Fracțiunea parlamentară Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) și simpatizanții acesteia au organizat un protest în scuarul Guvernului de la Chișinău, pe 2 februarie. Manifestanții au protestat împotriva guvernării PAS și președintei Maia Sandu. Câteva zeci de persoane s-au adunat în fața sediului Guvernului. Manifestanții au venit echipați cu drapeluri ale
Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a venit cu o reacție după ce edilul capitalei Ion Ceban a declarat că primăria nu va mai fi responsabilă de funcționarea grupelor cu program prelungit din școli din cauza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) prin care mandatul șefului Direcției generale educație, tineret
Lista persoanelor care vor trebui să depună declarații de avere și interese personale a fost extinsă. Parlamentul a votat în lectura a doua un amendament la Legea privind evaluarea integrității instituționale care prevede acest lucru. Potrivit proiectului de lege, și angajații autorităților / instituțiilor publice la autogestiune, persoanele cu funcții
Președinta Maia Sandu a salutat, într-un mesaj pe rețelele de socializare, decizia Consiliului European de a acorda un pachet de sprijin de 50 miliarde de euro Ucrainei, care se confruntă cu invazia rusă. Anterior, oferirea asistenței a fost blocată de premierul Ungariei Viktor Orban. „Salut decizia de astăzi a Consiliului
Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a refuzat acordarea statutului de refugiat în Republica Moldova pentru un tânăr din Federația Rusă, pe nume Valerii. NM a intrat în posesia deciziei IGM care confirmă acest lucru. Hotărârea poate fi atacată în instanța de judecată în termen de 30 de zile. „Considerăm că
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va acorda un grant în valoare de 600 000 de euro pentru implementarea proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. În ședința din 1 februarie, deputații au votat pentru ratificarea unui acord care prevede acest lucru. Finanțarea nerambursabilă este destinată pentru serviciile de consultanță.
În Chișinău urmează a fi construit un Cartier Istoric. Proiectul arhitectural al cartierului respectiv a fost prezentat de ministrul Culturii Sergiu Prodan în cadrul unei conferințe de presă din 1 februarie. Cartierul Istoric care va fi construit se înscrie într-o listă de activități pe care Ministerul Culturii își propune să
Edilul Ion Ceban a anunțat că Primăria Chișinău nu va mai răspunde de funcționarea grupelor cu program prelungit din școli, iar această responsabilitate o lasă pe seama Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Se întâmplă după ce Comisia pentru Situații Excepțioale (CSE) a anulat două decizii CSE Chișinău: privind demisia șefului
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Doina Gherman a fost numită vicepreședinte a Parlamentului Republicii Moldova. Decizia a fost susținută de 55 de deputați. 8 deputați nu au votat pentru numirea Doinei Gherman. După ce a fost aleasă vicepreședintă a Parlamentului, predecesorul său Mihai Popșoi a felicitat-o și i-a oferit
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a dat startul înscrierilor la o nouă etapă a programului național privind studierea limbii române. Acesta este destinat adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Cursurile sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat. Potrivit MEC,