Facebook/Igor Dodon

Ar fi recurs la autotratament. Ministerul Sănătății a oferit detalii despre decesul tinerei de 23 de ani din Bălți

Tânăra de 23 de ani din Bălți care a decedat după câteva zile de la internare ar fi recurs la metode de autotratament. Informația a fost anunțată de către șefa Direcției politici în domeniul asistenței medicale primare, urgente și comunitare a Ministerului Sănătății, Tatiana Zatîc, în cadrul conferinței de presă din 1 mai. 

Pacienta a decedat în decurs de 24 de ore de la internare. Aceasta avea 23 de ani, cu toate că vârsta medie a persoanelor decedate din cauza infecției cu coronavirus este de 66 de ani. Tatiana Zatîc a relatat că pacienta și-ar fi administrat tratament în mod independent.

„Din spusele rudelor, la care tânăra a venit cu o zi înainte de internare, pacienta a primit tratament ambulator de sinestătător. Este important de a nu admite automedicația și la orice simptom de boală respiratorie, persoana să se adreseze inițial medicului de familie”, a precizat Zatîc.

În cadrul anchetei epidemiologice s-a constatat că tânăra lucra la o benzinărie. În prezent, autoritățile identifică toate persoanele cu care a intrat în contact pacienta.

Tatiana Zatîc a precizat că medicii din cadrul expertizei medico-legale urmează să stabilească cauza exactă a decesului.

Amintim că pe 28 aprilie Minsiterul Sănătății a anunțat că o fată de 23 de ani din Bălți a decedat după ce s-a infectat cu COVID-19. Ea fusese internată pe 27 aprilie, în stare extrem de gravă. Aceasta suferea și de insuficiență renală.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

jurnal.md

Weekend cu ploi torențiale: meteorologii au emis cod galben în cea mai mare parte a R. Moldova

Meteorologii au emis cod galben de ploi puternice pentru cea mai mare parte a Republicii Moldova. Avertizarea va fi valabil în perioada 12 septembrie, ora 15:00 – 13 septembrie, ora 12:00.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, sub avertizare se află aproape întreg teritoriul țării. Excepție fac raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Râșcani, Drochia, Soroca și Glodeni.

În regiunile vizate sunt prognozate ploi însemnate cantitativ, cu acumulări de apă de 15-49 de litri pe metru pătrat, inclusiv în intervale scurte de timp. Pe alocuri, precipitațiile vor fi însoțite de descărcări electrice.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă populației să evite zonele cu acumulări de apă. Șoferii sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile de drum și să nu traverseze sectoarele inundate.

Totodată, pe durata descărcărilor electrice, autoritățile recomandă evitarea apropierii de cursuri de apă, arbori, piloni și fire electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: