Congresul SUA a aprobat alocarea unei asistențe umanitare Ucrainei în valoare de 13,6 miliarde de dolari. Potrivit Reuters, asistența este pentru sprijinirea forțelor armate în lupta împotriva trupelor ruse, dar și pentru a susține cetățenii, inclusiv cei aproximativ 1,5 milioane de refugiați.
„Vom continua să sprijinim poporul ucrainean curajos care luptă pentru țara lui”, a asigurat anterior președintele SUA, Joe Biden.
Amintim că și Fondul Monetar Internațional a aprobat o asistență de urgență Ucrainei în valoare de 1,4 miliarde de dolari.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Pe 19 septembrie, ne revedem la Muzeul Satului din Chișinău pentru o nouă ediție Love, Light & Music Fest – o seară în care muzica, lumina și energia bună se întâlnesc într-un singur loc!
DIXIE BAND LIBERTY
ROLAND ABREU & THE CUBAN LATIN JAZZ feat. YAREMI KORDOS
SOLORCHESTRA & DJ MUZONE
Iar pe scenă, alături de acești artiști, se vor afla vocile speciale ale serii:
GETA BURLACU
LIDIA BAHNARU
ELISOA CYNTHIA
O întâlnire muzicală specială, cu stiluri, voci și energii diferite, unite într-un singur spectacol – Love, Light & Music Fest. Publicul se va bucura de un mix muzical vibrant, de la Dixie Jazz și salsa cubaneză până la folcloric beat, într-o fuziune de ritmuri, tradiții și sonorități moderne.
19 septembrie 2026
Muzeul Satului, Chișinău
OPEN DOORS – 18:00
INTRAREA ESTE LIBERĂ!
O seară. O scenă. O mulțime de emoții.
Ne vedem la Love, Light & Music Fest!
Evenimentul este organizat cu susținerea Primăriei Municipiului Chișinău
Sponsor oficial: MG Motors Moldova
Partener tehnic: Media Show Grup
Parteneri: iTicket, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Coca-Cola HBC Moldova, Kazak Club Hotel, Asti Restobar, CoffeeLike, JLC, OK Flora Moldova, shokobox.md, Stapinul Mesei Roastery, Evoca Service, ProDeco Iluminare
Parteneri Media: Novoe Radio Moldova, unimedia.md, shok.md, unika.md, realitatea.md, rupor.md, cancan.md, newsmaker.md, agora.md