adevărul.ro

Au extras circa un milion de lei de pe carduri străine. Polițiștii au destructurat o grupare coordonată din închisoare (VIDEO)

Mai multe persoane cu vârstele cuprinse între 25 și 30 de ani au extras circa un milion de lei de pe carduri bancare străine. Acțiunile au început anul trecut și continuau și în acest an. Potrivit oamenilor legii, infractorii apelau cetățenii prin aplicația „viber”, prezentându-se drept angajați ai băncii. Sub pretextul să îi apere de o fraudă, solicitau datele și codurile care erau expediate prin mesaj pe telefonul mobil.

După sustragerea banilor de pe cardurile bancare ale cetățenilor, suspecții le transferau pe conturile lor, sau prin intermediul portmoneelor crypto-valutare erau convertiți în cryptomonede ”Bitcoin” și ”Litecoin”. Banii erau extrași inclusiv de la diferite bancomate.

Coordonatorii acestor infracțiuni se află în detenție în penitenciarele din Republica Moldova.

„Au mai fost efectuate 5 percheziții și au fost depistate și ridicate telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, cât și carduri bancare. Urmare a acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație, doi bărbați au fost plasați în arest pentru 30 de zile, unul fiind recent eliberat din Penitenciarul nr. 4 Cricova al ANP, tânăra se cercetează în stare de libertate și alte două persoane care la moment se dețin în Penitenciarele ANP”, informează Poliția.

Bănuiții riscă de la 8 la 15 ani de închisoare.

În acest context, poliția îndeamnă oamenii să nu comunice datele bancare persoanelor străine și reamintește că solicitarea datelor de pe cardul bancar reprezintă motiv de alarmare și renunțare la tranzacție.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Cernăuțeanu confirmă: lângă Colonița a explodat o dronă. Preliminar, avea motor cu propulsie reactivă

Fragmentele descoperite pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, aparțin unei drone. Informația a fost confirmată de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Potrivit constatărilor preliminare, drona era echipată cu un motor cu propulsie reactivă.

„Ca să facem o concluzie finală acum e prematur. Și la această etapă, colegii sunt la fața locului și fac cercetările necesare. Preliminar, vorbim despre un motor cu propulsie reactivă”, a declarat Viorel Cernăuțeanu pentru ProTV.

Șeful IGP a menționat că, inițial, autoritățile nu puteau stabili dacă aparatul era o dronă sau o rachetă. În urma primelor cercetări, poliția a constatat că este vorba despre o dronă.

„Ca model și alte elemente care sunt, o să revenim suplimentar atunci când colegii vor finisa cercetarea la fața locului și vom putea comunica alte detalii”, a adăugat Cernăuțeanu.

Amintim că, în jurul orei 04:20, mai mulți locuitori au sesizat poliția după ce au auzit o bubuitură puternică în satul Colonița, din direcția localității Tohatin. Inițial, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că în zonă nu au fost găsite obiecte, urme de explozie sau alte elemente care ar fi putut reprezenta un pericol pentru populație. Detalii AICI.

Ministerul Apărării a declarat pentru NewsMaker că nu a înregistrat noi survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova și că circumstanțele incidentului sunt în curs de clarificare. Detalii AICI.

Primara satului Colonița, Angela Zaporojan, a declarat că bubuitura a fost auzită de locuitorii din întreaga localitate, dar că explozia nu s-ar fi produs pe teritoriul satului. Ea le-a cerut oamenilor să sune la 112 dacă descoperă eventuale fragmente sau alte obiecte suspecte. Detalii AICI.

La mai bine de șase ore de la incident, poliția a anunțat că pe un teren din apropierea satului au fost găsite fragmente care ar putea proveni de la o dronă. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: