Facebook / PDM

„Au fost șantajați și intimidați”. PDM reclamă presiuni asupra membrilor organizaţiei teritoriale Soroca

Membrii Organizaţiei Teritoriale PDM Soroca au semnat o adresare către preşedinta Maia Sandu şi prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, în care reclamă abuzuri şi presiuni pe care funcţionarii publici le-ar fi făcut asupra echipei partidului din Soroca. Aceștia solicită să fie trași la răspundere doi funcționari publici.

Potrivit lor, timp de câteva săptămâni membrii organizației au fost șantajați și intimidați de către reprezentantul guvernului în teritoriu, Vladimir Ceban, și directorul general AIPA, Vadim Curmei. Prin depășirea atribuțiilor de serviciu, acești funcționari publici au încercat să-i determine să acționeze împotriva propriilor convingeri, pentru a obține următoarele scopuri:

– destabilizarea echipei PDM Soroca,

– influențarea situației politice locale,

– defăimarea conducerii PDM,

– constrângerea persoanelor semnatare a declarației din 15 ianuarie 2021 de a lucra în campania electorală în cazul alegerilor parlamentare anticipate pentru PSRM.

Prin aceste acțiuni ilegale, funcționarii publici au încălcat mai multe acte legislative și normative, se arată într-un comunicat emis de partidul democrat.

Reieșind din aceste considerente, membrii echipei PDM Soroca solicită conducerii țării atragerea la răspundere a funcționarilor vizați. Totodată, membrii Organizației afirmă că Declarația semnată de ei în data de 15 ianuarie 2021 trebuie considerată nulă din cauza presiunilor exercitate asupra semnatarilor acesteia.

Amintim că, la 15 ianuarie curent, opt primari și un consilier au părăsit Organizația Teritorială a Partidului Democrat din raionul Soroca. Decizia lor a fost motivată atunci de regresul vizibil al conducerii partidului de la valorile și obiectivele PDM.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: