina, în cazul în care devine președinte. El a spus că „este în interesul Ucrainei și al Republicii Moldova” ca șeful statului român să viziteze aceste țări și „să aibă relații bune”. „Intenționez prima vizită să o fac la Chișinău, ba chiar înțeleg că am termen de judecată în prima zi de după al doilea tur”, a menționat el, exprimându-și speranța că „lucrurile se vor normaliza”.

Menționăm că, în urma turului II al scrutinului prezidențial, George Simion a obținut 46,40% din voturi, în timp ce contracandidatul său Nicușor Dan a acumulat cele mai multe — 53,60%. În Republica Moldova, George Simion a obținut 12% (18.868 de voturi), iar Nicușor Dan — 88% (138.320 de voturi). Rezultatele alegerilor prezidențiale din România vor deveni definitive după validarea acestora de către Curtea Constituțională a României.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: