Андрей Мардарь / NewsMaker

Audieri la Parlament pe dosarul Horjan. Popșoi confirmă: suspectul numit de Tiraspol nu se afla în Moldova în momentul crimei

Vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi a confirmat informația publicată de NewsMaker pe 24 iulie, potrivit căreia Andrei Duminică, persoana pe care autoritățile nerecunoscute din regiunea transnistreană o acuză că ar avea legătură cu uciderea opozantului Oleg Horjan, nu se afla în țară în momentul omorului. Declarația a fost făcută în urma audierilor din cadrul Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova.

Pe lângă deputații din Comisia parlamentară, la discuții au participat vicepremierul Oleg Serebrian și alți reprezentanți ai Biroului pentru reintegrare, un reprezentant al Inspectoratului General al Poliției, un angajat al Procuraturii Generale și unul de la SIS.

„Discuțiile s-au axat pe acest caz extrem de tragic, când un cetățean al Republicii Moldova, dl Horjan, o figură cu o anumită notorietate atât în stânga Nistrului, cât și în dreapta, a ajuns să fie omorât cu o asemenea cruzime. Au fost oferite informațiile de care dispus autoritățile în acest moment. Mai multe detalii nu vă pot oferi, procesul penal este în derulare. O eventuală audiere repetată va avea loc atunci când vor exista premise și informații noi”, a declarat Popoșoi.

De asemenea, vicepreședintele parlamentului Mihai Popșoi a confirmat informația publicată de NM, potrivit căreia Andrei Duminică, bărbatul acuzat de autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol că ar fi implicat în organizarea crimei, nu se afla în Moldova la momentul săvârșirii asasinării.

„Colegii dvs din presă au oferit informația despre faptul că el se afla în afara țării în acea perioadă. Informația se confirmă: dumnealui nu era în R. Moldova – nici în dreapta, nici în stânga Nistrului în acea perioadă. Iar insistența cu care se promovează anumite versiuni trebuie să ne dea de bănuit într-o anumită măsură, să investigăm în egală măsură mai multe versiuni. Pe când insistența pe o anumită versiune trădează, probabil, un interes. Nu pot decât să îndemn să tratăm acest caz sub aspect critic”, a adăugat deputatul PAS.

Contactat de NM, Emil Gaitur, reprezentantul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a precizat că Andrei Duminica, anunțat în căutare de autoritățile de la Tiraspol pentru omorul politicianului Oleg Horjan, nu are statut de bănuit.

Amintim că Tiraspolul a anunțat că a identificat un suspect în cazul omorului lui Oleg Horjan. Se menționează că ar fi vorba despre un bărbat care și-a ispășit pedeapsa în închisoare alături de Horjan. Potrivit presei din Transnistria, după ce au ieșit din penitenciar, cei doi ar fi menținut legătura, iar în ziua omorului suspectul l-ar fi sunat pe Horjan „cu câteva minute înainte de crimă”.

NM a luat legătura cu Duminica, care ne-a arătat la cameră pașaportul pentru a demonstra că este plecat din țară.

Oleg Horjan, a fost găsit mort în data de 17 iulie în casa sa de lângă Tiraspol. Acum șase luni, acesta a fost eliberat dintr-o închisoare din stânga Nistrului, iar recent a semnat, din numele Uniunii Forțelor de Opoziție din regiunea transnistreană, o declarație de cooperare cu „Congresul Civic” din Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Macron: „Coaliția de Voință” vrea să organizeze exerciții militare în țările vecine cu Ucraina

„Coaliția de Voință” intenționează să organizeze exerciții militare în țările care se învecinează cu Ucraina. Anunțul a fost făcut de președintele Franței, Emmanuel Macron, după reuniunea de la Paris cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și premierul britanic, Keir Starmer, scrie DW.

Potrivit liderului francez, exercițiile vor avea loc în cadrul planului de creare a unei forțe multinaționale, care urmează să fie desfășurată după încheierea războiului purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Macron a declarat că „forțele de securitate” vor avea un caracter „exclusiv defensiv”.

DW precizează că baza juridică pentru desfășurarea trupelor britanice, franceze și ale altor state partenere în Ucraina după încetarea focului a fost stabilită în luna ianuarie, când statele participante la „Coaliția de Voință” au semnat o declarație privind garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Precizăm că Republica Moldova se numără printre statele care au frontieră cu Ucraina și a participat, în premieră, la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris din 13 iulie. Țara noastră a fost reprezentantă de președinta Maia Sandu. (Detalii – AICI). Deocamdată, nu este clar dacă Moldova se numără printre țările avute în vedere pentru organizarea exercițiilor militare.

NewsMaker a solicitat precizări, însă până în momentul publicării știrii, nu am primit un răspuns de la Președinție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: