chisinau.md

Au devenit cetățenii Republicii Moldova. 29 de persoane au depus jurământul de credință

Un grup de 29 de persoane care domiciliază în municipiul Chișinău au depus astăzi jurământul pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei Republicii Moldova. Evenimentul a fost prezidat de către viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici.

Persoanele cărora le-a fost acordată cetăţenia Republicii Moldova sunt originare din Federaţia Rusă, Ucraina, România, Italia, Azerbaidjan, Turcia, Siria, Libia, Bangladesh, Yemen și Sierra Leone. Dintre aceștia, 28 de beneficiari au obţinut cetăţenia statului nostru, iar o persoană şi-a redobândit-o.

Viceprimarul Angela Cutasevici i-a felicitat pe cei prezenți, îndemnându-i totodată să respecte legislația și să contribuie la prosperarea Republicii Moldova.

Din anul 2003 şi până în prezent, 704 persoane care locuiesc în municipiul Chişinău au obţinut cetăţenia Republicii Moldova, inclusiv 64 în anul curent.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a obţine sau a redobândi cetăţenia Republicii Moldova, solicitanţii trebuie să susţină un examen de cunoaştere a limbii și a istoriei statului, precum şi a legislaţiei naţionale. O comisie specială guvernamentală examinează dosarul, după care este emis decretul Preşedintelui Republicii Moldova. Ulterior, solicitantul depune jurământul în faţa Primarului General al municipiului sau a preşedintelui de raion.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

valea morilor
Максим Андреев, NewsMaker

Între +12 și +31°C. Cum va fi vremea în Republica Moldova săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, în perioada 24-30 august, în Republica Moldova vor fi temperaturi cuprinse între +12 și +31°C. Pentru unele zile sunt prognozate ploi slabe și averse cu descărcări electrice. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +26°C, iar noaptea între +12°C și +15°C. Pentru ziua de sâmbătă sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +27°C și +30°C, iar noaptea între +15°C și +18°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate ploi slabe.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +28°C și +31°C, iar noaptea între +17°C și +20°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate ploi slabe, iar pentru miercuri – averse cu descărcări electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: