30 de gherete, amplasate pe trotuarul din strada Armenească, vor fi evacuate, informează Primăria Chișinău. În locul acestora vor fi amenajate locuri de parcare. Agentul economic, care deține aceste gherete are contractul de arendă funciară expirat. Acesta a fost somat în repetate rânduri să își evacueze unitățile de comerț, dar
Fracțiunea Partidului Socialiștilor propune reducerea numărului de deputați de la 101 la 61. Despre acest lucru a anunțat Vlad Batrâncea în cadrul unui briefing de presă, astăzi, 2 iulie. „Fracțiunea socialiștilor vine în parlament cu inițiativa privind modificarea Constituției cu scopul de a reduce numărul deputaților în parlament până la
Ședința de astăzi a parlamentului nu a avut loc din lipsă de cvorum. Asta după ce mai multe fracțiuni au anunțat că vor boicota ședința legislativului. „Trebuie să constat că nu avem cvorum”, a declarat Zinaida Grecianîi. Precizăm că o nouă ședința a fost planificată pentru mâine, 3 iulie.
Deputații Platformei Demnitate și Adevăr nu vor participa la ședința de astăzi a parlamentului. Anunțul a fost făcut de către Alexandru Slusari în cadrul unui briefing de presă. „Noi nu participăm la în această ședință în semn de protest la uzurparea puterii de către guvernul Chicu-Dodon. Considerăm că această asumare
Fracțiunea parlamentară a Partidului Politic Șor nu va participa la ședința parlamentului de astăzi, 2 iulie. Partidul Șor argumentează această decizie prin faptul că se pronunță „împotriva angajării răspunderii guvernului în privința a patru proiecte de legi, inclusiv tentativa de modificare netransparentă a Legii bugetului”. Precizăm că Pro Moldova și
Deputații din parlamentul Republicii Moldova urmează să se întrunească în ședință. În sala sunt prezenți deputații PSRM și PDM. Pro Moldova, PAS și Partidul Șor au anunțat că vor boicota ședința.
Partidul Socialiștilor va propune o inițiativă legislativă privind modificarea Constituției pentru interzicerea traseismului politic. Despre acest lucru a anunțat deputatul Vlad Batrâncea, în cadrul unui briefing de presă. „Considerăm că multiplele acte de corupție și prostituție politică în ultimii 10 ani a dăunat grav caracterului statului de drept”, a declarat
Deputații din Pro Moldova vor boicota ședința de astăzi a parlamentului. Despre acest lucru a anunțat Andrian Candu în cadrul unui briefing de presă. „Nu ne vom prezenta în plenul parlamentului, vom boicota”, a declarat Candu. Acesta a spus că cele patru proiecte de lege pentru care guvernul și-a asumat
Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) a venit cu o reacție în contextul declaraţiilor apărute în spaţiul public privind implicarea instituției în presupusele rețineri, chestionări sau transportare efectuate în privinţa deputatului Ștefan Gațcan. „Instituţia neagă categoric şi respinge cu fermitate insinuările şi interpretările privind activitatea sa. Astfel, condamnăm orice încercări
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu precizări în legătură cu evenimentele care au avut loc la sediul președinție, ieri, 1 iulie. „Intervenția poliției a avut loc la solicitarea parvenită la numărul unic 112 din partea Serviciului Protecție și Pază de Stat, care a cerut suportul polițiștilor în vederea