Agenţia pentru medicamente (FDA) a Statelor Unite a acordat vineri autorizaţia de urgenţă pentru folosirea vaccinului împotriva COVID-19 creat de compania Moderna. Vaccinul tinerei firme americane din domeniul biotehnologiei se alătură astfel celui creat de Pfizer / BioNTech în imensa campanie de vaccinare care a început luni în Statele Unite.
Un incendiu a avut loc într-o unitate medicală din Turcia, acolo unde opt pacienți Covid au murit. Incendiul a izbucnit în secţia de terapie intensivă Covid-19 a unui spital din Gaziantep, din sud-estul Turciei și a a ucis opt persoane, a anunţat sâmbătă biroul guvernatorului provinciei, transmite digi24.ro. Incendiul a
Deputata Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Inga Grigoriu a venit pe 19 decembrie cu o reacție la comunicatul publicat în ajun de Procuratura Generală (PG). Într-o postare pe pagina sa de Facebook, aceasta susține că reprezentanții instituției ar fi în „autoizolare de realitățile societății”. Totodată, parlamentara l-a anunțat pe procurorul
Un autocar școlar care a fost procurat grație finanțării acordate prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării (PARȚ) pentru anul 2020, cu alocarea în acest sens a sumei de 515 mii lei, a fost transmis către Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din s. Corjova, r-nul Dubăsari. La eveniment au fost
Un autobuz de pe ruta Varșovia-Chișinău s-a tamponat cu un autoturism, la Edineț. Purtătorul de cuvânt al poliției din Edineț, Svetlana Talpă, a declarat pentru NM că accidentul s-a produs în dimineața zilei de 19 decembrie. În urma impactului, două persoane au decedat. Potrivit oamenilor legii, autoturismul Dacia Logan, condus
Guvernul român va acorda Moldovei un nou ajutor umanitar pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Acest lucru a fost anunțat de ministrul finanțelor din România, Florin Cîțu, la un briefing după ședința guvernului. Potrivit lui Cîțu, guvernul român va aloca peste 45,4 milioane de lei din fondul de rezervă pentru achiziționarea
Coronavirusul: rezumat 1441 de cazuri noi de coronavirus, inclusiv la 58 de lucrători medicali, s-au înregistrat în Moldova în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat 3569 de teste. Astfel, numărul total al cazurilor de contaminare care s-au înregistrat în țara noastră de la începutul epidemiei a crescut până
În Republica Moldova, pe 17 decembrie au fost înregistrate încă 24 decese din cauza coronavirusului. Astfel, bilanțul deceselor, de la începutul pandemiei, a ajuns la 2674. Printre victimele de astăzi se numără și trei medici. Până la ziua de azi, 62 lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19. Totodată,
Alte 1590 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 5 cazuri sunt de import (Italia-2, Federația Rusă-2, Ucraina-1). Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 131 919. Total teste efectuate – 3803 dintre care primar –
Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) iau în considerare opțiunea depunerii la Curtea Constituțională a unor sesizări pe marginea legilor aprobate în cadrul ședinței din 16 decembrie. În cadrul unui briefing din 17 decembrie, aceștia au acuzat Partidul Socialiștilor (PSRM) și Platforma „Pentru Moldova” că ar fi adoptat legi care