Ultimele materiale

Procedura de obținere a cetățeniei Republicii Moldova ar putea dura mai mult timp. Cancelaria de Stat a supus consultărilor publice un proiect de lege care prevede extinderea termenelor de prestare a serviciilor pentru determinarea apartenenței la cetățenia Republicii Moldova de la 20 de zile lucrătoare până la 6 luni, iar

Anatolie Blonschi, cercetat penal în dosarul „Frauda bancară”, va fi eliberat eliberat din arest preventiv contra unor garanții personale. Decizia a fost luată pe 16 ianuarie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Trei persoane au depus garanții personale pentru Blonschi. Printre aceștia se numără omul de afaceri Igor Eșanu și starețul

Premierul de la București Marcel Ciolacu a fost provocat în timpul unei emisiuni televizate, care a avut loc pe 15 ianuarie, la Antena 3, să descrie mai mulți politicieni din România și Republica Moldova. Întrebat despre președinta Maia Sandu, prim-ministrul a spus că o admiră, în ciuda faptului că au

33 de persoane au avut de suferit în perioada 8 – 14 ianuarie, din cauza temperaturilor joase. Dintre acestea, 22 de persoane au făcut hipotermie de gradul I și II, iar 11 – au suferit degerături. Informațiile au fost confirmate de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), într-un

Grupul de inițiativă al mamelor din municipiul Chișinău, asistente personale ale propriilor copii cu dizabilități severe, solicită primăriei capitalei să anuleze ordinul pe care l-a emis, prin care urmează a fi concediați mai mulți asistenți personali, iar celor rămași li se va reduce salariul cu 50%. O cerere în acest

Fosta bașcană a Găgăuziei, în prezent lidera „Platformei Moldova” (PM), Irina Vlah, acuză Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) că i-ar fi denigrat imaginea. Reacția vine după ce postul public de televiziune Moldova 1 a difuzat recent un reportaj privind reacția Irinei Vlah la referendumul propus de președinta Maia Sandu, cu privire la

Președinții și vicepreședinții de partide, angajați din mai multe sfere, inslusiv șefii instituțiilor de stat și municipale, ar putea fi obligați să depună declarații de avere și interese personale. Un astfel de proiect de lege, care urmează să a fi înregistrată în Parlament, a fost prezentată pe 15 ianurie de

Bărbatul care a fost rănit în timpul partidei de vânătoare din satul Caracui, raionul Hâncești, este șeful Inspectoratului de Ecologie Hâncești Vasile Moraru. Informația a fost confirmată pe 15 ianurie de șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) Ion Bulmaga. IPM a demarat o anchetă internă pe caz. Cazul a avut

Un cutremur cu magnitudinea de 4,3 grade pe scara Richter a avut loc în dimineața de 15 ianuarie, în România. La scurt timp, acesta a fost urmat de o replică de 3,3 grade. Informațiile au fost confirmate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) din România. Primul cutremur

Ofițerii Serviciului Vamal sub conducerea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au depistat o cantitate de 16 kilograme de pastile – precursori pentru fabricarea amfetaminei. Valoarea acestora se estimează la circa 15 000 000 lei. Potrivit unui comunicat al PCCOCS, pastilele erau disimilate în două cutii

x
x