Stoianoglo
Максим Андреев, NewsMaker

Anchetă de serviciu pe numele procurorului care a gestionat dosarul lui Vasile Botnari. Precizările Procuraturii Generale

Procurorul Victor Plugaru, care a instrumentat dosarul în care a fost vizat fostul șef al SIS, Vasile Botnari, va fi subiectul unei anchete de serviciu. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală, într-un comunicat publicat pe 10 septembrie.

„În contextul pretențiilor cu privire la prestația procurorului care a gestionat acest dosar, s-a dispus efectuarea unei anchete de serviciu în cadrul căreia vor fi stabilite obiectiv toate circumstanțele de fapt ale acestui caz, ținând cont de principiul independenței procesuale a acuzatorului de stat și de responsabilitatea lui în raport cu toate elementele relevante ale cazului”, se arată în declarația instituției.

Mai mult, reprezentanții PG au menționat că au fost constatate mai multe carențe în reglementările legale ale procesului penal cu elemente ce conțin secret de stat și, în acest sens, a fost constituit un grup de lucru cu participarea subdiviziunilor specializate ale Procuraturii Generale care urmează să elaboreze un proiect de lege și nota de argumentare corespunzătoare, prin care să fie completat Codul de procedură penală cu norme ce ar urma a fi preluate din Legea cu privire la secretul de stat și detalizată procedura penală atât la etapa de urmărire penală, cât și la judecarea cauzei, dar și la pronunțarea hotărârilor judecătorești.

Reprezentanții Procuraturii Generale au mai menționat că în acest caz au urmat „unele reacții cu tentă speculativă”. Aceștia au reiterat că sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani ce-l vizează pe Vasile Botnari a fost secretizată în totalitate de judecătorul de caz. În condițiile interesului public major, procurorul de caz, a solicitat, în baza art.17 din Legea cu privire la secretul de stat, desecretizarea dispozitivului sentinței în partea ce nu conține secret de stat, pentru a informa, în condițiile legii, publicul.

Pană în prezent, instanța de judecată nu s-a expus asupra cererii procurorului, și, în consecință, respectiva sentință constituie un document secret, care nu poate fi divulgat până la desecretizarea ei de către judecător, în temeiul aceluiași art.17 din Legea cu privire la secretul de stat.

„Reiterăm că, dispozitivul sentinței, în partea ce nu ține de secretul de stat, urma a fi pronunțată în ședință publică, așa cum prevede art.18 și 340 din Codul de procedură penală. Deoarece judecătorul a omis acest lucru, Procuratura, respectând cerințele legii, a solicitat desecretizarea verdictului judecătoresc pentru a putea informa publicul”, se mai arată în comunicat.

Amintim că deputatul PAS Sergiu Litvinenco l-a acuzat de minciună pe procurorul general Alexandr Stoianoglo. Potrivit deputatului, Vasile Botnari a fost pedepsit doar cu o amendă de 88 de mii de lei în cazul expulzării profesorilor turci, nu și cu condamnare cu suspendare, așa cum a declarat Stoianoglo pe 8 septembrie, într-o emisiune televizată.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

FSEȘ/Facebook

Sindicatele din educație cer creșteri salariale de cel puțin 20–30%, după întâlnirea cu Tofan: „Majorarea de 14% anunțată nu este suficientă”

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) consideră insuficientă majorarea salarială de 14% discutată pentru 2027 și insistă asupra unei creșteri de cel puțin 20–30%. Poziția a fost reiterată pe 1 septembrie, în urma negocierilor cu Guvernul, la care a participat și premierul Vasile Tofan.

Discuțiile au vizat situația salariilor din sistem, plata unică de 4 mii de lei promisă angajaților și modificările la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027.

Sindicatele susțin că o majorare de 14% nu este suficientă pentru a reduce diferența dintre salariile din educație și media pe economie.

Potrivit datelor prezentate de FSEȘ, în 2025 salariul mediu pe economie a fost de 15.594 de lei, în timp ce în învățământ a constituit 12.942 de lei, diferența fiind de aproximativ 17%. În primul trimestru al anului 2026, decalajul ar fi crescut la 18,5%: 15.987 de lei față de 13.090 de lei.

„Datele Biroului Național de Statistică arată o diferență constantă de 17–19% între salariul mediu din educație și media pe economie. Exemplul concret al unui tânăr specialist demonstrează clar că majorarea de 14% anunțată nu este suficientă. Dacă în 2026 salariul brut unui debutant este de 10 780 lei, în 2027, cu compensație și majorarea de 14%, acesta ar ajunge la 13 490 lei. Creșterea nu reduce decalajul, ci doar îl menține”, susține FSEȘ.

În aceste condiții, Federația anunță că va continua să ceară o majorare salarială de cel puțin 20–30%. Subiectul urmează să fie discutat în continuare cu Guvernul pe parcursul lunii septembrie.

În ceea ce privește plata unică de 4.000 de lei pentru angajații din educație și cercetare, sindicatele și Guvernul au convenit ca aceasta să fie reglementată printr-o hotărâre de Guvern până pe 10 septembrie.

Potrivit FSEȘ, urmează să fie achitate și alte plăți negociate anterior, inclusiv prima anuală și plățile pentru materiale didactice.

Amintim, premierul Vasile Tofan a anunțat, pe 19 noiembrie că salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027, iar până atunci angajații cu salarii brute mai mici de 20.000 de lei vor primi, în octombrie, plăți unice de până la 4.000 de lei. Oficialul și-a cerut atunci scuze că majorările promise pentru 1 septembrie au fost amânate până la începutul anului viitor. Detalii – AICI.

Cum vor crește salariile din educație în 2027 am explicat – AICI.

Ce cred profesorii despre cei 4 mii de lei și creșterile salariale promise, am scris – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: