Fracțiunea parlamentară a Partidului Politic Șor nu va participa la ședința parlamentului de astăzi, 2 iulie.
Partidul Șor argumentează această decizie prin faptul că se pronunță „împotriva angajării răspunderii guvernului în privința a patru proiecte de legi, inclusiv tentativa de modificare netransparentă a Legii bugetului”.
Precizăm că Pro Moldova și Partidul Acțiune și Solidaritate vor boicota ședința de astăzi a parlamentului.
Polițiștii din România au anunțat că sunt în căutarea unui tânăr din Republica Moldova. Acesta, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, ar fi refuzat să se oprească, iar ulterior ar fi abandonat vehiculul în zona unei păduri. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismul ar fi fost furat de pe teritoriul Bulgariei. Căutările, inițiate pe 5 septembrie, continuă și duminică, inclusiv cu sprijinul unui elicopter, relatează News.ro.
Potrivit sursei citate, în după-amiaza zilei de 5 septembrie, polițiștii din orașul Strehaia, județul Mehedinți, au făcut un semn unui autoturism înmatriculat în Bulgaria să oprească, însă șoferul nu s-a conformat. Ulterior, autoturismul a fost găsit abandonat în zona unei păduri.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, șoferul era un băiat de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova. Pentru depistarea conducătorului auto, pe 5 septembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Dolj, Gorj şi Caraş-Severin, al poliţiştilor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi şi al jandarmilor mehedinţeni, au inițiat activităţi de căutare în zona în care autoturismul a fost abandonat. În sprijinul forţelor aflate în teren, în zonă a ajuns şi un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit sursei citate, din verificările efectuate a reieşit că autoturismul ar fi fost furat de pe teritoriul Bulgariei.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi a anunțat că „poliţiştii şi jandarmii mehedinţeni continuă şi astăzi, 6 septembrie, activităţile de căutare a bărbatului de 26 de ani, care ar fi abandonat un autoturism în zona unei păduri din apropierea oraşului Strehaia”. „Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul structurilor din judeţele învecinate şi al unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI”, a comunicat Inspectoratul.