Mai mulți membri ai unei grupări infracționale, care sunt vizați într-un dosar de contrabandă, au fost reținuți de către oamenii legii, informează Procuratura Generală, astăzi, 4 februarie. În urma perchezițiilor, a fost ridicată marfă în valoare de circa 2 milioane de lei.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigații și a acțiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că bunurile erau procurate de la piața „KM7” din orașul Odessa și erau introduse în Republica Moldova prin regiunea transnistreană, cu eludarea posturilor vamale interne de control.
Astfel, trei membri ai grupării au fost reținuți în flagrant delict în momentul descărcării mărfurilor la unul dintre garajele utilizate pentru depozitarea acestora. Operațiunea a continuat cu opt percheziții în mai multe depozite clandestine din capitală.
În rezultat, au fost depistate mărfuri de larg consum în cantități mari, preponderent articole sanitare și de uz casnic, fără acte de proveniență. Descinderile s-au soldat și cu reținerea altor două persoane, care se presupune că ar fi organizatorii schemei de contrabandă. Potrivit primelor estimări, valoarea loturilor ridicate este de 2 milioane de lei.
La demersul procurorilor, învinuiții au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la 10 ani închisoare.
UPDATE 19:30: Concertul rapperului rus Navai de la Chișinău Arena a fost reprogramat pentru data de 8 decembrie. Organizatorii evenimentului invocă „motive tehnice independente de voința” lor. Aceștia dau asigurări că toate biletele rămân valabile pentru noua dată a evenimentului — 8 decembrie 2026: „Nu este necesar să întreprindeți nicio acțiune sau să schimbați biletul pe care îl dețineți”.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Rapperul rus Navai, care urmează să susțină un concert solo la Chișinău pe 16 octombrie, fost reținut în noaptea de 13 spre 14 octombrie la intrarea în Kazahstan, după ce în mașina în care se afla au fost găsite droguri, scrie Mash. Potrivit publicației, pe numele artistului a fost deschis un dosar pentru suspiciunea de contrabandă cu substanțe narcotice.
Navai ar fi fost oprit la punctul de trecere „Kordai”, de la granița dintre Kârgâzstan și Kazahstan. În timpul verificării automobilului, un câine de serviciu ar fi găsit 2,5 grame de marijuana în buzunarul scaunului șoferului. Au mai fost descoperite hârtie pentru rulat țigări și un dispozitiv pentru mărunțirea marijuanei.
Potrivit Mash, rapperul ar fi spus că a cumpărat drogurile în Bișkek, Kârgâzstan, după concertul său. Acesta ar fi recunoscut că știa despre interdicția de a le deține, dar nu se aștepta ca mașina să fie percheziționată la punctul de trecere a frontierei.
Sursa citată mai scrie că, în momentul reținerii, Navai se afla la volan, după ce îl înlocuise pe șofer înainte de intrarea în punctul de control. Substanțele ar fi fost confiscate, iar artistul – plasat într-un izolator de detenție temporară. Celelalte trei persoane din automobil, inclusiv șoferul și directorul de concerte al rapperului, ar fi fost, de asemenea, reținute și predate poliției.
Potrivit informațiilor Ministerului Afacerilor Interne al Kazahstanului, oferite pentru Mash, Navai se afla sub influența drogurilor în momentul reținerii. Sursa citată precizează că în urina rapperului au fost găsiți canabinoizi.
Între timp, Concertul lui Navai, programat pentru 14 octombrie, la ora 20:00, în Astana, a fost deja anulat „din motive tehnice”, potrivit aceleiași surse. Dacă va fi găsit vinovat, artistul riscă până la opt ani de închisoare, mai scrie Mash.
Precizăm că rapperul rus Navai are programat un concert solo și la Chișinău Arena, pe 16 octombrie, în cadrul turneului său din 2026. Deocamdată nu este clar dacă reținerea despre care a scris Mash va afecta și concertul din Republica Moldova.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.