Facebook/Partidul Șor

Amendă de aproape 100 mii de lei sau 7 ani de închisoare. Lider din Dondușeni al ex-Partidului „ȘOR”, în fața judecătorilor

Președintele oficiului teritorial Dondușeni al ex-Partidului „Şor” riscă amendă de până la 92 500 lei sau închisoare de până la 7 ani. Procuratura Anticorupție a anunțat că a expediat în instanța de judecată cauza penală în care acesta este vizat. Potrivit instituției, învinuitul a acceptat „prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de aproximativ 1,53 milioane lei, provenite de la grupul criminal organizat”. 

Procuratura Anticorupție a anunțat, pe 11 decembrie, că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în care este vizat președintele oficiului teritorial Dondușeni al ex-partidului politic „Şor”. Ultimul este învinuit de „complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat”.

Învinuitul, în perioada iulie-octombrie 2022, activând în calitate de președinte al organizației teritoriale Dondușeni al Partidului Politic „Şor”, a coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat. În complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, acesta a contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului”, au comunicat reprezentanții Procuraturii Anticorupție.

Potrivit instituției, învinuitul a acceptat „prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de aproximativ 1,53 milioane lei, provenite de la grupul criminal organizat”.

Această finanțare a fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale”, au adăugat reprezentanții Procuraturii Anticorupție.

Se menționează că învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani. Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului in valoare de aproximativ 200 000 lei”, au declarat reprezentanții Procuraturii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ДПСУ | Держприкордонслужба

Drone și explozii în apropierea frontierei Republicii Moldova, pe teritoriul Ucrainei: punctul Mirnoe-Tabachi, sistat (FOTO)

Activitatea punctului de trecere a frontierei Mirnoe (Republica Moldova) – Tabachi (Ucraina) a fost sistată. Se întâmplă după ce, în noaptea de 20 spre 21 august, aparate de zbor au căzut pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 300 de metri de linia frontierei de stat cu Republica Moldova. În urma atacului, punctul ucrainean de trecere a frontierei Tabachi a fost afectat. Despre aceasta a anunțat Ministerul Afacerilor Interne (MAI) al Republicii Moldova.

Potrivit MAI, incidentul cu drone a avut loc în imediata apropiere a frontierei Republicii Moldova cu Ucraina, în zona punctului de trecere Mirnoe (Republica Moldova) – Tabachi (Ucraina).

„În jurul orei 00:35, patrulele Poliției de Frontieră aflate în serviciu au auzit zgomote specifice aparatelor de zbor fără pilot de tip „Shahed” și au observat mai multe explozii produse pe teritoriul Ucrainei, în zona punctului de trecere Tabachi. Aparatele de zbor au căzut pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 300 de metri de linia frontierei de stat cu Republica Moldova. În urma atacului, punctul ucrainean de trecere a frontierei Tabachi a fost afectat. La ora 01:00, Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei a confirmat incidentul și faptul că aparatele de zbor fără pilot au căzut pe teritoriul Ucrainei, în zona PTF Tabachi. În aceste condiții, activitatea punctului de trecere a frontierei Mirnoe (Republica Moldova) – Tabachi (Ucraina) a fost sistată”, a comunicat MAI.

Ministerul a declarat, cu referire la informațiile preliminare, că nu au fost înregistrate victime. Totodată, a precizat că, până la această oră, în zona de frontieră de pe teritoriul Republicii Moldova nu au fost identificate fragmente de drone sau alte obiecte care să prezinte riscuri pentru securitatea populației.

ДПСУ | Держприкордонслужба
ДПСУ | Держприкордонслужба
ДПСУ | Держприкордонслужба
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: