Angajații Băncii Naționale a Moldovei (BNM) vor restitui sumele de bani achitate de BNM pentru avocați în cazul în care instanța judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, constată că aceștia au acționat cu rea-credință în acțiunile legate de exercitarea atribuțiilor de serviciu. Deputații au aprobat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, proiectul de modificare a Legii cu privire la BNM, în prima lectură.
Proiectul de lege are drept scop amendarea articolului 35 al Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei cu referire la garanțiile și răspunderea pe care trebuie să o poarte membrii organelor de conducere a BNM, lichidatorul desemnat de aceasta, precum și personalul acesteia în cazul în care instanța judecătorească constată că au acționat cu rea-credință în acțiunile sau omisiunile sale legate de exercitarea atribuțiilor BNM, prin crearea prejudiciilor care au condus la destabilizarea unei bănci comerciale, a sistemului bancar și au afectat situația macrofinanciară la nivel național.
Proiectul prevede completarea cadrului normativ actual cu o prevedere care ar acorda posibilitatea persoanei angajate la Banca Națională de a-și achita din propriile surse cheltuielile ocazionate de apărarea drepturilor sale în cadrul unei proceduri judiciare penale, civile sau contravenționale, precum și restituirea sumelor de bani achitate de Banca Națională, în cazul în care instanța judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, constată că aceasta a acționat cu rea-credință în acțiunile sau omisiunile sale legate de exercitarea atribuțiilor Băncii Naționale.
Proiectul urmează a fi votat în cea de-a doua lectură.
Deputații au solicitat autorilor proiectului coordonarea acestuia, pentru lectura finală, cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.
NewsMaker aduce în atenția cititorilor săi materiale realizate de partenerii din presa regională, pentru ca poveștile și vocile comunităților Moldovei să ajungă la un public mai larg. De această dată, vă propunem un material al colegilor de la „Observatorul de Nord”, din Soroca.
Valentina Leșan este o soroceancă născută la mii de kilometri depărtare de pământurile străbunilor. Este fiica unei familii de deportați. A crescut și s-a maturizat sub semnul secerei și a ciocanului, fără să cunoască prea bine la început cum s-a instalat comunismul prin părțile noastre.
Buneii din partea tatălui erau muncitori și lucrau pământul de cu zori și până în seară, iar cei din partea mamei, au făcut parte din administrația românească a Basarabiei. Ambele familii, erau cum se spunea pe timpul comunismului, dușmani ai poporului.
În Siberia au început totul de la zero, pe pământ străin și cu reguli străine firii omenești. Este absurd, dar în martie 1953, când a murit tătuca Stalin, conducătorul Uniunii Sovietice, au plâns și victimele deportate în Siberia de acest tiran. Dar desigur că nu toți.
Limba de acasă, tradițiile și mai ales cântecele noastre, i-au făcut pe cei represați să reziste gerului Siberian. Și acolo, în taigaua friguroasă, ca și aici, pe malul Nistrului, cântecele de acasă adunau neamurile la masă și-i făceau să uite de chinurile la care sunt supuși.
Calvarul a continuat și după revenirea acasă. De fapt acasă este prea mult spus. Nu au avut inițal dreptul să se întoarcă la Bujorăuca, așa că s-au oprit mai întâi în satul Țekinovka, aflat în Ucraina, vizavi de Soroca. După mai multe insistențe, li s-a permis să revină, dar fără să încerce să-și redobândească acea casă construită de ei, furată de stat și dată altcuiva. Așa că s-au mulțumit cu un teren de la marginea Bujorăucii, care era sat separat de oraș pe atunci, și au ridicat o altă casă.
Anii treceau, dar mulți din cei deportați așa și nu au mai scăpat de frica insuflată de regimul comunist.
Valentina a aflat mai târziu de ce s-a născut tocmai în preajma Tomscului, iar când trebuia să se ducă în clasa întâi, a mers pe urmele fraților și a învățat la o școală cu predare în limba rusă. Atunci acestea erau în vogă în Moldova sovietică.
Se simțea nedreptățită când despre perioada tragică a deportărilor sovietice nu se vorbea la școală, fiind omisă intenționat de parcă nici nu a existat. Probabil tocmai de asta unii dintre conaționalii ei consideră și astăzi acele represalii, ca ceva minor și neimportant.
Cu o experiență bogată de viață, femeia crede că soluția pentru noi, ar fi corectarea greșelilor istorice, iar un prim pas spre aceasta ar fi reunirea cu România, căci suntem același neam, avem aceeași credință.
Cel mai mare regret al femeii este că deși autoritățile au promis ani la rând că vor edifica la Soroca un monument în memoria celor deportați, totul a rămas doar în vorbe. Să fi pus măcar câte o piatră în loc de fiecare promisiune, acest complex comemorativ ar fi fost deja înălțat. Dar, în pofida zecilor de scrisori, protestelor și adevărului istoric, nici azi la Soroca nu avem măcar o piatră comemorativă unde ne-am putea reculege.
Cu toate că proporțiile și motivele sunt cu totul altele, femeia crede că în ultimele decenii o formă de deportare, ce-i drept, voluntară, este plecarea conaționalilor noștri la muncă peste hotare. Iar în loc să revină acasă cu bani, își iau și familiile acolo.
Este meșteriță cu experiență și poate coase cam orice. Dar iată rănile provocate de deportări și batjocura față de oameni, pentru simplu motiv că erau mai gospodari sau gândeau altfel, crede că nu le poate coase nimeni. Iar acestea rămân deschise toată viața, până cei care le poartă sunt răpuși de chinuri sau povara anilor.
Și poate dacă nu putem face nimic pentru a ne întoarce în timp și a preveni aceste tragedii, acum avem cel puțin posibilitatea și chiar datoria să nu uităm aceste file din istoria noastră, să-i cinstim pe înaintașii noștri umiliți de puterea sovietică și să ridicăm acel monument în memoria represaților, care să ne amintească mereu că putem trece prin același calvar dacă nu vom învăța nimic din istorie.
Vezi AICI și alte istorii din ciclul Generații în dialog – MEMORIE.
