Autoritățile din Kazahstan nu planifică să desfășoare în acest an parada militară consacrată zilei de 9 mai, informează Tengrinews.kz, cu referire la Ministerul Apărării. Instituția nu a oferit detalii despre motivul acestei decizii. „În anul 2022, nu este planificată desfășurarea paradei militare consacrate celei de-a 30-a aniversări de la crearea
Președintele polonez Andrzej Duda, al Lituaniei Gitanas Nausėda, al Letoniei Egils Levits și al Estoniei Alar Karis sunt în drum spre Kiev pentru a se întâlni cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. „Țările noastre își arată astfel sprijinul față de Ucraina și față de președintele Zelenski”, a anunțat Jakub Kumoch, consilierul
Fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Alexandr Slusari a devenit director executiv al organizației Asociația Forța Fermierilor. Informația a fost confirmată de către acesta pe 12 aprilie. Ex-parlamentarul a precizat că în noua funcție va promova politici agricole noi și își propune ca organizația să fie activă și
Chiar dacă Ucraina i-a dat de înțeles președintelui Germaniei că nu este binevenit la Kiev, aceasta l-a invitat în vizită pe cancelarul Olaf Scholz. Potrivit Spiegel, declarația a fost făcută de către ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrei Melnik. „Președintele meu și guvernul ar fi bucuroși să îl întâmpine la Kiev
Angajații Serviciului Federal de Securitate al Rusiei au desfășurat percheziții la compania „Aeroflot”. Potrivit portalului Baza, verificările au avut loc în departamentul de marketing, condus în trecut de către directorul adjunct Andrei Panov. Anterior, acesta a părăsit Rusia și și-a îndemnat colegii să saboteze documentele și contractele care susțin „operațiunea
Echipa Termoelectrica S.A. în colaborare cu reprezentanții fondului locativ a desfășurat inspectări în circa 3 mii de apartamente din capitală. Verificările s-au desfășurat în perioada 21 martie – 8 aprilie 2022 în contextul depășirii limitei admisibile a diferenței dintre volumul de apă caldă înregistrată de contorul comun al blocului și
După ce anterior s-a referit la Vladimir Putin ca la un „criminal de război”, președintele SUA l-a numit „dictator” pe președintele rus și a folosit cuvântul genocid pentru acțiunile soldaților ruși în Ucraina. „Bugetul familiei tale, capacitatea ta de a-ți umple rezervorul, nimic din toate acestea nu ar trebui să
20 de iahturi care aparțin unor cetățeni ruși nu pot părăsi Țările de Jos, informează Evropeiskaya Pravda („Европейская правда”), cu referire la declarația guvernului olandez. Potrivit informațiilor, iahturile arestate au între 8,5 și 120 metri. Dintre acestea, 14 sunt în proces de construcție, două se află la depozit, iar patru
Alexandru Stratan este noul rector al Academiei de Studii Economice. Pentru el au votat circa 70% dintre membrii comunităţii academice de la ASEM, a precizat pentru IPN Grigore Belostecinic, rectorul academiei, al cărui mandat expiră pe 28 aprilie. Rezultatele votării urmează să fie aprobate miercuri, 13 aprilie, de către Consiliul
Alexandr Lukașenko a comentat discuțiile despre faptul că statul Belarus ar putea fi inclus în componența Rusiei. În cadrul vizitei sale la Vladivostok din 13 aprilie, acesta a spus că nici el, nici putin nu sunt „atât de proști”, scrie Zerkalo.io. „Nici eu, nici Putin nu suntem atât de proști