parlament.md

„Astăzi, președintele poate să grațieze orice persoană“. Deputatul Vasile Bolea vrea modificarea Constituției

Deputații afiliați oligarhului fugar Ilan Șor – condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” – au elaborat un proiect de lege privind modificarea articolului din Constituția Republicii Moldova care se referă la grațierea individuală – atribuție ce aparține președintelui. Inițiativa propune un amendament la Constituție care stipulează faptul că grațierea individuală poate fi realizată doar în limitele și condițiile prevăzute de lege, precum și un amendament la Codul Penal care să prescrie că nu pot fi pardonate persoanele condamnate pentru infracțiuni excepțional de grave, infracțiuni legate de trafic de droguri și orice crimă împotriva copiilor. Inițiativa legislativă a fost prezentată de deputatul Vasile Bolea în cadrul unei conferințe de presă din 17 martie.

„Grațierea este un act de clemență exclusivă a șefului statului și această atribuție este executată independent de către președinte, fără antrenarea oricăror alte instituții ale statului. Chiar dacă mai departe vedem în art. 108, alin. 5 din Codul Penal anumite restricții cu privire grațiere, totuși redacția actuală a Constituției nu limitează președintele statului la grațiere orice condamnat în baza propriei aprecieri. Și, de multe ori, această apreciere este una subiectivă. (…)

Vrem să propunem o nouă redacție a lit. e) din art. 88 din Constituție, prin care se va menționa că „Dreptul șefului statului la grațiere individuală se va realiza doar în limitele și condițiile prevăzute de lege”. (…) În vederea punerii în aplicare a acestei norme constituționale, propunem ca la dispozițiile finale și tranzitorii să mai fie modificat și Codul Penal, art. 108, alin. 5 să fie redat într-o manieră în care să nu poată grațiați condamnații care au săvârșit cu intenție infracțiuni excepțional de grave, pentru care în unele state este prevăzută pedeapsa capitală, iar la noi, în R. Moldova, este prevăzută detenția pe viață. De asemenea, să fie exceptate de la grațiere persoanele care au fost condamnate pentru infracțiuni legate de droguri și orice crimă săvârșită contra minorilor. (…) Astăzi, președintele poate să grațieze orice persoană, pentru orice infracțiune pe care a săvârșit-o. Noi considerăm că aici, în această materie, trebuie să existe anumite limite”, a declarat Vasile Bolea.

Deputatul a precizat că inițiativa legislativă vine în contextul grațierilor făcute de președinta Maia Sandu, evidențiind cazul controversat de la începutul lunii februarie, care viza un tânăr condamnat pentru trafic de droguri. Anterior, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi a menționat că decizia a pardona tânărul respectiv a fost luată pe baza recomandării unanime a Comisiei pentru problemele grațierii, care a concluzionat că acesta a executat cea mai mare parte a pedepsei, a manifestat un comportament pro-social în închisoare și „regretă faptele comise”.

Pentru a înainta un proiect de modificare a Constituției este nevoie ca acesta să fie subsemnat de cel puțin 34 de deputați. Grupul de deputați afiliați lui Șor nu reunește numărul necesar pentru a înainta inițiativa respectivă, astfel că Vasile Bolea a făcut apel la ceilalți colegi din Parlament să o susțină.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: