Gree G-Time – motor de Formula 1, funcționare silențioasă

Formula 1 nu a fost niciodată doar o cursă, a fost mereu un echilibru dintre viteză și control, putere și precizie, performanță și eficiență. Astfel, bolidul poate conduce la capacitate maximă, dar se poate și adapta, pentru a răspunde condițiilor cursei, fără pierderi mari. După același principiu lucrează și noul model de climatizor de la Gree G-Time, echipat cu tehnologia G-STORM.

Ce este tehnologia G-STORM

Un compresor obișnuit funcționează ca un întrerupător, pornește la o anumită putere, lucrează o perioadă, apoi se oprește, după care ciclul se repetă din nou, astfel încât climatizorul să mențină temperatura camerei la nivelul pe care l-ai setat. Tehnologia G-STORM lucrează după alt principiu. În loc să treacă brusc de la putere maximă la oprire, compresorul reglează puterea permanent, în funcție de ce are nevoie camera în momentul respectiv. Așa reușește Gree G-Time să se adapteze lin la mediul din cameră, fără salturi bruște de putere.

Cum se simte performanța în utilizarea zilnică

Confortul nu depinde doar de temperatura camerei în care te afli, ci sunt mai mulți factori importanți. Performanța G-STORM se simte în utilizarea zilnică și oferă o experiență de climatizare mai plăcută prin:

  • Răcire rapidă și temperatură constantă – cu noua tehnologie, camera se răcește repede; temperatura într-o încăpere de 20 m² ajunge de la 30°C la 24°C în 15–25 de minute, iar senzația de răcoare apare deja după 3-5 minute. În plus, temperatura se menține constantă, consumul devine mai eficient, iar tu simți puterea continuu.
  • Funcționare silențioasă și durată mai mare de viață – un climatizor silențios obișnuit funcționează, de regulă, la un nivel de 40-50 dB. Datorită tehnologiei G-STORM, zgomotul scade la 30-40 dB, iar în modul Ultra-Quiet ajunge la 18 dB. Nu pare mare diferența, dar o reducere de 10 dB înseamnă, de fapt, un zgomot perceput ca fiind de aproape două ori mai mic! 

În viața de zi cu zi este foarte ușor să observi această diferență. Zgomotul produs de compresorul unui climatizor rezidential obișnuit poate fi similar cu un climatizor semiindustrial dintr-un birou aglomerat, în timp ce G-STORM se aude ca foșnetul discret al frunzelor. 

  • Distribuirea aerului și controlul umidității – Gree G-Time este conceput pentru a distribui aerul eficient chiar și în încăperi mai mari. Jetul de aer poate ajunge până la 14 metri, astfel încât aerul răcoros sau cald să fie distribuit pe o suprafață mai mare a camerei.

Modelul este dotat și cu un senzor de umiditate încorporat, care monitorizează nivelul de umiditate din încăpere și permite ajustarea acestuia. Menținerea unui nivel potrivit de umiditate contribuie la un mediu interior mai confortabil și ajută la reducerea riscului de apariție a mucegaiului.

Gree – lider mondial, acum cu o nouă generație de climatizoare

Gree se numără printre liderii mondiali în producția de aparate de climatizare, prezente atât în case, cât și în spații comerciale, iar în Moldova este lider după numărul de vânzări.

Încrederea în brand este demonstrată și prin faptul că numeroase companii naționale au ales Gree pentru spațiile lor, printre care: Ferma cu Origini, Linella, Franzeluța, MAIB, UTM, Andy’s Pizza, La Plăcinte, Vetropack, Bucuria și altele.

Iar când este vorba de design, producătorul ține pasul cu diversitatea spațiilor pe care le deservește, climatizoarele fiind disponibile în 4 culori: Alb, Gri, Negru, Champagne.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Donald Trump

Linia electrică Strășeni–Gutinaș, care va lega Moldova de România, va purta numele lui Trump

Viitoarea linie electrică de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș, care va conecta Republica Moldova și România, va purta denumirea „Trump Liberty Line”, după numele președintelui SUA, Donald Trump. Ambasada SUA la Chișinău a anunțat pe 5 octombrie lansarea grupului de lucru pentru realizarea proiectului.

„Susținut de o investiție de 130 de milioane de dolari din partea guvernului SUA, acest proiect va consolida securitatea și independența energetică a Republicii Moldova, va extinde oportunitățile pentru companiile și tehnologiile americane în mai multe sectoare și va aprofunda parteneriatul economic dintre SUA și Republica Moldova”, a anunțat Ambasada SUA la Chișinău.

Solicitat de Reuters, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat că Executivul susține inițiativele care aduc beneficii cetățenilor. „Guvernul Republicii Moldova susține inițiativele care aduc beneficii cetățenilor Republicii Moldova, în special pe cele care asigură securitatea țării și infrastructura energetică”, a precizat Ciorici.

Reamintim că, pe 17 septembrie – cu doar zece zile înainte de alegerile parlamentare – premierul de atunci, Dorin Recean, anunța că Republica Moldova va construi o nouă linie electrică de înaltă tensiune, pe segmentul Strășeni – Gutinaș. Guvernul Statelor Unite a alocat în acest scop 130 de milioane de dolari, investiția fiind calificată drept una strategică pentru modernizarea infrastructurii energetice a Republicii Moldova.

Linia va avea o lungime de aproximativ 190 de kilometri și va conecta direct Republica Moldova la România și la rețeaua energetică europeană. Prin acest proiect, autoritățile de la Chișinău își propun să elimine riscurile de „șantaj energetic” și să asigure securitatea și continuitatea livrărilor de energie electrică.

În prezent, trei conexiuni de înaltă tensiune se află în diferite etape de realizare în Republica Moldova. Este vorba despre linia Chișinău – Vulcănești, darea în exploatare a căreia a fost amânată de mai multe ori, timp de un an; linia Bălți – Suceava, care se află în etapa de proiectare; și linia Strășeni – Gutinaș.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Facebook/Regia Transport Electric Chișinău

Călătoriile în transportul public din Chișinău ar putea fi plătite electronic. CMC a aprobat conceptul „tap and go”

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a aprobat, pe 6 octombrie, conceptul unui sistem unic de plată și validare electronică a călătoriilor în transportul public municipal. Acesta va fi utilizat de ambii operatori municipali de transport. Costurile, echipamentele necesare și specificațiile tehnice urmează să fie stabilite ulterior.

Potrivit șefului interimar al Direcției Generale Mobilitate Urbană, Dorin Ciornîi, principiul de bază al viitorului sistem va fi „tap and go” – pasagerul va valida călătoria prin apropierea mijlocului de plată de validator.

Fracțiunea MAN – partid condus de primarul Ion Ceban – anunță că noul sistem va permite colectarea datelor reale privind fluxurile de pasageri, ceea ce va ajuta municipalitatea să planifice mai eficient rutele și să adapteze capacitatea de transport la cererea reală. Totodată, potrivit sursei citate, noul sistem va asigura o evidență transparentă a încasărilor și instrumente mai eficiente de control al achitării călătoriilor.

Conceptul prevede ca politica tarifară, datele și componentele esențiale ale sistemului să rămână sub controlul municipalității, fără dependență de un singur furnizor.

Implementarea e-ticketingului este prevăzută și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Chișinău 2030. Sursa citată precizează încă că aprobarea conceptului nu stabilește valoarea unei viitoare achiziții. Specificațiile tehnice, cantitatea echipamentelor și costurile urmează a fi stabilite ulterior, la etapa pregătirii documentației de atribuire.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Termoelectrica, prima reacție după scandalul din scuarul Catedralei: „Declarațiile alarmiste nu înlătură avaria”

Termoelectrica solicită acces imediat în scuarul Catedralei pentru repararea unei avarii la rețeaua termică. Întreprinderea acuză Primăria Chișinău că a împiedicat din nou intervenția echipelor, pe 6 octombrie, și avertizează că soluția provizorie prin care este menținută alimentarea nu poate asigura parametrii necesari în sezonul de încălzire. Potrivit Termoelectrica, reparația ar putea fi încheiată în aproximativ patru zile, dacă accesul este asigurat și lucrările se desfășoară fără întreruperi.

Termoelectrica susține că echipele sale au ajuns dimineață cu tehnica necesară, însă au găsit intrările în parc blocate de tractoare ale serviciului municipal „Spații Verzi”. Termoelectrica precizează că a apelat la 112 la ora 10:06, iar primul echipaj de Poliție a sosit la ora 10:20.

Ulterior, la fața locului au venit vicepretorul și pretorul sectorului Buiucani. Potrivit întreprinderii, vicepretorul a explicat prezența tractoarelor prin „desfășurarea lucrărilor de curățenie”. Unul dintre acestea a fost îndepărtat cu intervenția Poliției la ora 13:10, însă accesul echipelor ar fi rămas blocat.

Termoelectrica mai susține că primarul Ion Ceban a ajuns la ora 14:00 și „s-a opus reparației, invocând lipsa autorizării și caracterul municipal al terenului”.

Întreprinderea susține că a notificat autoritățile municipale despre necesitatea lucrărilor. Mai mult, întreprinderea face trimitere la regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 876/2022. Potrivit interpretării prezentate de întreprindere, acesta interzice limitarea accesului la rețelele termice și prevede intervenția imediată în caz de avarie, dacă necesitatea lucrărilor este consemnată într-un act, cu notificarea persoanelor vizate.

„Faptul că sistemul funcționează momentan nu înseamnă că avaria a fost înlăturată. Reparația trebuie executată înainte de creșterea necesarului de căldură, pentru a preveni afectarea serviciului furnizat consumatorilor. (…) Situația necesită aplicarea prevederilor legale și cooperare instituțională – declarațiile alarmiste nu înlătură avaria”, se arată în comunicat.

Întreprinderea precizează că a amânat intervenția pe durata evenimentelor dedicate Zilei Naționale a Vinului, pentru a evita disconfortul. Acum cere eliberarea căilor de acces și se angajează să restabilească suprafețele afectate după finalizarea lucrărilor.

Amintim că, în urma incidentului din 6 octombrie, vicepretorul sectorului Buiucani, Pavel Movilă, a fost escortat la Poliție. Ion Ceban a anunțat pe rețele că funcționarul s-a opus unor lucrări ale Termoelectrica, despre care spune că nu sunt autorizate. Poliția a precizat pentru NewsMaker că Movilă ar fi încercat să împiedice examinarea unui caz și a fost invitat la inspectorat pentru documentarea acțiunilor sale. Ulterior, viceprimarul Victor Pruteanu a anunțat că acesta este liber. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Marta Kos: Moldova va primi o foaie de parcurs pentru aderarea la UE pe 28 octombrie. Reacția Chișinăului (VIDEO)

Comisia Europeană intenționează să prezinte pe 28 octombrie o foaie de parcurs pentru aderarea Republicii Moldova la UE, a anunțat comisara europeană pentru extindere, Marta Kos. Documentul va stabili pașii următori, calendare provizorii și rezultate clare de obținut.

Foi de parcurs vor fi prezentate și pentru Muntenegru, Albania și Ucraina. Potrivit comisarei, cele patru țări sunt cele mai avansate în procesul de aderare și au înregistrat progrese semnificative în ultimii ani în ceea ce privește gradul de pregătire.

„În rapoartele privind extinderea publicate la sfârșitul lunii octombrie, pe 28 octombrie, intenționăm să prezentăm foi de parcurs indicative pentru aceste țări. Vrem să le ajutăm să mențină progresele reformelor, iar aceste foi de parcurs vor stabili pașii următori. Ele vor conține calendare provizorii și rezultate clare de obținut. Acest lucru ne va oferi mai multă previzibilitate pe calea aderării”, a declarat comisara europeană.

În comunicarea „Pregătirea pentru o Uniune mai largă”, din 6 octombrie, Comisia Europeană precizează că foile de parcurs vor fi propuse cu condiția ca cele patru țări să mențină ritmul reformelor. Acestea nu vor predetermina rezultatul sau ritmul negocierilor, dar vor permite stabilirea mai clară a priorităților și monitorizarea procesului.

Comisia propune ca deschiderea grupurilor de capitole și alte etape intermediare ale negocierilor să poată fi aprobate fără acordul tuturor statelor membre. Aderarea propriu-zisă ar necesita în continuare unanimitate.

Guvernul de la Chișinău salută propunerile UE. Într-o reacție publică, vicepremiera pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că, „pentru Moldova, sunt importante o foaie de parcurs mai clară către aderare, decizii luate la timp pe baza reformelor realizate și beneficii concrete pentru cetățeni și întreprinderi”.

Oficiala a precizat că propunerile urmează să fie discutate la nivel european, iar condițiile concrete ale aderării vor fi negociate.

„Vom susține condiții echitabile și sprijin adaptat nevoilor cetățenilor, fermierilor, întreprinderilor și comunităților noastre. Vom continua reformele pentru o justiție în care oamenii au încredere, instituții eficiente și o economie competitivă. Obiectivul nostru rămâne aderarea deplină la UE, cu drepturi și responsabilități egale. În zilele care urmează, vom invita societatea civilă la discuții despre aceste propuneri, pentru a analiza împreună ce înseamnă ele pentru Moldova și cum putem valorifica oportunitățile pe care le deschid”, a mai declarat Gherasimov.

Amintim, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, pe 16 septembrie, în cadrul discursului său anual privind starea UE, că Republica Moldova va beneficia de o „foaie de parcurs” în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Detalii – AICI. Ce vor conține „foile de parcurs” pentru aderarea la UE, Delegației Uniunii Europene în Moldova a explicat pentru NM – AICI.

Precizăm că România și Bulgaria – actuale state membre ale UE – au beneficiat, de asemenea, de foi de parcurs în perioada preaderării. Acestea stabileau principalele reforme și etape pe care cele două state trebuiau să le parcurgă până la aderare.

***

Republica Moldova a devenit țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în 2022, iar negocierile de aderare au fost lansate oficial în iunie 2024. În iunie 2026, Republica Moldova a deschis primul cluster de negocieri, „Fundamentele”, care include capitole privind statul de drept, justiția și instituțiile democratice, iar în iulie 2026 a fost deschis și clusterul privind relațiile externe. Moldova speră să deschidă toate clusterele de negociere cu UE până la sfârșitul anului 2026.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Doi candidați pentru șefia Curții Supreme de Justiție: cine sunt Stela Procopciuc și Vladislav Gribincea

Judecătorii Stela Procopciuc și Vladislav Gribincea candidează pentru funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Dosarele celor doi vor fi examinate de plenul CSJ pe 8 octombrie. Menționăm că, potrivit legii, plenul CSJ urmează să propună Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) candidații la funcția de președinte care, în urma votului secret, au obținut cel puțin trei voturi.

Ședința plenului Curții Supreme de Justiție va avea loc pe 8 octombrie, începând cu ora 13:00.

Stela Procopciuc a fost numită în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție în iunie 2024. Potrivit magistrat.md, în martie 2024, Stela Procopciuc a fost desemnată pentru exercitarea interimatului funcției de președinte al Curții Supreme de Justiție până la completarea funcției în modul stabilit de lege. Procopciuc și-a început cariera în 1996, în calitate de ajutor interimar al procurorului raionului Făleşti, ulterior devenind ajutor al procurorului raionului Făleşti. În 1998, a devenit procuror adjunct la Procuratura raionului Făleşti, iar în 2000 – judecător la Judecătoria Făleşti. În 2005, a fost numită în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, iar în 2007 a fost numită, prin transfer, în funcţia de judecător la Curtea de Apel Bălţi.

Vladislav Gribincea și-a început activitatea în funcția judecător la Curtea Supremă de Justiție în iulie 2024. Potrivit CuSens, Gribincea și-a început cariera profesională în 2022, în sectorul neguvernamental, în funcția de director de proiect în cadrul Asociației Obștești „Juriștii pentru drepturile omului”, unde a deținut, ulterior, și funcția de director economic și cea de președinte. În perioada anilor 2010-2022, a fost președinte al Asociației Obștești „Centrul de Resurse Juridice din Moldova”. Magistratul face parte din completul de judecată care examinează cauza penală în care fostul președinte, Igor Dodon, este cercetat penal pentru finanțarea ilegală a PSRM din partea unui grup criminal organizat, dosar numit generic „Kuliok”.

Potrivit legii, președintele Curții Supreme de Justiție este selectat din rândul judecătorilor săi, în bază de merit, de către Consiliul Superior al Magistraturii. Plenul Curții Supreme de Justiție propune Consiliului Superior al Magistraturii candidații la funcția de președinte care, în urma votului secret, au obținut cel puțin trei voturi. Președintele Curții Supreme de Justiție este numit în funcție pentru un mandat de patru ani. Aceeași persoană poate fi numită în funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție pentru cel mult două mandate.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: