Ultimele materiale

Comisia Europeană a elaborat noi norme de extindere a Uniunii Europene (UE), care prevede o pondere mai mare a statelor membre în negocierile cu candidații pentru aderarea la bloc, transmite Evropeiskaia Pravda, astăzi, 5 februarie. Astfel, Comisia Europeană invită statele membre ale UE „să contribuie mai sistematic la procesul de

Decizia Curții de Apel Chișinău de a trimite la rejudecare dosarul Moldasig în care este vizat Veaceslav Platon este „în strictă concordanță cu decizia Curții Supreme de Justiție din 29 octombrie 2019, care a stabilit numeroase fapte de falsificare a materialelor dosarului penal, dar și încălcarea drepturilor și libertăților lui

Fosta șefă a Biroului Migrație și Azil, Olga Poalelungi, a fost restabilită în funcție printr-o hotărâre judecătorească. Anterior, aceasta a fost concediată, fiind vizată în dosarul privind expulzarea profesorilor turci. Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne a informat că instanța de judecată a anulat decretul privind demiterea din funcție.

Grigore Cobzac a depus la Comisia electorală de circumscripţie actele necesare pentru a fi înregistrat în calitate de candidat independent la alegerile parlamentare din 15 martie 2020, în circumscripția uninominală Hânceşti. Anunțul a fost făcut public de către Cobzac pe pagina sa de Facebok, astăzi, 4 februarie. „Chiar dacă iniţial

În China, 70 de persoane, printre care cetățeni ai Republicii Moldova, Armeniei, Belarusului, Kazahstanului și Tadjikistanului nu au putut urca la bordul averonavei ruse „Ural Airlines”, informează Kommersant, astăzi, 4 februarie. Avionul trebuia să zboare la Ekaterinburg de pe Aeroportul Internaţional Xi’an Xianyang din China. Ulterior, compania a declarat că

Centrul cultural „Art Labirinth” va putea arenda în continuarea spațiul din incinta Muzeului Zemstvei, dar cu respectarea anumitor condiții. Mai exact, ei vor trebui să nu mai utilizeze sobele care încălzesc încăperea. De asemenea, din motive financiare, centrul cultural ar putea renunța la o parte din încăperi și va arenda

Municipiul Chișinău a fost desemnat drept orașul anului din Europa de sud-est pentru susținerea și dezvoltarea sectorului IT. Capitala țării noastre a câștigat premiul „Emerging city of the year in SEE”, devansând orașe precum Tbilisi și Sofia. Distincția a fost acordată Chișinăului de către un juriu compus din aproximativ 30

Codul protocaliu de schimbare bruscă a vremii a fost extins pe întreg teritoriul Republicii Moldova, informează Serviciul Hidrometerologic de Stat, (SHM) astăzi, 4 februarie. Avertizarea este valabilă pentru perioada 5-6 februarie. În legătură cu deplasarea din vestul Europei al ciclonului atlantic, pe teritoriul țării se prevăd condiții meteo complicate, informează

Oamenii de afaceri au semnalat despre deficitul calitativ și cantitativ al forței de muncă în Republica Moldova, iar acest lucru ar putea compromite desfășurarea lucrărilor de construcție a drumurilor, planificate pentru anul 2020, se anunță într-un comunicat al guvernului, astăzi, 4 februarie. În acest sens, autoritățile au simplificat regimul de

Mai mulți membri ai unei grupări infracționale, care sunt vizați într-un dosar de contrabandă, au fost reținuți de către oamenii legii, informează Procuratura Generală, astăzi, 4 februarie. În urma perchezițiilor, a fost ridicată marfă în valoare de circa 2 milioane de lei. Ca urmare a măsurilor speciale de investigații și

Ultimele știri

x
x