Drona care a survolat raionul Soroca în seara zilei de 16 octombrie, apoi s-a prăbușit și a explodat în apropierea satului Scăieni, raionul Dondușeni, a lăsat un crater cu diametrul de circa 35 de centimetri. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat pe 17 octombrie că în interiorul craterului au
Fragmentele descoperite pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, aparțin unei drone. Informația a fost confirmată de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Potrivit constatărilor preliminare, drona era echipată cu un motor cu propulsie reactivă. „Ca să facem o concluzie finală acum e prematur. Și la această
Incendiu pe teritoriul unei benzinării din Chișinău. O mașină care staționa a luat foc. Două echipaje de pompieri au intervenit la fața locului. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, victime nu au fost înregistrate. În seara zilei de 17 iunie, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost
Un avion civil rus a avut o defecțiune tehnică, pe 25 iulie, în timp ce efectua un zbor spre Moscova. Aeronava a reușit să aterizeze pe aeroportul din capitala Federației Ruse și niciun pasager nu a avut de suferit. Informațiile au fost confirmate de ministerul rus pentru Situații de Urgență.
Un motor de rachetă a fost depistat pe o plajă din România, în județul Constanța. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină pentru ridicarea elementului de muniție în seara zilei de 15 ianuarie. Obiectul, scos de valuri la mal, a fost găsit în zona Gura Portiței,
Pompierii au fost alertați în localitatea Băcioi din municipiul Chișinău pentru a stinge un automobil cuprins de flăcări. Potrivit informațiilor, nimeni nu a avut de suferit. Cazul a avut loc astăzi, 5 octombrie. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:01. La fața locului a ajuns o echipă