grațiere

Republica Moldova a început să caute soluții pentru eliberarea celor doi ofițeri SIS imediat după reținerea lor în Rusia, la indicația președintei Maia Sandu. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe, Mihai Popșoi, la Rlive. Oficialul a mulțumit președintelui SUA, Donald Trump, precum și partenerilor din România și Polonia

La punctul de trecere Pererov – Beloveja, la frontiera belaruso-polonă, pe 28 aprilie a avut loc un schimb multilateral de deținuți, la care au participat Polonia, Republica Moldova, Rusia și Belarus. În cadrul operațiunii, părțile au făcut un schimb de 10 persoane, după formula „cinci la cinci”. Trei dintre acestea

Ion Guzun, care a condus comisia de grațiere, când, în 2022, aceasta a luat decizia în privința lui Nicolae Șepeli, a declarat că s-a abținut de la vot în contextul unei declarații de-a sa în privința ambasadorului rus de atunci. Potrivit lui Guzun, declarația a fost tirajată de presa rusă

Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a reacționat public după ce numele său a fost invocat în contextul grațierii lui Nicolai Șepeli – principalul suspect în organizarea unor asasinate în Ucraina, la comanda Rusiei. Stoianoglo susține că demersurile au fost inițiate la nivel instituțional și că decizia prin care Șepeli a

Procuratura Generală (PG) a publicat astăzi, 23 februarie, o declarație cu privire la grațierea unor persoane condamnate pentru trafic de droguri, pe fondul cazului lui Nicolai Șepeli. PG a menționat că rudele mai multor cetățeni moldoveni condamnați în Rusia, după ce ar fi fost traficați și implicați forțat în traficul

Grațierea lui Nicolai Șepel, principalul suspect de asasinate în Ucraina, a fost decisă după solicitarea Procuraturii Generale, care a menționat că acesta este o victimă a traficului de ființe umane. Reprezentantul PCCOCS a susținut demersul de clemență și a prezentat informații potrivit cărora persoana avea statut de victimă, iar reprezentantul

Principalul suspect în organizarea asasinatelor în Ucraina ar fi Șepeli Nicolae Andrei – grațiat, în 2022, de președinta Maia Sandu. Informația a fost confirmată de „surse din cadrul Președinției” pentru Ziarul de Gardă. Contactați, reprezentanții instituției prezidențiale nu au răspuns, deocamdată, solicitării NM. Pentru ce a fost condamnat Nicolae Șepeli

Deputații afiliați oligarhului fugar Ilan Șor – condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” – au elaborat un proiect de lege privind modificarea articolului din Constituția Republicii Moldova care se referă la grațierea individuală – atribuție ce aparține președintelui. Inițiativa propune un amendament la Constituție care stipulează

Președintele Statelor Unite ale Americii (SUA) Joe Biden a anunțat că l-a grațiat pe fiul său, Hunter Biden, care a fost condamnat pentru declarații false făcute în fața procurorilor, pentru deținerea ilegală a unei arme de foc și care a pledat vinovat în alt dosar privind infracțiuni fiscale. „Nicio persoană

Rusoaica Sofia Sapega, iubita ex-redactorului NEXTA, Roman Protasevici, recent condamnată la 6 ani de închisoare în Belarus, a fost grațiată. Președintele belarus, Alexandr Lukașenko, a semnat un decret în acest sens pe 6 iunie, scrie BELTA. Pe 7 iunie, Sofia Sapega a fost eliberată din penitenciar. Aceasta a fost întâmpinată

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x