Un elev din clara a șasea, din Moscova, a fost vizitat de poliție, după ora de istorie, în cadrul căreia s-a discutat despre războiul din Ucraina, iar copilul a adresat întrebări, după care a strigat „Slava Ucrainei!”. Băiatul pe nume Kirill (numele de familie nu a fost indicat la solicitarea
Copiii de vârstă școlară, refugiați în Moldova din Ucraina, se pot înscrie temporar în instituțiile educaționale din capitală. În acest scop, municipalitatea a identificat peste 1000 de locuri în cele 32 de instituții cu studiere în limbile minorităților naționale. Respectiv, în fiecare din clasele I-XII au fost identificate câte 100-150
Partidul pro-prezidențial „Edinaya Rossia” a propus naționalizarea mijloacelor de producție a companiilor care anunță închiderea în Rusia din cauza „operațiunii militare speciale” desfășurate în Ucraina. Declarația a fost făcută de către secretarul Adunării Generale a formațiunii, Andrei Turciak, pe 7 martie. Oficialul rus susține că Occidentul a lansat împotriva Rusiei
Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei Dmitri Kuleba consideră că Uniunea Europeană trebuie să examineze cererea de aderare a Kievului separat de cele ale Moldovei și Georgiei. Într-un interviu pentru Evropeiskaya Pravda, publicat pe 7 martie, diplomatul a declarat că solicitările Moldovei și Georgiei arată drept „o tentativă de a agăța
Compania Gazprom a publicat pe 7 martie un comunicat de presă, prin intermediul căruia anunță că își respectă „în totalitate” obligația asumată anterior față de consumatorii străini. De asemenea, concernul rus menționează că mia de metri cubi de gaz a fost comercializată astăzi la prețul-record de $3 892 și acesta
Producătorul japonez de mașini Nissan a anunțat pe 7 martie că va suspenda „în curând” activitatea uzinei din Sankt Petersburg, precum și exportul de mașini în Federația Rusă. În același timp, compania va crea un fond de 2,5 mln euro pentru a ajuta la soluționarea crizei umanitare din Ucraina. „Pentru
Procurorul general suspendat din funcție Alexandr Stoianoglo rămâne în libertate. Instanța de judecată a respins cererea procurorilor de prelungire a măsurii preventive față de acesta. Informația a fost confirmată pentru NM de către Mariana Cherpec, reprezentanta Procuraturii Generale. Procurorii vor contesta decizia judecătorilor. „În ședinta de astăzi, în rezultatul examinării
Letonia renunță la 18 posturi de televiziune care au legătură cu Gazprom Media. Decizia a fost luată pe 7 martie de Consiliul național pentru mijloace de informare în masă. Autoritățile au precizat că este vorba, în primul rând, de posturile de televiziune TNT, KHL TV Channel și Friday International. Lista
Uniunea Europeană urmează să discute, „în zilele apropiate” despre cererea de aderare a Ucrainei. Declarația a fost făcută pe 7 martie de către Charles Michel, președintele Consiliului European. „Solidaritatea UE, prietenia și susținerea fără precedent a Ucrainei este fermă. Vom discuta în zilele următoare despre cererea Ucrainei de aderare”, a
Ucraina trebuie să adopte o nouă Constituție, să recunoască Crimeea ca aparținând Rusiei, iar teritoriile separatiste „DNR” și „LNR” – drept teritorii independente. În acest caz, Kremlinul este gata să înceteze „momentan” acțiunile militare. Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale de la Moscova, Dmitri