Baza

FSB-ul a inițiat percheziții la „Aeroflot”, după ce fostul director adjunct a plecat din Rusia și a criticat războiul

Angajații Serviciului Federal de Securitate al Rusiei au desfășurat percheziții la compania „Aeroflot”. Potrivit portalului Baza, verificările au avut loc în departamentul de marketing, condus în trecut de către directorul adjunct Andrei Panov. Anterior, acesta a părăsit Rusia și și-a îndemnat colegii să saboteze documentele și contractele care susțin „operațiunea militară specială” din Ucraina.

Angajații serviciilor speciale au început perchezițiile pe 12 aprilie, în jurul orei 11. Aceștia au ridicat documente și hard diskuri până noaptea târziu, în secțiile care au legătură cu departamentul marketing, strategii și calitatea produselor „Aeroflot”. Acesta a fost condus în trecut de către ex-directorul adjunct Andrei Panov, care a anunțat că a părăsit Rusia și și-a îndemnat colegii să saboteze acțiunile care au legătură cu războiul declanșat în Ucraina.

Potrivit surselor portalului Baza, în mod special, FSB s-a arătat interesat de documentele cu privire la compania de consulting „Bain & Company”, în care Panov era partener.

În 2019, „Bain & Company” a câștigat o licitație pentru reînnoirea strategiei de marketing a companiilor aviatice „Aeroflot”, „Rossia”, „Avrora” și „Pobeda”, în valoare de 194 mln de ruble. Strategia de marketing urma să cuprindă piața rusă, dar și cea internațională. Către anul 2023, compania și-a propus să mărească fluxul de pasageri de 2-3 ori, până la 10-15 mln. Planurile s-au modificat din cauza pandemiei.

Andrei Panov a anunțat pe 12 martie că s-a concediat de la „Aeroflot” și a părăsit Rusia, aflându-se în prezent în Israel. „Am plecat din Rusia. Am plecat de la „Aeroflot”. Viața veche s-a încheiat”, scria atunci Panov.

Recent, el a semnat un articol pentru Financial Times, prin intermediul căruia s-a adresat către foștii săi colegi – top manageri ai companiei ruse, cu îndemnul „să saboteze acțiunile militare, ignorând sau amânând implementarea contractelor sau acordurilor prin care sunt susținute acțiunile militare sau propaganda rusă”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: