Filosoful rus ultranaționalist Alexandr Dughin, a cărei fiică a murit acum câteva luni într-un atentat pentru care Moscova dă vina pe serviciile secrete ucrainene, a criticat dur autoritățile ruse pentru pierderea controlului asupra Hersonului. Acesta a publicat un text pe canalul său de Telegram în care a făcut aluzie la
Astăzi, în orașul Soroca, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, aleși locali și susținători ai PSRM au organizat o acțiune amplă de protest. Aceștia și-au reiterat acuzațiile împotriva guvernării și a președintei țării Maia Sandu, pe care le acuză de politici antisociale. Potrivit PSRM, la manifestație au participat circa 1500 de
Plafonul de acces pentru familiile vulnerabile la ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) a fost majorat. Astfel, mai multe zeci de mii de familii vor deveni eligibile pentru acest ajutor în această iarnă. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), la propunerea Ministerului Muncii și Protecției
Începând cu luna noiembrie, Guvernul va acorda compensații pentru plata facturilor la energia termică consumatorilor vulnerabili. În vederea asigurării necesarului de lichidități pentru achiziționarea păcurii de către SA „Termoelectrica”, executivul va transfera în avansa 200 mln de lei. Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 11 noiembrie, Ministerul Muncii
Voluntarii de la azilul pentru câini din Căușeni au lansat un apel către agenții economici, pe care îi roagă să nu arunce produsele expirate, ci să le aducă pentru maidanezi. În prezent, acolo sunt găzduiți permanent 80 de câini fără stăpân, care cel mai des sunt hrăniți cu terci din
Milionarii din Republica Moldova ar putea un impozit pe venit cu 50% mai mare decât restul cetățenilor. Potrivit proiectului de politică fiscală și vamală pentru anul 2023, publicat de Ministerul Finanțelor, din 1 ianuarie 2023 ar putea fi reintrodus mecanismul de impozitare progresivă a veniturilor persoanelor fizice – cetățeni, prin
Trupa DoReDos, care a ajuns în finala concursului vocal „Ну-ка, все вместе!”, nu a reușit să obțină premiul cel mare de 1 mln de ruble rusești. Pe pagina de Instagram, membrii formației au precizat că nu sunt dezamăgiți. „Important este nu să câștigi, ci să ai o prestație bună și
Noul plan de mobilitate militară, elaborat de Uniunea Europeană, în care sunt menționate Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest, nu presupune prezența unor trupe pe teritoriul țării noastre. Precizarea a fost făcută de către președintele Parlamentului, Igor Grosu în cadrul unei intervenții la postul de televiziune Prime Moldova. „După
Reprezentanții Guvernului au depus repetat la Curtea Constituțională sesizarea privind controlul constituționalității Partidului „ȘOR”. Documentul a fost publicat pe site-ul instituției. Executivul a depus din nou sesizarea, după ce hotărârea cabinetului de miniștri a fost publicată în Monitorul Oficial. Anterior, În sesizarea înaintată sunt prezentate argumente care ar demonstra faptul
Alcoolul și țigările urmează să se scumpească anul viitor. Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2023, prezentat pentru consultări publice, prevede majorarea cotei accizei la alcool etilic cu 15%. Totodată, potrivit proiectului, mărimea accizului la produsele din tutun va crește cu 25 %, transmite IPN. Potrivit proiectului, cota accizei la alcoolul etilic