Atac cu bombă aeriană, la Zaporojie: cel puțin cinci morți și trei răniți

Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte trei rănite în noaptea de joi spre vineri, după ce armata rusă a lansat o bombă aeriană asupra orașului Zaporojie. Atacul a avut loc în jurul orei 22:10, când o bombă de tip FAB cu UMPC a fost aruncată peste centrul regional, anunță Poliția națională a Ucrainei.

Lovitura a vizat zona pieței orașului, unde a provocat distrugeri semnificative. Spațiile comerciale ale pieței, un magazin din apropiere, un bloc locativ cu mai multe etaje și mai multe automobile au fost avariate în urma exploziei.

La ora 01:10, autoritățile ucrainene au confirmat decesul a cinci persoane și rănirea altor trei. La fața locului au intervenit polițiști, salvatori, echipe medicale și servicii municipale.

Grupurile de investigație documentează consecințele atacului, calificat drept o nouă crimă de război comisă de forțele ruse asupra populației civile.

Precizăm că atacul are loc la doar trei zile după bombardamentul masiv cu drone și rachete asupra orașului Ternopil, soldat cu cel puțin 26 de morți și peste 93 de răniți, inclusiv copii. În urma tragediei, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm Rusia și a cerut un răspuns internațional unit pentru oprirea agresiunii. Șefa statului a subliniat că astfel de atacuri „nu pot deveni rutină” și „demonstrează încă o dată disprețul Kremlinului față de umanitate”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

bbc.com

În Franța, peste 400 de persoane au fost reținute după finala Ligii Campionilor FOTO

În Franța, după victoria echipei „Paris Saint-Germain” (PSG) în finala Ligii Campionilor împotriva echipei „Arsenal”, s-au produs ciocniri între suporterii de fotbal și poliție. Acestea au dus la peste 400 de rețineri, relatează BBC News. Menționăm că meciul în care au câștigat francezii a avut loc la Budapesta.

Pentru a controla revoltele care au perturbat transportul rutier, feroviar și suburban din Paris, au fost mobilizați mii de agenți ai forțelor de ordine.

Suporterii au lansat artificii și rachete de semnalizare. În centrul orașului, poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea.

În timpul tulburărilor au fost avariate șase automobile, bunurile a două întreprinderi și o stație de autobuz. Ministerul de Interne al Franței a declarat că, până în dimineața zilei de 31 mai, au fost reținute 416 persoane, dintre care 280 la Paris.

Acțiuni similare au avut loc și anul trecut, când PSG a câștigat pentru prima dată Liga Campionilor, iar atunci, în urma confruntărilor, au murit două persoane. De această dată, potrivit ministrului de Interne, autoritățile au fost mai bine pregătite. Cu toate acestea, șapte polițiști au fost răniți. Oficialul a calificat tulburările drept „absolut inacceptabile”.

Liderul extremei drepte, Marine Le Pen, a scris pe X: „Numai în Franța victoria unui club de fotbal provoacă tulburări.” „Numai în Franța toată lumea se simte obligată să se închidă în case în seara zilei victoriei, pentru a evita confruntarea cu violența”, a adăugat Le Pen.

bbc.com
bbc.com
bbc.com
bbc.com
bbc.com

Duminică după-amiază, se așteaptă ca jucătorii echipei PSG să participe la o paradă a victoriei, care include un traseu pe Champ de Mars, lângă Turnul Eiffel, precum și o recepție organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron.

***

Pe 30 mai, PSG a câștigat pentru a doua oară consecutiv Liga Campionilor, învingând în finală pe Arsenal. Timpul regulamentar și prelungirile finalei, desfășurate pe stadionul „Puskás Aréna” din Budapesta, s-au încheiat cu scorul 1:1, iar soarta trofeului a fost decisă la loviturile de departajare. Francezii au câștigat acolo cu 4:3.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: