Евгений Ратков/imagine simbol

ANSA a dispus retragerea unui lot de banane, importate din Ecuador, din comerț. Motivul

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a dispus, „în mod urgent”, retragerea unui lot de banane din Ecuador, importate de Fruct Expert-Plus, din comerț. Se întâmplă după ce s-a depistat că reziduul de pesticid Clorpirifos din bananele din lotul respectiv depășește limita maxim admisibilă. Potrivit ANSA, fructele au fost comercializate în magazinele Linella și Fidesco, în perioada 29 aprilie – 2 mai. 

Persoanele care au achiziționat aceste produse sunt rugate să nu le consume și sunt în drept să le returneze unității de comerț de unde au fost procurate (în baza bonului fiscal). În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar, deținători ai produselor alimentare neconforme, sunt obligați să le retragă de pe piață și să coopereze cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse, pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar neconform pentru sănătatea umană”, se arată într-un comunicat emis de ANSA.

Totodată, ANSA a subliniat că operatorii din domeniul alimentar, deținători de produse alimentare neconforme, care nu au luat măsuri de retragere a acestora de pe piață, sunt pasibili de răspundere juridică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Finanțarea pentru educația incluzivă va fi dublată de la 1 ianuarie 2027. Inițiativa MEC

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) propune majorarea de la 2% la 4% a ponderii resurselor rezervate educației incluzive din plafonul cheltuielilor pentru învățământul general. Proiectul de hotărâre se află în prezent în proces de avizare publică, iar noile prevederi ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Potrivit unui comunicat al MEC, fondurile vor fi distribuite școlilor în funcție de numărul copiilor care au nevoie de sprijin, tipul și severitatea dizabilității, precum și serviciile specializate necesare.

În prezent, raioanele și municipiile decid cât alocă pentru educația incluzivă, în limita a 2% din transferurile primite. „Din acest motiv, finanțarea diferă de la o regiune la alta și nu reflectă întotdeauna numărul copiilor care au nevoie de ajutor”, a menționat instituția.

Prin noua formulă, 4% din plafonul cheltuielilor pentru învățământul general va fi rezervat educației incluzive, iar alocațiile pentru fiecare instituție vor fi calculate în funcție de necesitățile concrete ale elevilor. Astfel, școlile în care sunt mai mulți copii care necesită servicii specializate ar urma să primească mai multe resurse.

Finanțarea va fi calculată distinct pentru cadrele didactice de sprijin, psihologi, logopezi, psihopedagogi, interpreți în limbaj mimico-gestual și centrele de resurse pentru educația incluzivă.

Datele MEC arată că, în 2026, în școlile din Republica Moldova învață 4.791 de elevi cu dizabilități, cu 457 mai mulți decât în anul precedent. Dintre aceștia, 2.558 au dizabilități severe, 1.561 au dizabilități accentuate, iar 672 – dizabilități medii.

În sistemul de învățământ funcționează 939 de centre de resurse pentru educația incluzivă. Totodată, sunt raportate 1 509 unități de cadre didactice de sprijin, 542 de psihologi, 144 de logopezi și 34 de psihopedagogi.

Potrivit ministerului, noul mecanism urmărește ca accesul copiilor la serviciile de sprijin să nu depindă de localitatea în care aceștia învață. Resursele ar urma să fie distribuite după aceleași criterii la nivel național și corelate cu necesitățile elevilor din fiecare instituție.

Proiectul prevede și măsuri de tranziție pentru școlile care, în urma aplicării noii formule, ar putea primi alocații mai mici. MEC urmează să valideze datele fiecărei instituții, să testeze formula de calcul și să stabilească un nivel minim de finanțare pentru serviciile deja oferite copiilor.

Ministerul a precizat că proiectul are drept scop și alinierea cadrului normativ la modificările operate în Codul educației prin reforma „Restart în educație”, aprobată de Parlament prin Legea nr. 200/2026.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: