Игорь Чекан, NewsMaker

Ar fi primit €15 mii pentru trafic de influență. Trei angajați ai INI au interdicție de a părăsi orașul

Procurorii anticorupție au descins cu percheziții la Inspectoratul Național de Investigații (INI). Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre o cauză penală cu privire la trafic de influență, urmată de primirea de bunuri în proporții deosebit de mari. În anchetă sunt vizați trei colaboratori INI, dintre care doi cu funcții de conducere.

Pe parcursul zilei de astăzi, 15 martie 2022, procurorii anticorupție au descins cu percheziții la INI. Procuratura Anticorupție preciează că urmărirea penală vizează o cauză penală, pornite în septembrie 2020, cu privire la trafic de influență, urmată de primirea de bunuri în proporții deosebit de mari (art.326 alin.(3) din Codul penal). În cadrul acesteia sunt vizați trei colaboratori INI, dintre care doi cu funcții de conducere.

Procurorii anticorupție au efectuat 8 percheziții la domiciliile, birourile de serviciu și automobilele celor trei colaboratori de poliție vizați. Procurorii au ridicat telefoane mobile și informația din computerele de serviciu ai acestora.

„Angajații INI vizați în cadrul cauzei penale au fost recunoscuți în calitate de bănuiți în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, respectiv în privința acestora a fost aplicată măsura preventivă sub formă de obligarea de a nu părăsi localitatea”, precizează Procuratura.

Cei trei angajați INI sunt bănuiți în aceea că, în perioada anilor 2017-2018, în schimbul unor avantaje materiale, au pretins suma de 130 000 euro, susținând că au influență asupra procurorului din cadrul PCCOCS, în procedura căruia se afla cauza penală în care era vizat denunțătorul, precum și asupra procurorului ierarhic superior procurorului de caz, în scopul adoptării unei hotărâri favorabile acestuia privind clasarea cauzei penale.

Prin urmare, din suma totală pretinsă de colaboratorii de poliție vizați, a fost acceptată și primită de către aceștia, prin intermediul altor persoane, suma de 15 000 euro.

***

Amintim că, pe 10 martie, au efectuat percheziții, fiind vizat șeful Direcției nr. 3 a INI. Acesta este vizat într-o cauză penală inițiată pentru fals în declarații.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

SIS

Șeful SIS, despre promotorii separatismului: „Cunoaștem cam tot ce mișcă din stânga Nistrului”

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) „cunoaște cam tot ce mișcă din stânga Nistrului”. Declarația a fost făcută de directorul SIS, Alexandru Musteața, care s-a referit la persoanele ce promovează separatismul. El a precizat că „foarte puțini din ei circulă și mulți din ei sunt și cetățeni ai R. Moldova”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Ziarul de Gardă.

În timpul interviului, șeful SIS a fost întrebat ce măsuri trebuie luate împotriva entităților care promovează separatismul. Musteața a declarat că „problema transnistreană (…) a fost creată artificial de către Federația Rusă, prin implicare directă cu armata sa pentru a crea această structură separatistă în estul Republicii Moldova”. „E important să înțelegem că noțiunea de separatism a fost introdusă în Codul penal relativ recent, unde este menționată și o entitate neconstituțională, ceea ce numim noi MGB din stânga Nistrului. Eu cred că noi suntem într-o zonă în care evoluăm pentru a reintegra în mod pașnic țara noastră”, a fost răspunsul lui Musteața.

Șeful SIS a adăugat că „fiecare persoană care încalcă legea R. Moldova trebuie investigată corespunzător de către Procuratură și judecată, de către instanțele judecătorești”. „Noi lucrăm cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale. (…) Noi, vă asigur, ne facem treaba, colectăm informația. O prezentăm lor și lucrăm”, a declarat Musteața.

Întrebat dacă „SIS cunoaște când managerii separatismului circulă prin R. Moldova, prin aeroport, prin Chișinău”, Musteața a spus că „SIS cunoaște cam tot ce mișcă din stânga Nistrului”. „Totodată, trebuie să înțelegem că foarte puțini din ei circulă și mulți din ei sunt și cetățeni ai R. Moldova”, a adăugat el.

***

În februarie 2023, deputații au votat modificări la Codul penal, care includ și articolul „Separatism”. Potrivit noilor prevederi, „acțiunile separatiste, comise în scopul separării unei părți a teritoriului Republicii Moldova”, vor fi pedepsite cu închisoare de la doi la cinci ani. Instituția de la Tiraspol responsabilă de „relații externe” a calificat drept „un act de agresiune” adoptarea proiectului.

Ulterior, Oazu Nantoi, pe atunci deputat al Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate, a declarat, într-o discuție despre lege, că reprezentantul Tiraspolului responsabil de „afacerile externe” ale regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, „poate fi arestat, când va veni la Chișinău”.

Între timp, în ianuarie 2025, liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Kranoselski, a efectuat o vizită la Moscova. Întrebat „de ce legea în ceea ce privește separatismul nu se aplică în cazul liderului separatist care divizează țara”, Dorin Recean, atunci premier, a declarat că Republica Moldova are „un cadru de reglementare a conflictului din stânga Nistrului și îl respectă”. Tot atunci, Recean a spus că autoritățile țării au datoria să facă ceea ce este necesar ca locuitorii regiunii transnistrene să iasă din criză. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: