2.ljworld.com

Au fost găsite cadavrele a 1500 de combatanți HAMAS. Israelul a atacat 200 de obiective în Fâșia Gaza

Forțele de Apărare Israeliene anunță moartea a 1.500 de combatanți Hamas, scrie BBC. Corpurile neînsuflețite ar fi fost găsite, potrivit sursei citate, în Israel și în diferite zone ale Fâșiei Gaza.

Purtătorul de cuvânt al Forțele de Apărare Israeliene, Richard Hecht, a mai menționat că evacuarea israelienilor din zonele din apropierea Fâșiei Gaza este aproape completă.

Forțele aeriene israeliene au declarat anterior că au efectuat lovituri aeriene în această noapte împotriva a 200 de ținte ale Hamas și ale altor grupuri militante din Fâșia Gaza.

***

Amintim că, pe 8 octombrie, guvernul Statului Israel a anunțat oficial instituirea stării de război pe întreg teritoriul său în urma atacurilor masive din Fâșia Gaza palestiniană, care au început sâmbătă, 7 octombrie. Înainte de aceasta, liderul mișcării Hamas a anunțat declanșarea unei operațiuni – „Potopul Al-Aqsa” – împotriva Israelului, lansând sute de rachete dinspre Fâșia Gaza asupra teritoriului israelian.

Potrivit ultimelor date, numărul morților în Gaza a depășit cifra de 700. Printre aceștia se numără 143 de copii și 105 femei. Aproximativ 4 000 de palestinieni au fost răniți. Peste 900 de persoane au murit și în Israel, numărul răniților în această țară depășind cifra de 2 400.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite (ONU), peste 187 518 persoane au părăsit Fâșia Gaza. Organizația a precizat că se așteaptă ca cifra să crească în continuare. În același timp, ONU a menționat că numărul persoanelor strămutate temporar din Fâșia Gaza este cel mai mare de la escaladarea luptei de 50 de zile în 2014.

Oficial, în Israel se află aproximativ 20 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova. NM a luat legătura cu o femeie originară din Moldova, care se află acum în centrul Israelului, în orașul Netanya. Într-un interviu oferit corespondentului nostru, Nonna Todorovscaia ne-a povestit cum se resimte războiul în adâncul țării și de ce nu planifică să se evacueze la Chișinău. Detalii, în video:

Pentru orice întrebări sau asistență, cetățenii moldoveni sunt rugați să contacteze Ambasada din Israel sau linia de urgență a Ministerului.

Informații de contact:

pagina web: https://israel.mfa.gov.md/

email: [email protected]

telefon de urgență: +972527789772 în regim 24/7

Centru de Apel MAEIE:

0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova.

+373 22 188 000 – pentru apeluri de la telefonul mobil sau de peste hotare.

mail: [email protected].


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ion Creangă, fostul funcționar din Parlament acuzat de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, va rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Prelungirea măsurii de către instanță a fost confirmată pentru IPN de reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

În cadrul ședințelor precedente, Ion Creangă a cerut recuzarea judecătorului Veaceslav Cernalev, pe care l-a acuzat de atitudine subiectivă. Fostul funcționar a susținut că magistratul nu îi permite să-și prezinte cererile și îi limitează posibilitatea de a-și exercita pe deplin dreptul la apărare. Cererea de recuzare a fost respinsă.

Dosarul este examinat în procedură generală, iar următoarea ședință este programată pentru 18 septembrie.

***

Amintim că Ion Creangă a fost reținut în iulie 2024, într-un dosar pentru trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Potrivit acuzării, în perioada 2023-2024, Creangă ar fi furnizat asistentului atașatului militar al ambasadei Federației Ruse la Chișinău de la acea vreme informații pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova, contra cost. Acesta a fost reținut în flagrant, atunci când primea de la diplomatul rus 500 de dolari. PCCOCS a transmis cauza penală în instanță în noiembrie 2024.

În dosar mai sunt vizați un polițist de frontieră și soția acestuia. Polițistul de frontieră, care a fost suspendat din funcție, ar fi avut întâlniri conspirative repetate cu același angajat al misiunii diplomatice ruse, iar soția lui ar fi facilitat întrevederile celor doi.

Pe 2 august 2024, Ion Creangă a fost plasat în arest preventiv, iar în februarie 2025 a fost transferat în arest la domiciliu. Începând cu 12 august 2025, fostul funcționar a fost eliberat din arest la domiciliu și se află sub control judiciar, fără drept de a părăsi municipiul Chișinău.

Ex-funcționarul parlamentar pledează nevinovat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: