ANI: Ex-secretarul general de stat al MECC a semnat un contract de achiziții cu editura fiului său

Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) Igor Șarov riscă să fie decăzut din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate public timp de trei ani. Într-un comunicat de presă publicat pe 6 iulie, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a anunțat despre constatarea încălcării regimului juridic al conflictelor de interese în privința acestuia, pe când deținea funcția de secretar general de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC). Mai exact, acesta ar fi participat la luarea deciziilor, în urma cărora, editura al cărui co-fondator este fiul său, a obținut un contract în mărime de peste 850 de mii de lei. 

În ianuarie 2021, ANI s-a autosesizat dintr-o investigație jurnalistică, în care se menționa despre faptul că fostul secretar de stat ar fi admis un conflict de interese cu fiul său. În cadrul controlului inițiat pe numele acestuia, inspectorul de integritate a intrat în posesia unor documente care confirmă că, în perioada octombrie 2017-august 2019, Igor Șarov, aflat în exercitarea funcției de demnitate publică, cea de secretar general de stat în cadrul MECC, a participat la luare deciziilor în calitate de președinte al grupului de lucru pentru achiziții al Ministerului în privința unei editurii a cărei co-fondator figura fiul său, semnând în acest sens patru acte administrative.

Mai exact, în anul 2018, grupul de achiziții al MECC a selectat editura fiului fostului secretar general de stat pentru editarea unor manuale, dintre mai mulți operatori economici înregistrați la această procedură. Ulterior, urmare deciziei grupului de achiziții, a fost semnat contractul cu această editură, în valoare totală de peste 853 de mii de lei. Din probatoriul acumulat, se deduce că fostul secretar de stat a participat și a votat în cadrul acestor ședințe, fără să declare corespunzător despre conflictul de interese în raport cu fiul său.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul a invocat că nu a ascuns faptul că unul dintre fondatorii editurii este fiul său. La fel, acesta a menționat că nu a participat la aceste ședințe, iar deciziile grupului i-au fost doar transmise spre semnare post-factum.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, fostul secretar general de stat al MECC va fi decăzut din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate public timp de trei ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor al ANI.

***

Igor Șarov a deținut funcția de decan al Facultății de Istorie şi Filozofie a Universității de Stat din Moldova. Ulterior, a fost numit viceministru, secretar de stat general şi ministru al Educaţiei. A publicat peste o sută de articole ştiinţifice, studii, monografii (unele în colaborare), culegeri de documente, care au văzut lumina tiparului la Chişinău, Iași, București, Oradea, Cluj-Napoca, Moscova, Manchester şi în alte orașe.

În decembrie 2020, Șarov a fost ales în funcția de rector al Universității de Stat din Moldova (USM).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Gagauz a sesizat poliția în legătură cu o rețea de conturi TikTok care-l promovează artificial: „Ar putea fi folosite împotriva mea” VIDEO

Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de bașcan al Găgăuziei, Fiodor Gagauz, a depus o plângere la poliția din Comrat, după ce zeci de conturi de TikTok au început să publice în masă videoclipuri cu el. Politicianul susține că ar fi vorba despre o tentativă de a-l compromite pentru a-l putea acuza de agitație electorală ilegală.

Într-un mesaj video înregistrat în fața Inspectoratului de Poliție din Comrat, Gagauz a reiterat că echipa sa nu are nicio legătură cu rețeaua de conturi anonime de pe TikTok.

„Nici eu, nici echipa mea electorală nu am creat, nu am plătit și nu am administrat aceste conturi. Aproape în același timp au apărut și alte conturi care răspândesc informații false despre mine. Mai mult, pe pagini diferite sunt publicate aceleași texte. Nu știu cine se află în spatele acestora, așa că nu acuz pe nimeni înainte de a avea dovezi. Poliția trebuie să investigheze cazul și să stabilească cine a creat aceste conturi, cine se află în spatele lor, cine le administrează și în ce scop”, a declarat candidatul.

Gagauz nu exclude că această campanie de promovare electorală mascată ar putea fi o încercare de a-l compromite atât pe el, cât și echipa sa electorală. Totodată, el a promis că va informa publicul dacă se va dovedi că vreunul dintre susținătorii săi a încălcat regulile, subliniind că nu are „nimic de ascuns”.

Politicianul le-a cerut alegătorilor săi să-i distribuie videoclipurile doar în mod transparent, de pe conturile personale și folosindu-și numele reale.

„Nu creați conturi anonime pretinzând că mă susțineți. Acest lucru nu ajută. Dimpotrivă, aceste conturi ar putea fi folosite împotriva mea. Și încă o rugăminte: nu răspundeți la minciuni cu insulte sau cu alte minciuni”, a îndemnat candidatul. El le-a cerut susținătorilor săi să raporteze profilurile false administratorilor rețelei sociale.

Amintim că, pe 26 octombrie, comunitatea WatchDog a semnalat că cel puțin 20 de conturi de TikTok distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, o parte dintre acestea au fost create pe 16 octombrie, chiar în ziua lansării candidatului în campania electorală. Experții susțin că această activitate urmărește promovarea artificială a candidatului susținut de PSRM pe platforma TikTok.

Alegerile pentru funcția de bașcan vor fi organizate pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Campania electorală a început pe 16 octombrie. Opt candidați luptă pentru funcția de bașcan, printre care fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și Fiodor Gagauz. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, nu concurează la scrutin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: