facebook / World Health Organization in Moldova

Amenzile pentru încălcarea măsurilor de sănătate publică ar putea fi reduse

Amenzile pentru nerespectarea prevederilor/măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, precum și a măsurilor de sănătate publică stabilite de autoritățile competente, ar putea fi reduse. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în ședința din 30 iunie, raportul la proiectul de lege privind modificarea mai multor acte legislative, inclusiv a Legii privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, Codului administrativ, Legii privind supravegherea de stat a sănătății publice.

Modificările presupun, printre altele, reducerea amenzilor pentru nerespectarea prevederilor/măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, precum și a măsurilor de sănătate publică stabilite de autoritățile competente.

Valoarea propusă a amenzilor va constitui de la 2000 la 5000 de lei pentru persoana fizică și de la 10 000 la 35 000 de lei — pentru persoana juridică. În prezent, acestea constituie de la 22 500 la 25 000 de lei aplicată persoanei fizice și de la 50000 la 75 000 de lei.

Totodată, se propune aplicarea sancțiunilor pentru comiterea repetată a aceleiași contravenții, în valoare de 15 000 – 25 000 de lei – pentru persoane fizice și 50 000 – 75 000 de lei – pentru persoane juridice.

O altă modificare propusă rezidă în instituirea obligației exprese ca dispozițiile Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova, precum și hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică să fie publicate pe pagina web oficială a Guvernului.

Proiectul de lege urmează a fi examinat în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Amintim că, în cadrul ședinței din 30 iunie, Curtea Constituțională a decis că amenzile aplicate persoanelor fizice pe durata stării de urgență contravin Legii Supreme.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Plahotniuc, fără sancțiuni/Strada Ismail din Chișinău, închisă/Federalizarea Moldovei, o provocare?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— De la mituri balcanice la legende slave: un dezvoltator din Rîbnița și-a creat propriul joc
— „Moldovagaz” ar putea ajunge temporar sub administrare externă
— Două partide avertizate din nou pentru nedeclararea cheltuielilor electorale
— Curtea de Justiție a UE menține hotărârea: Plahotniuc scapă de sancțiuni
— Petru Vlah promite să restabilească atribuțiile Găgăuziei
— Două porțiuni ale străzii Ismail din Chișinău, închise în weekend
— Incendiu puternic în parcul Valea Morilor. Trei gherete, cuprinse de flăcări
— Federalizarea Moldovei, printre condițiile Moscovei pentru pace?
— Promo-LEX cere sancțiuni pentru Krasnoselski și alte persoane de la Tiraspol
— Ultima zi de campanie în Găgăuzia. Ce amenzi riscă cei care încalcă legea?
— Cod galben: temperaturile scad cu 10°C în Moldova
— „Moldovagaz” are rezerve pentru Transnistria, în cazul întreruperii livrărilor
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: