ntv.ru

Americanii imunizați cu seruri aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor vor putea călători în UE

Americanii care au fost vaccinați împotriva COVID-19 ar trebui să poată călători în Europa în această vară. Declarația a fost făcută de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Aceasta a menționat că locuitorii SUA sunt imunizați cu preparate aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor. Oficialul nu a precizat ce se va întâmpla cu turiștii imunizați cu alte seruri.

„Americanii, din câte văd, folosesc vaccinuri aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor. Acest lucru va permite libera circulație și călătoriile către Uniunea Europeană”, a declarat șefa executivului european.

Von der Leyen nu a precizat însă când vor putea fi reluate călătoriile, afirmând că aceasta va depinde de situația epidemiologică. De asemenea, aceasta nu a menționat dacă persoanele vaccinate cu alte seruri vor putea, la fel, să călătorească în spațiul UE.

„Situația se îmbunătățește însă în SUA, după cum se îmbunătățește, să sperăm, și în Uniunea Europeană”, a conchis aceasta.

UE a suspendat în mare măsură călătoriile neesențiale acum mai bine de un an. Deocamdată, Agenția Europeană a Medicamentelor a aprobat pentru imunizarea anti-Covid patru vaccinuri: al consorțiului americano-german Pfizer și BioNTech, cel al producătorului american Moderna, serul britanico-suedez AstraZeneca și preparatul companiei americane Johnson & Johnson.

Serul rusesc Sputnik V este în proces de examinare de către EMA.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadorul Paun Rahovei, despre incidentele de pe Nistru: grănicerii ucraineni au fost predați Ucrainei, iar cazurile sunt investigate

Grănicerii ucraineni implicați în cele două incidente de pe Nistru au fost predați autorităților ucrainene, iar cazurile sunt investigate, a declarat ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rahovei. Diplomatul a precizat, în cadrul emisiunii „Forum” de la Vocea Basarabiei, că a aflat din presă despre incidentul surprins în imaginile devenite virale. Rahovei a dat asigurări că ambasada nu a intervenit pentru ca grănicerii să fie predați Ucrainei.

Potrivit diplomatului, investigațiile trebuie să stabilească atât circumstanțele traversării ilegale a frontierei de către cetățeanul ucrainean, cât și acțiunile grănicerilor care încercau să îl rețină.

„Considerăm că ambele cazuri sunt subiecte pentru cercetări, investigații, care ca rezultat ar trebui să aibă niște calificări juridice: ce s-a întâmplat de fapt acolo. În primul rând, cetățeanul care a trecut granița ilegal și, al doilea, grănicerii ucraineni care încercau să-l rețină, neintenționat au ajuns pe malul Republicii Moldova”, a declarat Rahovei.

Ambasadorul susține că imaginile distribuite pe internet au fost folosite pentru a alimenta ostilitatea față de țara sa: „Ucraina niciodată nu a avut nicio intenție agresivă de a viola frontierele Republicii Moldova”.

Întrebat dacă Ambasada Ucrainei a intervenit pentru eliberarea grănicerilor, Rahovei a răspuns negativ. El a precizat că misiunea diplomatică nu a fost informată oficial despre incident și că a aflat despre acesta din presă. Potrivit lui, comunicarea și cooperarea în asemenea situații au loc direct între instituțiile competente ale celor două state, în baza acordurilor existente.

„Partea ucraineană, împreună cu colegii din Moldova, investighează acest caz, inclusiv se investighează și cetățeanul Ucrainei care tot ilegal a trecut hotarul dintre Ucraina și Moldova și a nimerit în Moldova”, a mai declarat Rahovei.

Amintim că, în decurs de o săptămână, pe Nistru au avut loc două incidente în care grănicerii ucraineni au trecut frontiera Republicii Moldova în timp ce urmăreau cetățeni ucraineni care se eschivau de la încorporare. În cazul din raionul Soroca, incidentul a implicat folosirea forței, intervenția localnicilor și spitalizarea bărbatului urmărit. Au fost deschise și două dosare penale pentru trecerea ilegală a frontierei.

NewsMaker a analizat, împreună cu experții, unde se încheie atribuțiile reprezentanților străini ai forțelor de ordine, dacă sătenii aveau dreptul să-l „scape” pe fugar și să filmeze incidentul și dacă solicitanții de azil aflați în asemenea situații riscă extrădarea în Ucraina – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: