Oficial.md

„Atacurile continuă”. Reacția lui Ceban după ce a fost menționat de martori într-un dosar pentru trădare de patrie

Ion Ceban, primarul Chișinăului și lider al Mișcării Alternative Naționale, respinge afirmațiile făcute de martori din dosarul lui Denis Cuculescu, condamnat pentru escrocherie și trădare de patrie, care îl vizează. Edilul le califică drept un atac menit să-i „denigreze” imaginea.

„În legătură cu ultimele informații apărute în presă, precum că unele persoane, martori în nu știu care dosare, au declarat sau au pomenit numele meu într-un context sau altul, infirm toate aceste momente și nu am nicio legătură, sub niciun context și în nicio situație. Atacurile continuă împotriva mea pentru a fi denigrată inclusiv imaginea mea, dar și a colegilor mei. Și din câte am fost informat, aceste atacuri se vor intensifica. Iar acest subiect este la greu tirajat de către unele surse media și analiști de curte care servesc guvernării”, a scris Ion Ceban pe Facebook.

Precizăm că, pe 12 ianuarie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani l-a condamnat pe Denis Cuculescu, cetățean al Republicii Moldova, la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și trădare de patrie. Potrivit hotărârii judecătorești, martorii audiați în timpul examinării cauzei au relatat că Nidjat Askerov, persoană afiliată Kremlinului, care ar fi fost recrutată de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei în 2020, cu scopul de îndeplini sarcini primite de la cetățeanul rus Iurii Gudilin, ar fi avut „legături directe” cu Ion Ceban și liderul PSRM, Igor Dodon, precum și „acces liber” la Primăria municipiului Chișinău. Mai mulți cetățeni ai Federației Ruse ar fi avut rol de „polit-tehnologi pentru un partid care încă nu exista pentru Ion Ceban”.

Document by Ana-Maria

În trecut, Ion Ceban a fost membru al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) – formațiuni de orientare pro-rusă. Acesta a pledat împotriva aderării Republicii Moldova la UE, a organizat proteste la Bruxelles și a promovat integrarea țării noastre în Uniunea Vamală. În 2019, acesta a devenit primar de Chișinău pe listele PSRM, însă, între timp a părăsit formațiunea. Ulterior, în ianuarie 2023, Ceban și-a înregistrat propriul partid – Mișcarea Alternativă Națională – declarat pro-european. Pe 5 noiembrie 2023, acesta câștigat un nou mandat de primar al capitalei.

MAN a participat la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, reușind să obțină 8 mandate de deputați.

În 2022, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei SUA a publicat lista a 9 persoane incluse în lista de sancțiuni Global Magnitsky Act pentru acte grave de corupție. Printre cei vizați de măsurile restrictive se număra inclusiv Iurii Gudilin, tehnolog politic și ex-ofițer FSB, acuzat de autoritățile americane că a coordonat eforturile în 2020 și 2021 pentru a influența rezultatul alegerilor din Moldova.

În document erau menționat numele Mișcării Alternative Naționale, ca apropiat al Kremlinului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: