pro-moldova.eu

„Toți cetățenii sunt egali în fața legii, indiferent de statutul deținut”. Precizările poliției în legătură cu evenimentele de la sediul președinție

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit cu precizări în legătură cu evenimentele care au avut loc la sediul președinție, ieri, 1 iulie.

„Intervenția poliției a avut loc la solicitarea parvenită la numărul unic 112 din partea Serviciului Protecție și Pază de Stat, care a cerut suportul polițiștilor în vederea asigurării ordinii publice”, se anunță în comunicatul IGP.

De asemenea, instituția a precizat că „toți cetățenii sunt egali în fața legii și sunt obligați să respecte legislația Republicii Moldova, indiferent de statutul deținut”.

„Legea 39 despre statutul deputatului în parlament nu atribuie împuterniciri deputaților în astfel de situații. Persoanele care nu sunt de acord cu acțiunile poliției le pot contesta, fără a opune rezistență sau a aplica forța fizică”, a mai anunțat IGP.

Amintim că ieri, 1 iulie, Ștefan Gațcan a renunțat la mandatul de deputat. Un document în acest sens a fost publicat de către deputatul socialist, Corneliu Furculiță, pe pagina sa de Facebook. Pe de altă parte, cei de la Pro Moldova au declarat că Gațcan a fost supus presiunilor. Aceștia au anunțat că Gațcan ar fi dispărut de câteva ore și este de negăsit.

Ulterior, mai mulți deputați din partidul Pro Moldova și Partidul ȘOR au venit în fața președinției. Andrian Candu a spus că deține informații precum că  Gațcan ar fi fost adus la președinție. Aceștia au încercat să intre în curtea instituției, însă paza le-a restricționat accesul. Din curtea președinției urmau să iasă câteva mașini ale Serviciului Protecție și Pază de Stat. Candu și Cebotari au insistat să verifice dacă în vehicule s-ar afla Gațcan. Într-un final, polițiștii s-au îmbrâncit cu deputatul Vladimir Cebotari, iar vehiculele au părăsit teritoriul președinției.

Ulterior, pe pagina oficială de Facebook a lui Gațcan, însă nu pe pagina sa personală a fost postat un mesaj video. Acesta, fiind într-o vie, a spus că nu este sechestrat și că este împreună cu familia. Serviciul de presă a președinției a anunțat că Ștefan Gațcan nu s-a aflat ieri, 1 iulie, în clădirea instituției.

Menționăm că în seara zile de 1 iunie, în spațiul public au apărut informații precum că Ștefan Gațcan a părăsit teritoriul Republicii Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

oficial.md

Un străin, acuzat că ar fi exploatat sexual un copil de 8 ani din Bulgaria și ar fi violat un băiat de 9 ani din Moldova, și-a aflat sentința. Cât va sta după gratii

Un cetățean străin a fost condamnat la detenție pe viață în Republica Moldova pentru exploatarea sexuală a unui copil din Sofia și violul altui minor din Bender. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, joi, 16 iulie.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), bărbatul, în vârstă de 46 de ani, care activa în perioada comiterii faptelor ca instructor de înot la Bender, a fost găsit vinovat de exploatare sexuală a unui copil, privarea ilegală de libertate a două surori și a mamei victimei, viol și acțiuni cu caracter sexual față de un alt copil, precum și deținere ilegală de substanțe psihotrope.

Procurorii mai susțin că inculpatul ar fi drogat copilul din Bender, sub pretextul administrării unor „vitamine”, și ar fi filmat acțiunile abuzive. Anchetatorii au identificat peste 1 100 de fișiere video în care copilul era supus abuzurilor sexuale, precum și alte peste 37 000 de fișiere cu caracter sexual în care apar alți minori, obținute din alte surse.

Minorul continuă să se afle într-un centru de îngrijire, unde beneficiază de servicii sociale și psihologice necesare, cu școlarizarea asigurată. De asemenea, de îngrijiri beneficiază mama (diagnostică cu maladie psihică) și cele două surori ale copilului exploatat sexual.

Acum, pentru toate cele cinci victime – copilul exploatat și familia lui, precum și copilul violat – condamnatul urmează să achite suma totală de €250 000 ca prejudicii morale”, a menționat PCCOCS.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: