SUA a aprobat vaccinul dezvoltat de Moderna. Primele doze sunt deja pregătite

NewsMaker aduce în atenția cititorilor săi materiale realizate de partenerii din presa regională, pentru ca poveștile și vocile comunităților Moldovei să ajungă la un public mai larg. De această dată, vă propunem un material al colegilor de la „Observatorul de Nord”, din Soroca.

Pe malul bătrânului Nistru din vechiul ținut al Sorocii, se găsește Cureșnița, sat de răzeși care și-au știut de-a lungul secolelor locul și rostul în lume. Mulți oameni s-au tot perindat pe aici, iar astăzi doar unele case vechi mai păstrează memoria despre cum trăiau, ce prețuiau și ce obiceiuri aveau înaintașii noștri.

Oamenii locului au ținut mereu la rădăcini și se mândresc că-s din viță de gospodari, iar cei cu carte au căutat să nu fie mai prejos ca ceilalți din neamul lor. Acest neam nu s-a născut cu capul plecat, iar asta l-a ajutat să treacă prin evenimente istorice complicate, răpirea acestei părți de Țară de venetici, deportări, foamete organizată, represiuni, dar totuși a rezistat.

Cu toate că înaintașii preferau să-și camufleze frica, ici colo mai răzbătea câte un firicel de temere. De fapt nu țineau să se protejeze pe ei, ci în primul rând să-i apere pe cei dragi, ca să nu sufere la fel ca atunci când au simțit povara ocupării de către așa zișii eliberatori.

Și cu toate că acest sat nu e prea mare, Cureșnița a dat Țării personalități notorii, care au știut cine sunt și unde trebuie să mergem. Dar să revenim la această casă tradițională. Cu toate că pare simplă la prima vedere, în arhitectura ei se ascund secole de înțelepciune în care țăranul nu lăsa nimic la voi întâmplării, și fiecare element arhitectural are rostul său.

Dar una e ce se vede pe dinafară, și cu totul alta este pe interior, așa că nu ne-am lăsat prea mult rugați ca să poftim înăuntru. Și dacă în ziua de azi casa mare se referă strict la dimensiune, cândva acest termen avea alt sens, unul mai sfânt, mai sufletist și plin de o însemnătate aparte.

Și chiar dacă această căsuță pare mică la prima vedere, de la prispă și până la cea mai îndepărtată odaie, fiecare spațiu are menirea sa de veacuri. Pe lângă zestrea materială, ne-a rămas moștenire de la generațiile anterioare limbajul mustos și vorbele cu tâlc, expresii, care între noi fie vorba, astăzi cam lipsesc.

Și chiar dacă s-a încercat mutilarea noastră ca neam, ștergerea identității românești și transformarea poporului într-o masă, genele și-au spus cuvântul, iar fiecare individ în parte a avut rolul său în acest mecanism de rezistență.

Revenirea la drumul european și corectarea nedreptăților istorice care au dus la raptul teritorial nu vor acoperi rănile și sechelele lăsate de evenimentele istorice nefaste, dar cel puțin vor demonstra că lupta pentru renașterea națională a înaintașilor noștri, mulți dintre care nu mai sunt astăzi printre noi, nu a fost în zădar.

Și orice vânturi neprielnice ar bate pe la noi, antiromânești și implicit antieuropene, cu nuanță de suveranism importat de pe malurile Uralului, rădăcinile sunt cele care ne pot ține locului ca să nu ne transformăm în niște buruieni purtate din colo-n coace.

Și apropo de integrare europeană, nu mergem acolo cu nimica, avem și noi valorile noastre, zestrea neamului, iar printre ele este fără doar și poate și Cuibușorul din Cureșnița, un fidel păstrător al memoriei.

Vezi AICI și alte istorii din ciclul Generații în dialog – MEMORIE.