Analiză: Moldova plătește cel mai mic salariu minim pe economie din Europa
Full Article 4 minutes read

Analiză: Moldova plătește cel mai mic salariu minim pe economie din Europa

Salariul minim pe economie în Moldova începe a-i proteja pe salariații care ani la rând au fost cel mai prost plătiți, care aveau un venit sub salariul mediu pe economie datorită majorărilor salariilor minime care au loc în ultimii ani. Concluzia se regăsește într-o analiză a Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Veaceslav Ioniță, expert în politici economice al Institutului, a spus că în Moldova, până în 2019, salariul minim pe economie nu avea legătură cu realitatea economică. Era mai mult nominal, însă acum devine mai realist. Totuși, potrivit exportului, Moldova plătește cel mai mic salariu minim pe economie din Europa. 

Potrivit lui Ioniță, în 2023, salariul minim pe economie în Republica Moldova este de 4000 de lei, față de 3500 în 2022 și față de 2935 în 2021.

În 2010 era 1100 de lei, dar 10% din salariați primeau atunci circa 600 de lei, sub nivelul salariului minim pe economie, lucru care s-a menținut mulți ani. Salariul minim pe economie, din 2010 și până în 2015 era de circa 38% față de salariul mediu, în 2016 a urcat la 42%, iar în prezent este 32%, a declarat Ioniță.

Avem în Republica Moldova peste 600 de mii de salariați cu normă deplină. În 2018 salariul minim era 2600 de lei, iar salariul mediu, primit de către 10% cel mai prost plătiți angajați, circa 60 de mii de persoane, era de 1967 de lei. Până în 2020 salariul minim era mai mare decât salariul mediu al celor mai prost plătiți 10% salariați. Situația s-a îmbunătățit în 2019/2020 când diferența dintre salariul minim și salariul mediu a ajuns nesemnificativă. În acest an, 2023, salariul minim este de 4000 de lei, iar salariul mediu al circa 10% cel mai prost plătiți angajați va depăși 4400 de lei. Cu 10% mai mult decât salariul minim”, a spus expertul.

Veaceslav Ioniță susține că, deși din 2018 și până în prezent, salariul minim în Republica Moldova a crescut semnificativ, totuși, în primul trimestru din 2023, „țara noastră, din păcate, asigură și plătește cel mai mic salariu minim pe economie din Europa”.

În prezent, acesta este de 205 euro, de la 132 de euro în 2018, în timp ce în Bulgaria este de 399 de euro, în România de 606 euro, iar Germania de 1987 de euro.

La noi salariul minim în 2023 înseamnă altceva. Dacă în 2018, jumătate dintre cei afectați, care aveau un salariu mic, fiind vorba de bugetari, care nu erau protejați de salariul minim, acum în 2023 toți sunt protejați”, susține Veaceslav Ioniță.

Economistul a declarat că prognoza lui este că în următorii cinci ani decalajul dintre Republica Moldova și Bulgaria, țara europeană care are cel mai mic salariu minim, se va reduce. Dacă acum este de două ori, va ajunge la 1,5 ori.

Analistul economic estimează că în 2023 salariul mediu pe economie va ajunge la 12450 de lei, în creștere cu aproape două mii de lei față de 2022, având în vedere că anii 2021 și 2022 au fost doi ani de criză, salariul real a scăzut în 2021 a scăzut cu 0,8% salariile, iar în 2022 cu 10,8%.

În 2023 salariul real, după puterea sa de cumpărare, în Republica Moldova va crește cu 7,5%, dar nu va ajunge încă la nivelul anului 2020. Din 1995, în ultimii 25 de ani, am avut șase scăderi de salarii, după puterea de cumpărare: în 1998/1999-cea mai puternică scădere reală a salariului de -19,1%, și în 2021/2022 – de -11,6%. Chiar dacă în 2023 vom avea o creștere de 7,5% nu vom reuși să recumperăm căderea din 2021/22. Cel mai probabil nivelul anului 2020 îl vom atinge în 2024″, a estimat analistul economic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: