multimedia.parlament.md

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Vladimir Golovatiuc, rechemat la Chișinău pentru consultări

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Vladimir Golovatiuc, a fost rechemat la Chișinău pentru consultări. Informația a fost confirmată pentru NM de Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

„În conformitate cu prevederile legale, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a rechemat la Chișinău ambasadorul Vladimir Golovatiuc pentru consultări pe o perioadă nedeterminată în vederea clarificării modului de gestionare a activității misiunii diplomatice, cât și ale aspectelor care vizează comportamentul acestuia”, a spus Daniel Vodă.

Recent, în spațiul public au apărut informații precum că Vladimir Golovatiuc ar fi implicat într-un scandal sexual. Ministerul de Externe nu a făcut comentarii cu privire la acest subiect.

„Până la clarificarea tuturor circumstanțelor acestui caz, MAEIE se abține de la comentarii aferente informațiilor apărute în presa națională, cu mențiunea că în cadrul ministerului se promovează toleranță zero față de abuzuri de oricare tip. Respectul și protejarea demnității umane constituie unul din principiile de bază de care se ghidează serviciul diplomatic”, a mai anunțat Daniel Vodă.

Vladimir Golovatiuc a declarat pentru TV8 că a venit la Chișinău în concediu, însă a fost rechemat din acesta pentru consultări.

„Am venit la Chișinău în concediu. Acum sunt evenimente importante la parlament, guvern și ieri am fost rechemat din concediu pentru o consultație cu privire la viitorul meu când o să fie guvern. O să fie luată o decizie cu privire la persoana mea”, a spus Golovatiuc.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

150 de mii de lei, nu 400 de mii: Ceban spune că Grosu a fost informat greșit despre salariul său la Moldovagaz

Vadim Ceban, directorul interimar al „Moldovagaz” – compania fiică a concernului rus „Gazprom” – susține că președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, ar fi fost informat eronat în privința salariului său și al altor angajați ai companiei. Reacția vine după ce Grosu a declarat că șeful „Moldovagaz” ar încasa aproximativ 400 de mii de lei pe lună, iar vicepreședintele – circa 300 de mii de lei.

„Din sursele publice am cunoscut că dl Igor Grosu, președintele Parlamentului a fost informat incorect despre salariul meu și al unor colegi din echipa Moldovagaz. În acest sens comunic că salariul meu constituie cca 150.000 lei și este aprobat prin decizia acționarilor Moldovagaz”, a scris Vadim Ceban pe rețele.

Directorul interimar al „Moldovagaz” – companie care continuă să fie proprietar al rețelelor de transport al gazelor și care este responsabilă în prezent de furnizarea gazelor naturale în stânga Nistrului – susține că salariul pe care îl ridică lunar „reflectă responsabilitatea pentru gestionarea celei mai extinse și complexe infrastructuri energetice din Moldova, prin care se realizează transportul și distribuția gazelor naturale – unul dintre cele mai periculoase produse”.

„Nu am dreptul să comunic salariul vicepreședintelui Moldovagaz, sau al asistentei din oficiul meu. Este un subiect personal al dânșilor. Dar pot afirma că cifrele care au fost comunicate Președintelui Parlamentului sunt mult mai mari decât cele reale. Suntem oricând la dispoziția Președintelui Parlamentului cu orice informație și clarificare ce țin de activitatea noastră”, a mai scris Vadim Ceban pe rețele.

Reacția vine după ce, pe 24 iulie, înaintea ședinței Parlamentului, Igor Grosu a comentat protestul organizat de opoziție în fața sediului ANRE împotriva majorării tarifelor la gaz, solicitate de Energocom. Liderul PAS a spus că ar înțelege criticile opoziției, dacă acestea ar viza și salariile conducerii companiei-fiice a Gazprom, „Moldovagaz”,

„Iată dacă ei veneau și ziceau, spre exemplu, că șeful Moldovagaz – pentru că nu l-am auzit în discursul lor până acum – te miri ce, din datele mele, are vreo 400 de mii pe lună. Vicele lui, tot te miri ce: vreo 300 de mii pe lună. (…) Asistenta domnului director general, iarăși, nu-i ca directorul, dar 83 de mii, de bine de rău, îi ia”, a declarat Igor Grosu.

***

Amintim, Energocom a depus pe 15 iulie, la ANRE, o cerere prin care a solicitat majorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali cu peste 6,5 lei pentru un metru cub. În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții companiei au declarat că majorarea este determinată de creșterea costurilor de achiziție a gazelor și de acumularea unui deficit de peste 106 milioane de lei. Detalii AICI.

Pe 22 iulie, ANRE a publicat a propus spre consultări propriul proiect de decizie. Agenția a redus cu doar câțiva bani solicitarea Energocom și a propus o majorare de 5,88 lei pentru un metru cub față de tariful actual.

Dacă va fi aprobat, cetățenii ar putea achita pentru fiecare metru cub de gaze naturale consumate 20,30 lei, cu TVA inclus.

În prezent, consumatorii achită 14,42 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: